Connect with us
Data: 11/01/2025
.

Actualitate

Scutiri la plata impozitului pe clădiri și bilete gratuite de călătorie, în Petroșani

Publicat

pe

Pensionarii cu venituri mici din municipiul Petroșani beneficiază de scutiri la plata impozitului pe clădiri, precum și de bilete gratuite de călătorie. Astfel, conform hotărârii Consiliului Local privind aprobarea impozitelor și taxelor locale în Municipiul Petroșani pentru anul 2021, pensionarii ale căror venituri pe membru de familie sunt de cel mult 800 lei inclusiv, beneficiază de scutire la plata impozitului pe clădiri. Scutirea se aplică numai pentru locuinţa de domiciliu și numai dacă respectivul contribuabil face dovada că locuiește efectiv în locuința de domiciliu și nu deține în proprietate alte clădiri cu destinație rezidențială. De asemenea, pensionarii ale căror venituri sunt de cel mult 1.000 de lei inclusiv beneficiază de gratuități la transportul public local, acordate de municipalitate, în limita a 20 de călătorii/ lună.

Advertisement

Actualitate

Incendiu la acoperișul unei case din satul Ormindea

Publicat

pe

Redactat de

Două echipaje de pompieri de la Detașamentul Deva și Punctul de Lucru Băița au intervenit, sâmbătă după amiază, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case de locuit din satul Ormindea, comuna Băița.

“Pentru a asigura ajutor medical calificat, dacă situația ar fi impus-o, la intervenție a fost direcționată și o ambulanță SMURD. La sosirea pompierilor, ardea acoperișul casei, în zona hornului, astfel că s-a intervenit de urgență pentru localizarea incendiului, astfel încât flăcările să nu afecteze o suprafață mai mare a casei. La evaluarea pagubelor, după lichidarea incendiului și finalizarea intervenției, s-a constatat că a ars o suprafață de aproximativ 30 metri pătrați din acoperișul cu structură de lemn, acoperit cu țiglă. Nicio persoană nu a fost rănită. Cauza probabila a incendiului a fost focul lăsat nesupravegheat, în afumătoarea amplasată la mică distanță de casă”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

Sursa: ISU Hunedoara
Citeste mai mult ...

Actualitate

Registrul Agricol – termene înregistrare: Devenii care au în proprietate terenuri agricole sau silvice și utilaje, obligați să le declare

Publicat

pe

Redactat de

Persoanele fizice și juridice care au în proprietate/folosință terenuri agricole sau silvice, animale domestice sau sălbatice crescute în captivitate, utilaje și instalații agricole, construcții etc. în municipiul Deva, au obligația să le declare la Compartimentul Registrul agricol din cadrul Primăriei Municipiului Deva (Bld. 1 Decembrie, nr.16 A, camera 9, parter), în vederea înscrierii acestora în registrul agricol, au informat reprezentanții administrației publice locale.

Potrivit Normelor tehnice de completare a registrului agricol pentru perioada 2024-2029 și a Ordonanței Guvernului nr. 28/2008 privind registrul agricol, cu modificările și completările ulterioare, termenele la care persoanele fizice și juridice au obligația să declare datele pentru înscrierea în registrul agricol sunt următoarele:

5 ianuarie – 1 martie, pentru datele anuale privind membrii gospodăriei, terenul aflat în proprietate/folosință, clădirile cu destinația de locuință, construcțiile-anexă și mijloacele de transport cu tracțiune animală și mecanică, mașinile, utilajele și instalațiile pentru agricultură și silvicultură, efectivele de animale din gospodărie/unitatea cu personalitate juridică la începutul fiecărui an, precum și modificările intervenite în cursul anului precedent în efectivele de animale deținute, ca urmare a vânzării-cumpărării, a produșilor obținuți, a morții ori sacrificării animalelor sau a altor intrări-ieșiri;

1 mai – 31 mai, pentru datele privind categoria de folosință a terenului, suprafețele cultivate, terenurile necultivate, ogoarele, numărul pomilor în anul agricol respectiv.

“În cazul persoanelor fizice sau juridice înregistrate în Registrul agricol, care nu fac declarațiile în termenele prevăzute mai sus, se consideră că nu au intervenit niciun fel de modificări, fapt pentru care în registrul agricol se reportează din oficiu datele din anul precedent. Înscrierea datelor în registrul agricol se face pe baza declarației date pe proprie răspundere de către capul gospodăriei sau, în absența acestuia, de către un alt membru al gospodăriei și a înscrisurilor doveditoare”, se arată într-un comunicat al Compartimentului Registrul Agricol din cadrul Primăriei Municipiului Deva.

Advertisement

Persoanele care nu declară la termenele stabilite sunt pasibile de sancțiuni. „Potrivit art. 20 alin. 1 lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 28/2008 privind registrul agricol, cu modificările și completările ulterioare, nedeclararea, la termenele stabilite și în forma solicitată, a datelor care fac obiectul registrului agricol constituie contravenție și se sancționează cu amendă: între 100 lei și 500 lei, în cazul persoanelor fizice; între 300 lei și 1.500 lei, în cazul persoanelor juridice”, se mai arată în același comunicat.

Citeste mai mult ...

Actualitate

11 persoane urmărite internațional, aduse în țară de polițiști. Printre acestea, și un bărbat din județul Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Poliţia Română a adus în ţară 11 persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate sau de arestare preventivă, precum şi sentinţe penale. Printre acestea se află și un bărbat din județul Hunedoara, pe numele căruia a fost emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de doi ani, pentru infracțiuni rutiere, aduse din Germania.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), a fost adus în ţară un bărbat, de 33 de ani, din Vaslui, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. Acesta a fost escortat din Marea Britanie, având emis de către Judecătoria Târgu Cărbuneşti, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 3 ani şi 6 luni. De asemenea, a fost adus în ţară un bărbat, de 20 de ani, din Iaşi, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Acesta a fost adus din Germania, având emis de către Judecătoria Paşcani, pe numele său, o sentinţă penală. A fost adus un bărbat, de 25 de ani, din Constanţa, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Acesta a fost adus din Germania, având emis, pe numele său, de către Judecătoria Constanţa, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 an şi 2 luni. Totodată, a fost adus în ţară o persoană, de 28 de ani, din Vaslui, urmărită internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu. Aceasta a fost adusă din Germania, având emis de către Judecătoria Huşi, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani şi 7 luni.
Un tânăr, de 18 de ani, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate, a fost adus în ţară, din Italia. Acesta avea emis, pe numele său, de către Judecătoria Călăraşi, un mandat de arestare preventivă. De asemenea, a fost adus în ţară un bărbat, de 40 de ani, din Constanţa, urmărit internaţional pentru săvârşirea de infracţiuni rutiere. Acesta a fost adus din Germania, având emis de către Judecătoria Constanţa, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 6 ani şi 5 luni.

A fost adus un bărbat, de 46 de ani, din Hunedoara, urmărit internaţional pentru săvârşirea de infracţiuni rutiere. Acesta a fost adus din Germania, având emis, pe numele său, de către Judecătoria Orăştie, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani. Totodată, a fost adus în ţară un bărbat, de 29 de ani, din Iaşi, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de introducere în mod ilicit de telefoane mobile şi alte mijloace de comunicare la distanţă, într-un penitenciar, în scopul folosirii de către deţinuţi, în forma continuată. Acesta a fost adus din Italia, având emis de către Judecătoria Roman, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 an.
Un bărbat, de 27 de ani, din Suceava, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, a fost adus în ţară, din Ţările de Jos. Acesta avea emis, pe numele său, de către Judecătoria Gura Humorului, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 3 ani. De asemenea, a fost adus în ţară un bărbat, de 37 de ani, din Bucureşti, urmărit internaţional pentru săvârşirea de infracţiuni rutiere. Acesta a fost adus din Belgia, având emis, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 an şi 4 luni. A fost adusă o femeie, de 37 de ani, din Bucureşti, urmărită internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri. Aceasta a fost adusă din Ţările de Jos, având emis, pe numele ei, de către Tribunalul Ilfov, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 8 ani.

“Persoanele în cauză au fost introduse în unităţi de detenţie, în vederea executării mandatelor, respectiv a sentinţelor penale”, a informat IGPR.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate