
Peste 80 de jandarmi hunedoreni s-au aflat, săptămâna trecută, în preajma unităţilor de învăţământ preuniversitar din judeţ pentru a veghea la siguranţa elevilor. Potrivit căpitanului Nicolae Răducu, purtătorul de cuvânt al IJJ Hunedoara, pe timpul desfăşurării acestor misiuni, au fost constatate nouă fapte de natură contravenţională care au constat în pătrunderea, cu încălcarea normelor legale de acces, în sediile şcolilor sau în spaţiilor aparţinând acestora. „Persoanele vinovate au fost sancţionate cu opt avertismente scrise, dar şi cu o amendă în valoare de 500 lei”, a spus Nicolae Răducu. Acesta a mai adăugat că jandarmii vor continua misiunile de menţinere a ordinii publice în zona şcolilor din judeţ.