Connect with us
Data: 02/04/2025
.

Actualitate

Schimburile de experiență între studenți – cheie pentru dezvoltare și colaborare în mediul universitar

Publicat

pe

Într-o perioadă în care diversitatea academică și schimbul de idei devin esențiale pentru dezvoltarea personală și profesională, Universitatea din Petroșani încurajează întâlnirile studențești și colaborările interuniversitare. Aceste evenimente le oferă studenților o platformă pentru a împărtăși experiențe și a învăța unii de la alții, consolidând legăturile dintre generațiile de studenți și diverse instituții de învățământ superior din țară.

Rectorul Universității Petroșani, Prof. Univ. Dr. Ing. Radu Sorin Mihai, subliniază rolul acestor schimburi.

„Astfel de întâlniri reprezintă un prilej important pentru studenți de a se cunoaște, de a descoperi realitățile din cadrul universității noastre și de a aduce uneori soluții pentru îmbunătățirea activităților academice”, a declarat acesta.

Pe lângă avantajele educaționale și culturale, schimburile de experiență facilitează formarea unor rețele de colaborare între studenți și universități, contribuind pe termen lung la rezolvarea provocărilor academice și inițierea de proiecte comune. Într-un context globalizat, în care cunoașterea și inovația sunt factori de succes, astfel de colaborări devin o resursă esențială pentru viitorul educațional și profesional al studenților.

FOTO: ARHIVĂ

Actualitate

403 persoane angajate, în cursul lunii februarie, cu sprijinul AJOFM Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

 

 

Un număr de 403 de persoane au fost încadrate în muncă, în cursul lunii februarie 2025, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara. Dintre acestea, 180 sunt femei.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 219 persoane au peste 45 de ani, 62 persoane au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 27 persoane au între 30 – 35 ani, 36 persoane au între 25 și 30 de ani, iar 59 persoane sunt tineri sub 25 de ani. În baza de date a AJOFM Hunedoara, s-au înscris în luna februarie 2025, ca persoane în căutare de loc de muncă, 122 tineri NEET, cu vârsta între 16 – 29 ani. În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 299 provin din mediul urban, iar 104 persoane sunt din mediul rural. Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale, 135, urmate de cele fără studii sau cu studii primare și gimnaziale, 122. Numărul celor care au ca studii școala profesională sau de arte și meserii este de 91, cei cu studii universitare sunt în număr de 43, iar cei cu studii postliceale sunt în număr de 12”, a informat AJOFM Hunedoara.

Potrivit reprezentanților instituției, din numărul total de persoane care au fost angajate, în luna februarie 2025, prin intermediul AJOFM Hunedoara, 36 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. « Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre”, precizează reprezentanții AJOFM Hunedoara.

Advertisement

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

Astfel, în cursul lunii februarie 2025, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 843 persoane.

Citeste mai mult ...

Actualitate

„Campionii României – în școală, liceu și universitate”, la Petroșani

Publicat

pe

Redactat de

 

 

Recent, sute de elevi din Valea Jiului au avut ocazia de a o întâlni pe una dintre cele mai mari gimnaste ale României, multipla campioană europeană și mondială, prof. dr. Gina Gogean Groza. Mai mult decât atât, cei prezenți au putut să intre într-un dialog prietenos și plin de emoție cu cea mai medaliată gimnastă a României, actualmente antrenor și cadru didactic universitar.

Interes pentru sport și admirație față de performeri

Întâlnirea dintre marea campioană și tinerii din Valea Jiului, care a avut loc la Sala de Marmură a Primăriei municipiului Petroșani, face parte din proiectul „Campionii României – în școală, liceu și universitate”, derulat de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST) Hunedoara. Ca de obicei, Gina Gogean Groza a onorat invitația organizatorilor de a fi în mijlocul elevilor și de a le destăinui detalii remarcabile legate de succesul său în lumea gimnasticii. “Am simțit, din nou, emoție, bucurie, entuziasm. A fost o adevărată plăcere să fiu în preajma copiilor din Petroșani și din Valea Jiului, o parte dintre ei fiind și sportivi. Am avut ocazia să le povestesc despre cele mai frumoase momente trăite în cariera mea de gimnastă. Mă bucur că acești elevi au putut afla ceea ce înseamnă să fii cu adevărat sportiv de performanță”, a spus marea campioană Gina Gogean Groza.

Advertisement

Prin această acțiune s-a observat că tinerii păstrează interes pentru sport, precum și admirație pentru marii campioni. „Cea mai mare bucurie este să vezi că nu puțini sunt tinerii și copiii care își păstrează în continuare interesul pentru sport și admirația pentru marii campioni, demonstrând astfel că încă mai există pasiune și motivație pentru a-și urma visurile. În plus, aceștia își găsesc modele de urmat în oamenii care au reușit prin muncă și dedicare, inspirându-i să devină cea mai bună versiune a lor”, a declarat Izabella Kacso Doboly, directorul DJST Hunedoara.

Astfel, „Campionii României – în școală, liceu și universitate” continuă să rămână acea inițiativă care aduce sportul mai aproape de tineri, inspirându-i să facă mișcare și să descopere ce satisfacții poate oferi o viață activă. „Mulțumim, Gina Gogean Groza, pentru tot ce reprezinți și pentru că rămâi și continui să fii nu doar un model de mare campion, ci și un OM cu suflet imens! Mulțumim Primăriei municipiului Petroșani pentru găzduire și, în mod special, domnului primar Tiberiu Iacob-Ridzi pentru prezența sa la acest eveniment”, au transmis cei de la DJST Hunedoara.

Citeste mai mult ...

Actualitate

2 aprilie – „Ziua Instituției Prefectului”. Mesajul prefectului județului Hunedoara, Constantin Fulga

Publicat

pe

Redactat de

 

Ziua Instituției Prefectului” este marcată la data de 2 aprilie. Instituită prin Legea nr. 348 din 27 decembrie 2018, această zi se sărbătorește anual începând din 2019.

Prefectul județului Hunedoara, Constantin Fulga, alături de subprefecții Adrian -Nicolae David și Lörincz Széll

 

Prefectul județului Hunedoara, Constantin Fulga, a transmis un mesaj cu ocazia zilei instituției. 

Începând din anul 2019, data de 2 aprilie, reprezintă o zi specială pentru angajații din instituțiile prefectului din România, prin adoptarea Legii nr. 348 din 27 decembrie 2018 prin care această dată a fost instituită ca zi a instituției. Instituția Prefectului reprezintă legătura dintre autoritățile centrale și locale, asigurându-se că politicile și deciziile guvernamentale sunt implementate corect și eficient la nivel local. De-a lungul timpului, Prefectura Hunedoara a avut un rol activ în promovarea dezvoltării economice, sociale și culturale a județului, fiind totodată un pilon de stabilitate și echilibru administrativ.

Astăzi, privim înapoi cu mândrie la realizările acestei instituții, dar și cu încredere în viitor, având în vedere provocările cu care ne confruntăm. Indiferent de complexitatea problemelor cu care ne confruntăm, acestea pot fi depășite doar prin colaborare, transparență și angajament față de cetățeni.

Advertisement

La nivelul județului nostru, Instituția Prefectului continuă să își îndeplinească misiunea de a proteja interesele publice, de a sprijini dezvoltarea durabilă și de a garanta aplicarea legii într-un mod echitabil pentru toți cetățenii. Fie că este vorba despre gestionarea crizelor, susținerea infrastructurii sau promovarea inițiativelor locale, Instituția Prefectului – județul Hunedoara rămâne un partener de încredere al comunității pe care aceasta o reprezintă. Astăzi, este moment oportun pentru a reînnoi angajamentul față de valorile fundamentale care stau la baza activității noastre: transparența, corectitudinea și respectul față de lege. Avem datoria de a răspunde nevoilor cetățenilor, de a fi receptivi la provocările cu care se confruntă și de a continua să găsim soluții inovative pentru dezvoltarea județului nostru. În încheiere, aș dori să mulțumesc echipei, în ansamblu, și fiecărui angajat, în parte, din Instituția Prefectului- județul Hunedoara pentru dăruirea și profesionalismul de care dă dovadă”, a transmis prefectul județului Hunedoara, Constantin Fulga.

Sursa foto: Instituția Prefectului – Județul Hunedoara

 

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate