Connect with us
Data: 11/02/2025
.

Actualitate

S-au răsturnat cu mașina, din cauză că a adormit la volan, iar o femeie a fost grav rănită

Publicat

pe

Neatenția la volan era să o coste dur pe o șoferiță din municipiul Hunedoara, ieri dimineața. Aceasta conducea un autoturism din direcția Cristur spre Hunedoara, când la un moment dat a adormit la volanul mașinii și s-a răsturnat pe partea carosabilă. La fața locului a sosit imediat un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Hunedoara. „Este vorba despre o femeie în vârstă de 54 de ani, care era pasager. Victima prezenta un traumatism cranian grav, cu plagă contuză, multiple plăgi escoriate. Când a ajuns echipajul nostru la locul accidentului, victima era ușor confuză și agitată. Femeia a fost preluată de echipajul SAJ cu medic și transportată la UPU Hunedoara pentru investigații. De asemenea, șoferița acuza dureri toracice, dar a rămas la locul accidentului cu echipajul de poliție”, a declarat medicul Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al SAJ Hunedoara. Polițiștii au stabilit că accidentul s-a produs din cauză că șoferița a adormit la volan. „La data de 14.05.2018, în jurul orei 08.00, o femeie în vârstă de 37 de ani, din municipiul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 687, pe raza localităţii Peștișul Mare, din direcția Cristur spre Hunedoara, a adormit la volan și a lovit un cap de pod. În urma impactului, autoturismul s-a răsturnat pe carosabil. Din accident a rezultat rănirea gravă a unei hunedorence de 54 ani, pasageră în autoturism”, a precizat comisar Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara. În cauză, oamenii legii au întocmit dosar de cercetare penală.

Advertisement

Actualitate

Corvinul defilează în meciurile de pregătire

Publicat

pe

Redactat de

Aflați în cantonament la Mogoșoaia, cei de la Corvinul au jucat al doilea meci din stagiul de pregătire din sudul țării. Adversarii hunedorenilor au fost cei de la Progresul Spartac, echipa bucureșteană ocupând poziția secundă în seria 4 din Liga 3, cu mari șanse de accedere în play-off.

3-1 cu Progresul Spartac

Meciul cu Progresul Spartac a început în nota de dominare a hunedorenilor, care au deschis repede scorul, în minutul 8, prin Manolache, dintr-un penalty acordat la un fault al portarului advers asupra lui Vladici. Trupa lui Florin Maxim a controlat jocul în continuare și, în minutul 16, își dublează avantajul, prin reușita lui Pîrvulescu, bine lansat pe contraatac de Neacșa. Jocul a fost unul deschis, pe contre, iar cei care au marcat au fost, din nou, corviniștii, în minutul 45, prin Lehaire, cu un șut din marginea careului mare, după o angajare a lui Albino, hunedorenii intrând la pauză cu 3-0. La revenire, chiar dacă s-au efectuat mai multe schimbări, jocul rămâne deschis, ambele echipe având, în două rânduri fiecare, șanse de a înscrie, dar apărarea hunedoreană, la o poartă, și-a făcut datoria, iar la cealaltă șutul lui Bradu a fost puțin peste, iar execuția lui Loughrey a lovit transversala. De marcat s-a marcat pe final de joc, în minutul 81, când bucureștenii au redus din handicap, prin Dinache, care a înscris din apropiere, aceasta fiind primul gol primit de hunedoreni în meciurile de pregătire, iar scorul final al meciului jucat la Buftea a fost 3-1 pentru Corvinul.

Urmează meciul cu Clinceniul

În meciul cu Progresul Spartac pentru Corvinul au evoluat Ungureanu (46 Blaga) – Albino, Lică (46 Pop), Manolache (46 Loughrey) , Velisar (46 Maria) – Cărăruș, Grigore, Neacșa (61 Hergheligiu), Lehaire (46 Bradu) – Pîrvulescu, Vladic (46 Câmpan), iar pe bancă au rămas Predică, Ackovski și Apur, iar din lotul deplasat la Mogoșoaia mai fac parte portarii Mutuligă și Roșculeț și jucătorii de câmp Bordea, Gârbiță și Zanc. Meciul cu Progresul Spartac a fost al patrulea din această iarnă pentru Corvinul, după 2-0 la Simeria cu ACS Mediaș (locul 4 în seria 7 din Liga 3, cu șanse la play-off), 2-0 la Cluj cu Gloria Bistrița (locul 1 în seria 7 din Liga 3 și calificată în play-off) și 1-0, la Mogoșoaia, cu Farul U19. Al treilea și ultimul meci din cantonamentul din sudul țării va fi miecuri, 13 februarie, când Corvinul va întâlni pe LPS Clinceni, locul 9 în seria 4 din Liga 3, dacă nu apar modificări de ultim moment. La revenirea din cantonament Corvinul mai are programat un amical cu SCM Zalău (locul 1 din seria 10 a Ligii 3, cu șanse mari de play-off), pe 22 februarie, la Simeria.

Advertisement

Foto: Facebook Progresul Spartac
Citeste mai mult ...

Actualitate

Sindicaliștii din Valea Jiului continuă negocierile pentru tranziția justă, în ciuda măsurilor de austeritate

Publicat

pe

Redactat de

Procesul de tranziție justă în Valea Jiului trebuie să continue, chiar și în contextul măsurilor stricte adoptate de Guvernul României pentru reducerea deficitului fiscal. Acesta este mesajul transmis de sindicaliștii din bazinul carbonifer, care au intensificat discuțiile cu autoritățile pentru a asigura implementarea angajamentelor asumate privind sprijinul comunităților miniere.

După două întâlniri de coordonare organizate la sediul Confederației Sindicale Naționale MERIDIAN și o întrevedere la Guvern cu Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, și Șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Ștefan Radu Oprea, reprezentanții Sindicatului Muntele din cadrul Complexului Energetic Valea Jiului (CEVJ) au continuat demersurile la Ministerul Finanțelor. Discuțiile purtate cu Secretarul de stat Mihai Diaconu și conducerea CEVJ au vizat identificarea unor soluții specifice sectorului minier, astfel încât măsurile de restructurare să fie corelate cu sprijinul financiar necesar protejării locurilor de muncă și revitalizării economice a regiunii.

Potrivit sindicaliștilor, una dintre principalele preocupări este asigurarea resurselor financiare pentru măsurile de reconversie profesională a minerilor, precum și pentru susținerea investițiilor care să creeze locuri de muncă alternative. De asemenea, aceștia au subliniat necesitatea respectării obligațiilor asumate de România în fața Comisiei Europene, conform Deciziei Consiliului 2010/787/UE, care stabilește cadrul pentru sprijinirea regiunilor miniere aflate în tranziție.

Confederația Sindicală Meridian a reiterat importanța unui dialog constant între guvern, sindicate și administrația Complexului Energetic Valea Jiului, astfel încât măsurile de austeritate să nu afecteze iremediabil o zonă deja puternic afectată de declinul industriei extractive. În acest context, sindicaliștii își mențin poziția fermă în favoarea unei tranziții echilibrate, care să protejeze atât drepturile lucrătorilor, cât și viitorul economic al Văii Jiului.

În perioada următoare, negocierile vor continua, iar reprezentanții sindicatelor din minerit așteaptă un răspuns concret din partea Guvernului cu privire la viitorul finanțărilor necesare pentru implementarea măsurilor de tranziție justă.

FOTO: Facebook@Confederația Sindicală Meridian

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Detonări de muniție în poligonul Bârcea Mică, Deva

Publicat

pe

Redactat de

Reprezentanții Unității Militare 01794 Deva informează populația că, în perioada 11-13 februarie 2025, între orele 12:00 și 19:00, vor avea loc activități de instrucție și distrugere controlată a muniției în poligonul cu destinație specială din zona Bârcea Mică.

Operațiunile de detonare vor fi realizate cu respectarea strictă a normelor de siguranță, protecția mediului și măsurilor de apărare împotriva incendiilor, conform legislației în vigoare. Autoritățile solicită cetățenilor să evite accesul în perimetrul poligonului pe durata desfășurării acestor activități, pentru a preveni orice risc.

Populația din proximitate este rugată să nu se alarmeze în cazul în care vor auzi explozii în intervalul menționat.

FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate