Actualitate
S-a stabilit ţintarul Ligii I de futsal
Devenii şi-au aflat adversarii
Programul partidelor primului eşalon de fotbal în sală a fost tras la sorţi de către oficialii FRF
Nou înfiinţata echipă de futsal, AS FC Fiat Autobergamo Deva şi-a aflat programul din sezonul 2013-2014 a Ligii I. Astfel, devenii vor debuta în prima zi a lunii septembrie, pe teren propriu, contra Clujanei Cluj şi vor încheia turul campionatului în 24 noiembrie, pe terenul vicecampioanei, Spicom Sfântu Gheorghe.
Adversara din prima etapă, formaţia de sub Feleac, va fi invitata trupei pregătită de Robert Lupu şi Florin Matei în această seară, când îşi va prezenta lotul de jucători. Partida amicală este şi un test pentru definitivarea efectivului cu care se va ataca noul campionat.
Debut în prima zi de septembrie
Doar 10 zile au mai rămas până la debutul sezonului 2013-2014 a Ligii I de futsal, iar Federaţia Română de Fotbal (FRF) a stabilit programul turului campionatului. Competiţia, la care vor lua startul 12 echipe, va începe în 1 septembrie, prima jumătate urmând să se încheie în 24 noiembrie. AS FC Fiat Autobergamo Deva, nou înfiinţata echipă de futsal din reşedinţa judeţului, va debuta în primul eşalon pe teren propriu, contra Clujanei Cluj, urmând să se deplaseze în runda secundă la Iaşi, unda va juca cu CSMS. După cele trei săptămâni de pauză rezervate pentru reunirea echipei naţionale, Robert Lupu, Florin Matei şi ceilalţi deveni o vor întâlni la Sala Sporturilor pe Progresul Focşani. Urmează o deplasare la Dunărea Călăraşi, în etapa a IV-a, iar o săptămână mai tarziu, AS FC Fiat Autobergamo va juca din nou acasă cu Sportis Târgovişte. După un nou meci pe teren propriu, cu United Galaţi, devenii se vor deplasa pe terenul echipei Smart Ionescu Bucureşti, iar în etapa a VIII-a, la Deva soseşte campioana City’Us Tg. Mureş. Ultimii 3 adversari ai devenilor din prima parte a sezonului provin din aceeaşi zonă geografică, trupa patronată de Dorin Popa urmând să joace în ordine cu Futsal Klub Odorheiu Secuiesc (deplasare), KSE Târgu Secuiesc (acasă) şi Spicom Sfântu Gheorghe (deplasare).
Prezentare şi amical la Sala Sporturilor
Prima adversară a trupei de sub Cetate în noul sezon, Clujana Clujana, va fi invitata din această seară la amicalul de prezentare a lotului de jucători. Evenimentul începe la ora 19:00, şi va debuta cu prezentarea fotbaliştilor, urmând să se încheie cu partida amicală. Antrenorul-jucător, Robert Lupu (foto mic)a precizat că testul din această seară va fi un prilej pentru a vedea nivelul la care se află echipa şi definitivarea efectivului. „Am ales Clujana Cluj pentru acest amical, atât pentru că este o echipă din zonă, cât şi pentru faptul că este cea mai longevivă din Liga I. Este primul test contra unei echipe de futsal şi vom vedea la ce nivel ne aflăm. După acest meci vom definitiva lotul, urmând să rămânem 14 jucători, dintre care 2 juniori”, a spus antrenorul-jucător al celor de la AS FC Fiat Autobergamo Deva.
Actualitate
Judecătorii ce vor face parte din BEJ Hunedoara, desemnați marți

Cei trei judecători care vor face parte din Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Hunedoara, la alegerile prezidențiale ce vor avea loc în luna mai, vor fi desemnați marți, 25 februarie 2025, în urma unei trageri la sorți, în ședință publică, la Tribunalul Hunedoara.
“În data de 25 februarie 2025, ora 08:00, va avea loc ședința publică pentru desemnarea, prin tragere la sorți, direct pe funcții, a celor trei judecători care vor face parte din biroul electoral județean. Ședința se va desfășura la sediul Tribunalului Hunedoara, situat în Deva, Calea Zarandului, nr.73, județul Hunedoara – Sala de judecată nr. 203 (parter)”, a informat Tribunalul Hunedoara.
Reamintim faptul că, primul tur al alegerilor prezidențiale este programat pe 4 mai, iar al doilea pe 18 mai. Startul campaniei electorale se va da în data de 4 aprilie 2025.
Actualitate
Un fost consilier local din Petrila a încetat fulgerător din viață

Marinela Bîlcan, fost consilier local din orașul Petrila, a încetat din viață, sâmbătă. Femeii i s-ar fi făcut rău în timp ce se afla la cumpărături într-un magazin din Petrila. În ciuda tuturor eforturilor echipajului medical ajuns la fața locului, aceasta nu a mai putut fi salvată.
Marinela Bîlcan era economist la E. M. Lonea, în cadrul Complexului Energetic Valea Jiului, și a fost consilier local la Petrila în perioada 2008 -2012.
Mesaj de condoleanțe transmis de Filiala Județeană PNL Hunedoara
Filiala Județeană PNL Hunedoara a transmis un mesaj de condoleanțe.
“Cu profundă tristețe, Partidul Național Liberal – Filiala Hunedoara regretă plecarea prematură dintre noi a doamnei Marinela Bilcan, fost consilier local în Petrila, un om deosebit, implicat și respectat în comunitate.Transmitem sincere condoleanțe și întreaga noastră compasiune familiei îndurerate, prietenilor și tuturor celor care au cunoscut-o și apreciat-o.
Dumnezeu să o odihnească în pace!”.
Sursa foto: PNL Hunedoara/Facebook
Actualitate
Corvinul, neînvinsă în amicalele de iarnă

Corvinul Hunedoara a jucat cel de-al șaselea și ultimul meci de pregătire din această iarnă. Adversarii hunedorenilor din meciul disputat pe terenul sintetic de la stadionul „Cetate” din Deva au fost liderii din seria 10 a Ligii 3, SCM Zalău, echipă ca și calificată în play-off.
Au bătut și Zalăul
Până la meciul cu trupa din Zalău, băieții antrenați de Florin Maxim au învins cu 2-0 la Simeria pe ACS Mediaș (locul 4 în seria 7 din Liga 3, cu șanse la play-off), cu 2-0 la Cluj cu Gloria Bistrița (locul 1 în seria 7 din Liga 3 și calificată în play-off), cu 1-0 pe Farul U19 (care a jucat în Europa Youth League) și 3-1 pe Progresul Spartac (locul 2 în seria 4, aproape în play-off) și au remizat, scor 3-3, cu LPS Clinceni (locul 9 în seria 4, fără șanse de play-off), ultimele trei meciuri jucându-se în cantonamentul pe care Corvinul l-a efectuat la Mogoșoaia. În jocul cu liderul din seria 10, Corvinul a controlat clar prima parte, dar portarul celor de la Zalău s-a opus la șuturile lui Gîrbiță, Câmpan și Albino, iar execuția lui Lehaire a ocolit spațiul porții. Mitanul secund a început mai bine pentru divizionara terță, dar Ungureanu i-a blocat pe Meșter și Zaharia. Corvinul a replicat prin Gîrbiță și Pîrvulescu, blocați de portarul advers. Scorul avrea să fie deschis în minutul 75, de către Hergheligiu, care a transformat un penalty scos de Albino. Până la final portarul hunedoarei a reținut o minge trimisă de Nikolic și, astfel, Corvinul câștigă cu 1-0.
Bilanț pozitiv
Astfel, Corvinul a câștigat cinci din cele șase jocuri amicale disputate, având un golaveraj de 12-4. În meciul cu Zalăul, pentru Corvinul au jucat Blaga (46, Ungureanu) – Albino (83, Cioază), Pop (46, Loughrey), Manolache (85, Predică), Velisar (73, Maria) – Bradu (73, Ackovski), Zanc (46, Grigore), Lehaire (73, Pop), Neacşa (65, Pîrvulescu), Gîrbiţă (80, Apur) – Câmpan (60, Hergheligiu), în vreme ce Cărăuș, Lică și Vladic nu au fost folosiți din motive medicale. Reamintim că hunedorenii ar fi trebuit să joace în etapa a XVIII-a din Liga 2, prima din acest an, pe terenul celor de la CS Mioveni, dar argeșenii au fost excluși din competiție. În atare condiții, hunedorenii vor juca primul meci din acest sezon duminică, 2 martie, la o oră ce urmează a fi stabilită, pe teren propriu, cu FCU Craiova. Și chiar dacă nu au jucat în această rundă, una în care a mai stat și CSM Reșița, și adversarii cărășenilor, cei de la Viitorul Târgu Jiu, fiind excluși din campionat, hunedorenii rămân pe poziția a opta, la un singur punct de locul al șaselea, ultimul care duce în play-off.
Nu renunță la play-off
După meciul cu SCM Zalău, antrenorul principal al celor de la Corvinul Hunedoara, Florin Maxim, s-a declarat mulțumit de evoluția elevilor săi. Tehnicianul de pe Cerna a spus că regretă că echipa sa nu a evoluat în prima etapă din 2025 și își dorește ca jucătorii săi să fie sănătoși până la meciul cu FCU Craiova, care trebuie neapărat câștigat pentru ca hunedorenii să își atingă obiectivul propus, cel de accedere în play-off, chiar dacă nu au drept de promovare în primul eșalon. „În primul rând, sunt mulţumit că nu au mai apărut şi alte accidentări, pentru că înaintea meciului au acuzat probleme medicale Cărăruş, Lică şi Vladic. Mi-a fost teamă pentru că, de la revenirea din cantonament, ne-am antrenat doar pe suprafaţă sintetică şi au început să apară dureri de tendoane, articulaţii sau spate. Referindu-ne strict la joc, am întâlnit o echipă agresivă, care joacă într-o formulă 4-4-2, care e folosită şi de următorul nostru adversar din campionat. Aşa că ne-a prins bine acest test, am avut momente bune de joc, am început bine construcţia, am căutat linişte la acest capitol, am dus multe mingi în faţa porţii, dar încă ne lipseşte un gol din acţiune. Per ansamblu însă, sunt mulţumit! În startul celei de-a doua reprize au avut şi adversarii noştri câteva ocazii bune. Mă bucură intervenţiile lui Ungureanu, îi dau încredere şi îmi dau şi mie încredere că am ales să ne bazăm pe serviciile lui. Şi Blaga are siguranţă, a comunicat bine, a plecat bine construcţia de la el. Îl mai avem şi pe Mutuligă, care e în creştere. Stăm bine la acest capitol al portarilor. Acum nu le rămâne decât să se antreneze la fel de bine şi să fie la fel de inspiraţi. Pe de altă parte, mi-aş fi dorit şi eu să jucăm un meci oficial în acest week-end, dar am mai spus-o, aceasta e situaţia actuală, nu avem ce face. Rămâne să ne păstrăm sănătoşi până la primul joc, cu Craiova, pentru că avem nevoie de victorie, sub orice formă, cu orice mijloace. Chiar îmi doresc să vină cât mai multă lume la meci. Înţeleg că va fi duminica, sperăm să fie şi temperatura mai prietenoasă şi să încercăm, împreună, să ţinem punctele acasă şi speranţele vii pentru clasarea în primele şase”, a spus Florin Maxim, conform site-ului oficial al celor de la Corvinul.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Transport agabaritic record pentru Termocentrala Mintia: O turbină de 788 de tone va traversa vestul țării
- Actualitatecu 3 zile in urma
Cine vor fi noii șefi din Prefectura Hunedoara? Schimbări preconizate la vârful instituției
- Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO| „Oaspeți” surprinși la o hrănitoare, într-o pădure din Ocolul Silvic Petroșani
- Actualitatecu 2 zile in urma
Sorana Moldoveanu, elevă a Liceului de Arte din Deva, premiată la un concurs internațional de interpretare vocală
- Actualitatecu 3 zile in urma
Atenționare pentru turiști: Drumețiile în Parcul Național Retezat, mai dificile iarna
- Actualitatecu 2 zile in urma
Tichete sociale pentru grădiniță, acordate preșcolarilor fără absențe nemotivate la Deva
- Actualitatecu 21 de ore in urma
ACTUALIZARE| Băiat de 15 ani, din Vulcan, dat dispărut. Găsit într-o zonă împădurită, la circa trei kilometri de casă
- Actualitatecu 3 zile in urma
Ajutorul de deces, majorat. Câți bani se dau în plus