
Moţiunea simplă nu a trecut
Deputatul PPDD, Monica Iacob Ridzi, unul dintre semnatarii documentului e dezamăgită de colegii ei ce reprezintă judeţul în Legislativ
„Măcar am adus problemele Văii Jiului în atenţia guvernanţilor” a fost concluzia votului exprimat pe moţiunea simplă ce privea această zonă din judeţul Hunedoara.
Asta a declarat Monica Iacob Ridzi, deputat PPDD de Valea Jiului, care a luptat din răsputeri să le spună celor din Guvern că Valea Jiului e moartă fără minerit.
Aleşi şi de ortaci, vot împotriva lor
Minerii din Valea Jiului au fost şi ieri şi marţi, subiect de discuţie în Parlamentul României. Moţiunea iniţiată de PPDD şi PDL şi semnată de 73 de deputaţi din opoziţie, însă, nu a trecut la vot. Ce e mai grav, e faptul că parlamentarii ce reprezintă judeţul Hunedoara şi cu ajutorul minerilor din Valea Jiului, şi care cunosc bine situaţia din zonă, au votat fără excepţie împotriva moţiunii. „Nu mă aşteptam, în urma dezbaterilor ce au avut loc marţi, să treacă moţiunea, dar nici ca parlamentarii hunedoreni să voteze împotrivă. Măcar de se abţineau, aşa cum au făcut, spre surprinderea mea, cei din UDMR. Toţi parlamentarii USL, cu două excepţii, dar care nu sunt din Hunedoara, au votat împotriva moţiunii, aşa cum au votat toţi parlamentarii judeţului nostru. Măcar am adus în atenţie problemele minerilor şi poate că acum ştiu mai multe despre mineri şi vor gândi altfel, când vor lua decizii care ne privesc”, a declarat Monica Iacob Ridzi, deputat PPDD, unul dintre iniţiatorii moţiunii.
Retehnologizarea minelor e vitală
Moţiunea simplă intitulată „Scăpaţi mineritul din Valea Jiului de norocul rău al conducerii bicefale Vosganian-Niţă” arată că atunci când oamenii politici ce compun actuala guvernare au venit în Valea Jiului, în campanie electorală, le-au promis ortacilor, sub cuvânt de onoare, că vor avea grijă ca mineritul din această zonă a ţării să continue şi să se dezvolte pe baze economice susţinute de stat, dar se pare că lucrurile au stat altfel. „Este vitală pentru Valea Jiului asigurarea resurselor financiare, fie pentru retehnologizarea minelor şi a două grupuri energetice de la Mintia, fie pentru retehnologizarea minelor şi construirea unui grup nou la Paroşeni de minim 250 MWh. Prin retehnologizarea grupurilor de la Mintia se asigură apa caldă şi încălzirea localităţilor limitrofe, precum şi producerea de energie electrică într-un punct strategic pentru Sistemul Energetic Naţional şi nu va genera şomaj în această zonă. Prin construirea unui grup nou la Paroşeni se asigură posibilitatea termoficării Văii Jiului, eliminarii costurilor transportului cărbunelui pe calea ferată şi generarea de minimum 500 locuri de muncă, în condiţiile în care până la finele anului 2018 în Valea Jiului se vor pierde aproximativ 3.000 locuri de muncă”, au precizat parlamentarii opoziţiei în moţiunea simplă, care ieri, nu a trecut de votul aleşilor din Legislativ.