Actualitate
Să-l ajutăm pe Alexandru, un copilaș de numai patru ani, care suferă de o formă rară de cancer
Îl cheamă Alexandru Stoica și are doar patru ani, iar o boală necruțătoare l-a transformat într-un luptător pentru viață. Micuțul, din Lupeni, suferă de o formă rară de cancer osos, iar în prezent se află internat la Spitalul “Louis Țurcanu” din Timișoara, unde așteaptă un autotransplant de celule stem. Pentru a putea, însă, lupta cu teribila boală, băiețelul are nevoie de 7.000 de euro, sumă în care sunt incluse toate cheltuielile cu întreținerea lui în spital pe durata unui an de zile, dar care depășește cu mult posibilitățile limitate ale părinților săi.
„Totul a început în luna octombrie a anului 2016. Când am aflat că Alex al meu are cancer, am simțit că totul în jurul meu se prăbușește. Jumătate din mine își dorea să moară, iar cealaltă jumătate, să trăiască, să lupte pentru el. Alex are cancer la cei doar patru anișori”, povestește, cu durere în suflet, Elena Stoica, mama băiețelului.
Despre situația lui Alexandru au aflat cei de la Asociația Umanitară „Speranță pentru România”, care încearcă acum să îi facă cât mai cunoscut cazul, în speranța că tot mai mulți oameni de bine îi vor sări în ajutor micuțului.
Luptă pentru fiecare secundă de viață
Coșmarul a început, în toamna anului trecut, după cum spune mama lui Alexandru, când băiețelul a acuzat dureri la un picior și nu mai putea urina. În urma unei investigații prin Computer Tomograf (CT), efectuată la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Capitală, copilul a fost diagnosticat cu tumoră tip coadă de cal la osul sacru. Au urmat apoi tratamente peste tratamente și intervenții mult prea dure și greu de suportat pentru „o mână” de băiețel de doar patru ani.
„În final, a ajuns la Cluj -Napoca, la Spitalul Oncologic, unde a fost operat la coloană, la osul sacru S3. În timpul operației, s-a aspirat tot, dar a mai rămas, în partea pelvină, o bucată neoperabilă. I s-a luat biopsie și a primit cumplitul diagnostic, Sarcom Ewing sacrat stadiul 4, o formă rară de cancer osos. Aceasta este cea mai letală tumoră osoasă. A urmat o nouă operație și, până în luna mai 2017, a efectuat șase cure de citostatice. În luna februarie, i s-a montat o cameră în piept, pe partea dreaptă, pe unde i se administrează perfuziile, medicamentele și citostaticele. (…) Pentru Alexandru, urmează cel mai cumplit an și cea mai cumplitp luptă pe care o va duce pentru fiecare secundă de viață”, spun cei de la Asociația „Speranță pentru România”, care au aflat despre cazul micuțului Alex.
Autotransplantul de celule stem este singura șansă pe care băiețelul o mai are pentru a trăi. În această luptă dramatică pentru viață, Alexandru are nevoie de oameni cu suflet mare care să îi ajute părinții să strângă cei 7.000 de euro, bani necesari pentru a acoperi cheltuielile cu întreținerea în spital pe durata unui an.
Donațiile se pot face în următoarele conturile bancare, deschise la BCR, Raiffeisen Bank și Banca Transilvania, cu specificația că donația se face pentru Alexandru Stoica. Numele tuturor donatorilor va apărea pe site-ul organizației, www.sperantapentruromania.ro/cause/stoica-alexandru/
Denumire: Asoc. Misiunea Speranța pentru România
CUI: 26044485
BCR (Banca Comercială Română)
IN LEI: RO 74 RNCB 001813 82799 00003
IN EURO: RO 04 RNCB 0018138279900002
COD SWIFT: RNCBROBU
SUCURSALA: Chișineu Criș, jud. Arad
Raiffeisen Bank
IN LEI: RO39 RZBR 0000 0600 1204 2338
IN EURO: RO24 RZBR 0000 0600 1218 9757
CODE SWIFT: RZBRROBU
SUCURSALA: Chișineu Criș, jud. Arad
Banca Transilvania
IN LEI: RO18BTRLRONCRT0365344401
IN EURO: RO65BTRLEURCRT0365344401
COD SWIFT: BTRLRO22
SUCURSALA: Chișineu Cris, jud. Arad
Actualitate
Șapte incendii de vegetație uscată, într-o singură zi. Pompierii reamintesc că arderea miriștilor este interzisă

Șapte incendii de vegetație uscată, pășune, mărăciniș și deșeuri menajere, au fost înregistrate, pe parcursul zilei de astăzi, în județul Hunedoara.
Pentru stingerea incendiilor, au intervenit pompierii din cadrul subunităților Hunedoara, Deva, Orăștie, Lupeni și Ilia.

Sursa foto: ISU Hunedoara
“Arderile necontrolate s-au manifestat pe aproximativ 15 hectare și au avut loc pe raza localităților Bretea Mureșană, Cozia, Hașdat, Lupeni, Deva, Hunedoara și Orăștie. Cea mai mare suprafață afectată s-a înregistrat între Orăștie și Romos – circa 10 hectare de teren. Din fericire, în urma acestor evenimente nu s-au înregistrat victime”, au informat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Pompierii hunedoreni atrag, din nou, atenția asupra faptului că, în județul Hunedoara, este interzisă arderea miriștilor, vegetației uscate și a resturilor vegetale, indiferent de forma de proprietate a terenului.
Actualitate
Senatorul Călin Petru Marian (PNL): „Îmi doresc să fiu cât mai aproape de cetățeni”

Senatorul PNL Călin Petru Marian a anunțat că a început activitatea și la biroul senatorial din Deva, unde îi așteaptă pe cetățeni în audiențe.
„Am început activitatea și la Biroul senatorial din Deva, situat pe B-dul Decebal, Bl P. Parter. Îmi doresc să fiu cât mai aproape de cetățeni și vă adresez și pe această cale invitația de a veni la audiențe pentru a-mi împărtăși sugestiile, propunerile și problemele care vă preocupă. Cred cu tărie că doar prin dialog deschis și colaborare putem găsi soluții reale pentru comunitatea noastră. Vă aștept cu drag și cu toată deschiderea pentru a face împreună pași concreți pentru dezvoltarea comunității noastre!”, a notat pe pagina sa de Facebook, senatorul PNL Călin Petru Marian.
Biroul senatorial este deschis de luni până vineri, între orele 14:00 – 16:00.

Sursa foto: Călin Petru Marian/Facebook
Actualitate
FOTO| Căsuțe pentru pisicile fără stăpân, montate în orașul Călan

Autoritățile locale din orașul Călan au montat adăposturi pentru pisoii din stradă.
Primele căsuțe pentru felinele fără stăpân au fost montate ieri.
“Am montat alături de colegii de la Administrarea Domeniului Public adăposturi pentru pisicile fără stăpân din Orașul Călan. Solicitările din partea cetățenilor au fost auzite, ascultate și puse în practică”, a scris, pe rețeaua de socializare, Cristina Chivu, administratorul public al orașului Călan.
Reprezentanții administrației publice locale au făcut un apel la responsabilitate, cetățenii fiind rugați să aibă grijă de aceste căsuțe, dar și de suflețelele care le vor ocupa.
“Vă amintesc că animalele de companie nu sunt jucării, și după ce copilul se plictisește de ele pot fi aruncate în stradă. Din păcate adăpostul public se ocupă doar de gestionarea câinilor fără stăpân, și pisicile fără adăpost devin o problemă”, a mai scris, pe Facebook, Cristina Chivu, administratorul public al orașului Călan.
Inițiativa a fost apreciată de localnici.
Sursa foto: Cristina Chivu/Facebook
- Actualitatecu 2 zile in urma
Tânăr de 25 de ani, decedat pe ruta Hunedoara-Deva
- Stiri nationalecu 2 zile in urma
Delgaz Grid: Peste 1.400 de cazuri de potențial consum fraudulos de gaze naturale și energie electrică, identificate în 2024
- Actualitatecu o zi in urma
Rezultatele remarcabile obținute de elevii Liceului de Arte „Sigismund Toduță” din Deva la prima ediție a concursului „Tudor Ciortea”
- Actualitatecu 2 zile in urma
Acțiune de amploare pentru găsirea unui bărbat dispărut în județul Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Adrian David, directorul CAS Hunedoara: „Un sistem unitar de sănătate la nivel european este tot mai aproape de realitate”
- Actualitatecu o zi in urma
Flagrant în Petroșani: Peste 14 kilograme de canabis, trimise din Spania, capturate de polițiști și procurori
- Actualitatecu 2 zile in urma
Corvinul își continuă pregătirile la Mogoșoaia
- Actualitatecu 2 zile in urma
Bărbat dat dispărut. Poliția solicită sprijinul populației