Zilele antrenorului german Christoph Daum în funcția de selecționer al echipei naționale de fotbal a României par a fi numărate.

Cu germanul Christoph Daum pe banca tehnică, reprezentativa României nu a reușit mare lucru și este foarte aproape de a rata calificarea la Campionatul Mondial de fotbal de anul viitor, din Rusia.

„Lippi” de Petroșani

În atare condiții, despărțirea de antrenorul german pare a fi una iminentă, mai multe voci avizate din fotbalul românesc cerând acest lucru. Și, chiar dacă la nivel de Federație nu se spune nimic, căutările unui nou selecționer a început deja. Una dintre posibilele variante, și chiar și cerută, este Mihai Stoichiță, directorul tehnic al Federației. În vârstă de 63 de ani, Mihai Stoichiță, născut pe 10 mai 1954, și-a făcut junioratul la Dinamo și a debutat în prima divizie la Jiul Petroșani, în sezonul 1973-1974, când a reușit să câștige Cupa României. A urmat un sezon la Autobuzul (Rocar) București, și, după aceea, șase campionate la rând, între 1975 și 1981, a fost om de bază al echipei din Petroșani. Stoichiță revine în București, la Progresul (FC Național), unde joacă între 1981 și 1986, cu excepția sezonulkui 1983 – 1984, când a evoluat la CS Târgoviște, și se retrage din fotbal în 1988, de la Gloria Buzău. Ca jucător a fost internațional de tineret și a făcut parte din echipa care a câștigat medaliile de bronz la Universiada din 1979, din Mexic. A debutat ca antrenor secund la FC Național, în 1988, pentru ca, apoi, să fie principal la Callatis Mangalia și Rocar București, în ligile inferioare. Revine pe prima scenă ca secund, la Dinamo și la Steaua. În 1997 devine antrenor principal în Liga I, la Steaua (mai stând pe bancă în două rânduri), pentru ca, după aceea, să mai pregătească, din aceeași postură, pe FC Național, Litex Loveci (Bulgaria), naționala din Panama, Sheriff Tiraspol (Moldova, de două ori), Ankaragucu (Turcia), naționala din Armenia, Pyunik Erevan (Armenia), Farul Constanța, Oțelul Galați, naționala din Kuwait, Aris Limassol (Cipru), Al Salmiya (Kuwait, de două ori), AEL Limassol (Cipru, de două ori), Astra Ploiești, CS Mioveni, Apollon Limassol (Cipru) și Petrolul Ploiești. Ca antrenor principal a câștigat un campionat și o Supercupă a României cu Steaua, un campionat și o Cupă a Moldovei cu Sheriff Tiraspol și un campionat, o Cupă și o Supercupă a Armeniei cu Pyunik Erevan. Dacă va fi numit selecționer al României, Mihai Stoichiță, supranumit și „Lippi”, va fi al șaselea antrenor cu trecut hunedorean care ocupă această funcție.

Portarul de la primul Campionat Mondial

Primul antrenor cu trecut hunedorean care a pregătit echipa națională a fost Jean Lăpușneanu (8 decembrie 1908 – 24 februarie 1992). Portar de mare valoare, Jean Lăpușneanu a fost cel care a stat în poarta României la primul Campionat Mondial de fotbal, cel din 1930, unde „tricolorii” au învins Peru cu 3-1 și au pierdut, cu 4-0, în fața gazdei competiției și viitoarei campioane, Uruguay, strângând zece selecții în echipa națională. A antrenat echipa națională a României în trei jocuri, toate disputate în 1942, în plin război, pierzând, în deplasare, cu 7-0 de la Germania și cu 1-0 în Slovacia și remizând la București, 2-2 cu Croația. La echipe de club, Jean Lăpușneanu a antrenat la Politehnica Timișoara, pentru ca, în sezonml 1950 – 1951 să stea pe banca Jiului Petroșani și a pregătit, în mai multe rânduri pe FC Argeș (Dinamo) Pitești.

Cibi bacsi

Al doilea antrenor cu trecut hunedorean la echipa națională a fost Coloman Braun Bogdan (13 octombrie 1905 – 15 martie 1983). Cibi bacsi, cum era cunoscut în lumea fotbalului, a fost un jucător valoros, fiind selecționat în lotul României la „mondialul” din 1938, din Franța, dar nu a jucat niciun meci oficial pentru “tricolori”. Coloman Braun Bogdan a fost primntre primii antrenori – jucători din lume, având această calitate la Juventus București, viitoarea Petrolul Ploiești. Mai mult, a fost jucător la Juventus și antrenor la Sportul Studențesc, din această calitate fiind selecționat pentru Campionatul Mondial din 1938. Între 1940 și 1945 a fost antrenor la Jiul Petroșani, formație la care, exceptând perioadele de la UTA, unde a avut cele mai bune rezultate, a stat cel mai mult în cariera sa de antrenor. Apoi a fost cel care a pregătit, pe rând, Rapid, ASA (viitoarea Steaua) București și Dinamo, imediat după război. Tot în aceeași perioadă a fost și antrenor al echipei naționale, singur, în tandem cu Emerich Vogl, sau într-o tripletă la care, pe lângă Cibi bacsi și Ciogli Vogl era și Colea Vâlcov, în 1945, în 1947 și între 1949 și 1952. Interesant este și faptul că, la meciul său de debut ca antrenor al echipei naționale, 2-7 cu Ungaria, în 1945, nu a făcut deplasarea la Budapesta. Coloman Braun Bogdan, care a mai pregătit și Poli Timișoara a mai stat pe banca echipei naționale, alături de Vogl, la meciurile cu Polonia (2-1 în deplasare și 0-0 acasă, în 1947), Albania (1-1 acasă, în 1949 și 6-0, tot la București, în 1950) și Cehoslovacia (2-2, în deplasare, în singurul meci al echipei naționale disputat în 1951 și 3-1 acasă, în 1952), dar și în tripleta mai sus amintită, cu Plonia (2-1 acasă, în 1947).

Component al unei triplete celebre

A urmat, apoi, Nicolae „Colea” Vâlcov (23 februarie 1909 – 31 martie 1970), component al unei celebre triplete de atacanți de la Venus București, care a făcut furori în perioada interbelică, alături de frații săi nai mici Petru „Petea” și Volodea. Deși a fost un fotbalist valoros, Colea Vâlcov nu a jucat niciun meci în echipa națională, dar frații săi au evoluat în echipamentul tricolor. A antrenat, cu intermitențe, echipa națională a României imediat după război, într-o perioadă extrem de tulbure, între 1947 și 1949, stând pe bancă în șase meciuri (4-0 în Albania, 1-3 cu Iugoslavia, 3-2 în Bulgaria, 0-1 cu Albania, 2-1 cu Polonia, împreună cu Coloman Braun Bogdan și Emerich Vogl, și 2-3 în Cehoslovacia). Colea Vâlcov a dost antrenor la Metalul (Corvinul) Hunedoara în sezonul 1960 – 1961, acesta mai pregătind, printre altele, Steaua, Dinamo, Progresul, Juventus București (viitoarea Petrolul Ploiești, n. red.), Poli Iași sau Poli Timișoara.

„Il Luce”

Au trecut, apoi, aproape 30 de ani, mai exact în toamna lui 1981, până când un al hunedorean a numit antrenor al echipei naționale. Acesta a fost Mircea Lucescu, numit selecționer când era antrenor – jucător la Corvinul, păstrându-și toate aceste calități până la finalul sezonului 1981 – 1982, cel mai bun al Hunedoarei din istorie, când a terminat campionatul pe locul al treilea, fapt ce i-a permis formației de pe malurile Cernei să evolueze, pentru prima oară și, din păcate, până acum, singura oară, în cupele europene. Născut pe 29 iulie 1945, Lucescu senior a strâns 70 de selecții în prima reprezentativă, fiind și căpitanul echipei naționale la CM de fotbal din 1970, din Mexic. De asemenea, „Il Luce” a fost primul jucător legitimat la Corvinul, unde a evoluat între 1977 și 1982, care a evoluat în echipa națională. Ca jucător a mai câștigat șapte campionate și o Cupă a României, toate cu Dinamo. Mircea Lucescu a antrenat aproape cinci ani echipa națională, cu care a reușit, în premieră, calificarea României la un turneu final de Campionat European, în Franța 1984, și a fost demis, fapt unic, probabil, în lume, după o victorie cu 4-0, obținută într-un meci oficial în fața Austriei. În cariera sa de antrenor a câștigat trofee în România, cu Dinamo și Rapid, în Turcia, cu Beșiktaș și Galatasaray, cu cea din urmă o Supercupă a Europei, în Ucraina, cu Șahtior Donețk, inclusiv ultima ediție a Cupei UEFA, și Rusia, cu Zenit Sankt Petersburg, echipă de care s-a despărțit în saceastă vară, tehnicianul lansat în această carieră având o apreciată activitate și în Italia, la Pisa, Brescia, Reggiana și Inter Milano. Mircea Lucescu a fost dorit, în ultimii ani, de mai multe ori la echipa națională, dar se pare că reputatul antrenor nu își mai dorește acest lucru.

Pe urmele tatălui

În fine, ultimul antrenor al echipei naționale cu trecut hunedorean este Răzvan Lucescu, fiul lui Mircea Lucescu. Acesta și-a început junioratul la Corvinul Hunedoara și a evoluat, ca portar, la mai multe echipe din Liga I, în special la Sportul Studențesc, unde a jucat și tatăl său în tinerețe, dar și la Rapid, cu care a câștigat un titlu național. Ca antrenor a început la FC Brașov, pe care a pregătit-o de două ori, ca și pe Rapid, de altfel, și a mai antrenat în țară Petrolul Ploiești. De asemenea, între 2009 și 2011 a fost selecționer la prima reprezentativă, în 21 de jocuri, având câte șapte victorii, remize și înfrângeri. Născut la 17 februarie 1969, Răzvan Lucescu a antrenat în Qatar pe El Jaish și, în această vară, după trei sezoane foarte bune, în care a scos-o din mediocritate pe Skoda Xanthi, s-a despărțit de această formație din prima ligă a Greciei.