Actualitate
Să ne amintim despre alegerile locale de acum patru ani (II)
De vineri, timp de patru săptămâni, se va desfăşura campania alectorală pentru alegerile locale, care vor avea loc duminică, 5 iunie 2016.
Din patru în patru ani, începând cu 1992, la începutul lunii iunie se desfăşoară alegerile locale. La aceste alegeri se aleg, în mod direct, şi listele cu consilierii locali şi judeţeni.
Noutăţi şi la comune
Ca şi în urmă cu patru ani, alegerile se vor desfăşura într-un singur tur de scrutin, dacă nu apar modificări de ultimă oră. După ce am prezentat o scurtă radiografie cu ce s-a întâmplat la alegerile locale din 2012 în localităţile urbane din judeţ, pentru astăzi vă propunem o trecere în revistă a situaţiei de acum patru ani din comunele hunedorene. Din cele 55 de comune din judeţ, un primar a renunţat să mai candideze, fiind vorba despre Emil Rîşteiu, care a câştigat Simeria, în locul său la Băcia fiind ales socrul lui, Nicolae Panţa, de la USL – PNL, actualmente membru PSD. Primari noi au mai fost aleşi şi în alte nouă comune. Cea mai mare surpriză s-a înregistrat la Şoimuş, unde a câştigat PRM, prin Mihai Irimie, acum la PNL, care l-a învins pe primarul în funcţie, Dorel Logojan, de la USL – PSD, chiar în localitatea natală a liderului judeţean al social – democraţilor hunedoreni, Laurenţiu Nistor. Primar nou a fost ales la Bulzeştii de Sus, USL – PSD câştigând prin Mirel Suba, edilul în funcţie, Dumitru Stănilă, de la USP – PDL fiind al treilea. Ovidiu Pădurean, de la USL – PSD, la Dobra, şi Sorin Nistor, de la USP – PDL, au câştigat la Dobra şi Zam, în faţa primarilor în funcţie, democrat – liberalul Ghiorghe Şuiaga şi liberalul Gheorghe Sicre. USL nu a funcţionat nici în comune. Astfel, la Blăjeni Horia Jurca, liberal până atunci, a candidat din partea USP – PDL şi l-a învins pe primarul în funcţie Nicolae Raţ (USL – PSD), revenind, între timp, în rândurile PNL. De asemenea, doi foşti viceprimari au câştigat alegerile, ex social – democraţii Dumitru Oprean, la Sântămăria Orlea, revenit, acum, la PSD, şi Vasile Inăşescu, la Orăştioara de Sus, candidând de la USP – PDL, i-au învins pe edilii în funcţie, Ioan Filip şi Viorel Bodea, candidaţi ai USL – PNL. La Turdaş USL – PSD, prin Remi Bocşeri, s-a impus în faţa primarului în funcţie, Aurel Lup, de la USP – PSD. La Topliţa edil – şef a ajuns Nicolae Cerişer, din postură de independent, acum la PNL, care l-a învins pe primarul în funcţie Ioan Şendroni, de la USL – PSD.
Mişcări de trupe
Tot ca independent a candidat, şi şi-a reconfirmat mandatul, Marius Omotă, la Ilia, înainte de alegerile din 2012 membru PDL, iar în prezent face parte din PNL. Cu puţin timp înainte de alegerile de acum patru ani, patru primari şi-au schimbat partidul, dar au câştigat alegerile fără probleme, fiind vorba despre Octavian Roman, la Rapoltu Mare, de Radu Herciu, la Bătrâna, şi de Liviţuc Lupulescu, care au trecut din PDL în USL, primul prin PSD şi ceilalţi prin PNL, dar şi Nelu Oprişoni, de la Bunila, care a trecut de la liberali la USP – PDL. Doi primari aleşi în 2012 nu mai sunt acum în funcţii. La Densuş Sorin Ştefoni, de la USL – PNL, a renunţat la funcţie pentru un post de secretar de stat, alegerile interimare fiind câştigate de colegul său de partid, Traian Bugari. La Sălaşu de Sus Sorin Marica, de la USL – PSD, a fost ales deputat şi a renunţat la Primărie, locul său fiind luat, ca interimar, de viceprimarul Virgil Haitău, social-democrat până de curând, acum membru ALDE.
Actualitate
Siguranța pe șosele: Recomandările polițiștilor pentru prevenirea accidentelor rutiere
Polițiștii le reamintesc participanților la trafic importanța respectării regulilor de circulație pentru a preveni evenimentele rutiere. Aceștia subliniază necesitatea adaptării vitezei la condițiile de drum și informării prealabile privind starea vremii și a traseelor planificate.
„Conduceți cu prudență, păstrați o distanță corespunzătoare față de celelalte vehicule și evitați manevrele riscante”, recomandă autoritățile. În condiții de trafic aglomerat și vreme nefavorabilă, riscul blocajelor rutiere crește semnificativ. Polițiștii sfătuiesc șoferii să își păstreze calmul, să dea dovadă de politețe rutieră și să evite blocarea intersecțiilor.
Depășirile trebuie realizate doar atunci când vizibilitatea permite și după asigurări temeinice. În plus, consumul de alcool și conducerea în stare de oboseală rămân factori majori de risc, fiind strict interzise. Utilizarea telefonului mobil la volan trebuie înlocuită cu sisteme hands-free pentru a evita distragerile.
Pietonii sunt îndemnați să circule responsabil, respectând regulile de traversare și asigurându-se că intențiile lor sunt vizibile pentru șoferi. Traversările se recomandă doar prin locuri permise, la culoarea verde a semaforului și după o verificare atentă.
Aceste măsuri sunt esențiale pentru a asigura un trafic sigur și fluid, contribuind la reducerea riscului de accidente rutiere. Poliția Română reamintește că prevenirea începe cu responsabilitatea fiecărui participant la trafic.
FOTO: ARHIVĂ
Actualitate
Ultimul weekend fotbalistic al anului pe stadioanele din județ
Acest sfârșit de săptămână va fi ultimul din acest an în care microbiștii hunedoreni pot urmări meciurile din tribune. În acest weekend în județul Hunedoara vor putea fi urmărite meciuri din Ligile 2 și 4.
Corvinul joacă acasă în zi de sărbătoare
În Liga 2 Corvinul Hunedoara a noua clasată, cu 24 de puncte și golaveraj + 2 din 15 jocuri, va întâlni, pe teren propriu, într-un meci contând pentru etapa a XVII-a, pe Concordia Chiajna (locul X, 23 de puncte, cu golaveraj + 8 din 15 jocuri). Meciul este programat duminică, 15 decembrie, de la ora 13:30, și va fi televizat, în direct, pe DigiSport 1 și PrimaSport 1. Întâlnirea se dispută în zi de sărbătoare pentru clubul hunedorean, care împlinește 103 ani de existență. Suporterii corviniști se vor întâlni duminică, la ora 11:50, la Teatru, unde va fi prezentată Cupa României, trofeu cucerit în acest an. Apoi, de la ora 12:30, va fi marșul aniversar al suporterilor, pe traseul Teatru – Pietonala Corvin – Stadion, care așteaptă un rezultat bun în meciul cu Chiajna.
De sâmbătă până luni
Etapa, una în care stă Metalul Buzău (VII, 25p, 16j), din cauza retragerii celor de la Viitorul Târgu Jiu, va începe sâmbătă, 14 decembrie, de la ora 11:00. După toate probabilitățile, meciul CS Mioveni – FCU Craiova (XI, 23p, 15 j) nu se va disputa, întrucât argeșenii, cu 15 meciuri jucate și care sunt pe ultimul loc, cu – 10 puncte, fiind penalizați cu 18 puncte pentru neplata salariilor, nu se vor prezenta, iar echipa urmează să se retragă din campionat. În schimb se vor disputa alte șase meciuri, fiind vorba despre Chindia Târgoviște (XIV, 16p, 15j) – AFKC Miercurea Ciuc I; 38p, 15j), CSC Șelimbăr (XIX, 13p, 15j) – FC Bihor (XVI, 14 p, – 6, 15j), Unirea Ungheni (XVII, 14p, – 7, 15j) – CSM Focșani (XVIII, 14p, – 10, 16j), CS Afumați (VI, 26p, + 3, 15j) – Steaua București (II, 34p, 16j), FC Voluntari (V, 26p, + 9, 15j) – CSC Dumbrăvița (XV, 15p, 16j) și AFC Câmpulung (XX, 7p, 15j) – FC Argeș (VIII, 24p, + 5, 15j). Tot sâmbătă, dar de la ora 12:00, este programat meciul Ceahlăul Piatra Neamț (XIII, 22p, + 2, 15 j) – ACSM Reșița (IV, 27p, 16j). Duminică joacă doar Corvinul, iar etapa și sezonul se încheie luni, 16 decembrie, de la ora 17:00, când este programată întâlnirea Metaloglobus București (III, 29p, 15j) – CSM Slatina (XII, 22p, + 14, 15j).
Și Liga 4 intră în vacanță
La finele acestei săptămâni se desfășoară și meciurile etapei a XVII-a a sezonului regular din Liga 4 de fotbal Hunedoara. Cinci din cele șase meciuri ale etapei sunt programate sâmbătă, 14 decembrie, cu începere de la ora 13:00, iar cel de-aș șaselea se va juca duminică, 15 decembrie, cu începere de la aceeași oră 13:00. Capul de afiș al zilei de sâmbătă este întâlnirea Retezatul Hațeg (III, 30p, + 23) – Gloria Geoagiu (II, 37p), celelalte meciuri programate atunci fiind Dacia Orăștie (V, 29p) – Inter Petrila (VIII, 19p), CSM Vulcan (VII, 24p) – Aurul Brad (IV, 30p, + 17), Unirea DMO (I, 43p) – Victoria Călan (IX, 14p) și CFR Simeria (VI, 26p) – Minerul Uricani (XII, 0p). Ultimul meci al rundei și al anului este cel de duminică, dintre Șoimul Băița (X, 13p) și CSM deva (11, 6p). Mai este de menționat că Inter Petrila, Șoimul Băița, Gloria Geoagiu și CFR Simeria au câte un meci mai puțin disputat.
Cupa Moș Crăciun
Și viitorii fotbaliști vor evolua în acest sfârșit de săptămână, dar în sală, în cadrul unei noi ediții a Cupei Moș Crăciun, competiție amicală organizată de către Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Hunedoara, în parteneriat cu Facultatea de Ingineri Hunedoara, Corvinul Hunedoara, CSC Sântămăria Orlea, Damian Militaru Petroșani și Jiul Petroșani. “Peste 500 de copii de la 50 de echipe înscrise se vor întrece pe teren, la șase categorii de vârstă, în așteptarea Moșului! Fotbalul din Hunedoara este în continuă dezvoltare, iar această competiție reflectă pasiunea și dedicarea față de sportul rege! Vă așteptăm să susțineți micii campioni și să simțiți magia sărbătorilor alături de noi! Hai la Cupa Moș Crăciun și fii parte din povestea fotbalului hunedorean”, au transmis cei de la AJF Hunedoara. La categoriile de vârstă U13 și U12 se va juca, sâmbătă, 14 decembrie, în sala de la Sântămăria Orlea, iar la U11 și U8 meciurile se vor disputa, duminică, 15 decembrie, la sala de sport a Facultății de Inginerie din Hunedoara. Competiția se va încheia sâmbătă, 21 decembrie, la sala de sport a Colegiului Economic Hermes din Petroșani, cu întrecerea celor de la grupele U10 și U9. Toate cele trei turnee au ora de începere 9:00.
Actualitate
Deputatul hunedorean Iulius Marian Firczak, din partea U.C.R.R., a primit Certificatul doveditor al noului mandat
Rutenii vor fi reprezentați, în continuare, în Parlamentul României. Deputatul hunedorean Iulius Marian Firczak, din partea Uniunii Culturale a Rutenilor din România (U.C.R.R.), a primit Certificatul doveditor al mandatului de deputat, obținut în urma alegerilor parlamentare din data de 1 decembrie 2024.
În cadrul unei ceremonii, ce a avut loc, miercuri seară, la sediul Biroului Electoral Central (BEC) din București, reprezentanții minorităților naționale în Parlamentul României au primit Certificatele care atestă calitatea de deputat, acestea fiind înmânate de președintele BEC, judecătorul Adrian Glugă.
Al treilea mandat în Parlamentul României
Deputatul hunedorean Iulius Marian Firczak, din partea U.C.R.R., își va continua munca în Parlamentul României. „Sunt onorat şi bucuros că am primit încrederea rutenilor, şansa de a-i reprezenta în Parlamentul României pentru un al treilea mandat. Eu, de felul meu, sunt o persoană optimistă și sper ca următorul mandat să fie unul care să aducă reformele importante de care țara are nevoie pentru a putea să continuăm parcursul de dezvoltare și de recuperare a diferențelor de standard de viață, de venituri ale cetățenilor, în comparație cu Uniunea Europeană și să ajungem, chiar dacă am depășit țări importante din jurul nostru, suntem pe locul 11 la nivel european, cred că putem să creștem într-un ritm mult mai rapid și fiecare cetățean să simtă, de la an la an, că trăiește mai bine în Uniunea Europeană și în siguranță în spațiul euro-atlantic. Aceasta este dorința pentru următorul mandat”, a declarat deputatul Iulius Marian Firczak, din partea U.C.R.R..
Iulius Marian Firczak a fost ales deputat din partea UCRR, prima oară în 2016. Acesta a obținut un al doilea mandat în Camera Deputaților în anul 2020, iar acum, după alegerile parlamentare din data de 1 decembrie 2024, va începe un al treilea mandat de parlamentar. Grupul minorităților naționale din noul Legislativ al țării, care se va reuni pe data de 20 decembrie 2024, va avea 19 reprezentanți.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Urmărire, încheiată cu un accident, în zona „Uzo Balcan” din Deva. A ajuns cu mașina pe trotuar
-
Actualitatecu 19 ore in urma
Accident tragic pe DN 68, în apropiere de Hațeg: Un șofer și-a pierdut viața
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Ultima tură de serviciu: Plt. adj. șef Lucian Beregszaszy a ieșit la pensie. „Un exemplu de generozitate, implicare și profesionalism”
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Simpozion la ITM Hunedoara privind campania națională de control în domeniul construcțiilor
-
Actualitatecu 15 ore in urma
Magia Crăciunului. Brăduți împodobiți de locatari, în scara blocului în care locuiesc, în Deva
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Echipele hunedorene din Liga 3 termină anul, ambele, pe locul al cincilea
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Au apărut primii brazi de Crăciun în piețele din Hunedoara. Prețurile pornesc de la 40 de lei
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Minori prinși pe stradă cu substanțe interzise, la Deva