Connect with us
Data: 18/04/2024
.

Actualitate

Se împlinesc 162 de ani de la Ziua Unirii Principatelor Române (Mica Unire)

Publicat

pe

Astăzi, se împlinesc 162 de ani, de la Unirea Principatelor Române, cunoscută în istoriografia de specialitate și ca „Mica Unire”, sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

 

În fiecare an, la 24 ianuarie, în întreaga ţară este sărbătorită Ziua Unirii Principatelor Române, fiind marcat momentul unirii Moldovei cu Ţara Românească (1859) sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859 – 1866).

 

Acest eveniment major în istoria ţării noastre a reprezentat primul pas făcut pentru realizarea unui stat naţional unitar român.

Advertisement

 

Senatul României a adoptat la 2 iunie 2014, proiectul de lege pentru declararea zilei de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române, zi de sărbătoare naţională.

 

Contextul înfăptuirii Unirii

În iunie 1848, muntenii adresau Porţii un memoriu, în care îşi exprimau dorinţa firească a românilor ″de a se reuni într-un singur stat″, potrivit lucrării ″Istoria României în date″⁣ (Editura Enciclopedică, 2003). Pentru prima dată, problema regimului politic al Moldovei şi Ţării Româneşti a fost dezbătută în cadrul unui for internaţional, şi anume, cu prilejul lucrărilor Conferinţei internaţionale de la Viena (3/15 martie-23 mai/4 iunie 1848), la care au trimis reprezentanţi Imperiul Otoman, Marea Britanie, Franţa, Austria şi Rusia. În favoarea acestui proces s-au pronunţat reprezentanţii Franţei şi Rusiei iar împotrivă cei ai Austriei şi Imperiului Otoman.

Advertisement

 

Înfrângerea Revoluţiei de la 1848 a readus în Transilvania regimul absolutist habsburgic. În Moldova şi Ţara Românească, prin Convenţia ruso-turcă de la Baltă Liman (19 aprilie/1 mai 1849) a fost reinstaurat controlul politic al celor două puteri, notează volumul ″O istorie a românilor″ (Ion Bulei, Editura Meronia, 2007). Datorită acestor împrejurări, mişcarea naţională a fost constrânsă să se manifeste în afara ţării, prin activitatea emigranţilor români.

 

Protectoratul Rusiei asupra Principatelor a încetat, după înfrângerea suferită de aceasta în războiul Crimeii (1853-1856) şi în urma Congresului de la Paris din 1856 (13/25 februarie/30 martie). În tratatul semnat la 18/30 martie 1856, se prevedea, ca în Principatele Române, locul protectoratului să fie luat de garanţia colectivă a Marilor Puteri europene (Franţa, Marea Britanie, Austria, Rusia, Prusia, Imperiul Otoman şi Regatul Sardiniei), cu menţinerea suzeranităţii otomane. Totodată, Poarta se obliga să respecte administraţia independentă şi naţională a Principatelor, precum şi deplină libertate a cultului, a legislaţiei, a comerţului şi navigaţiei. S-a hotărât, totodată, convocarea de Adunări (divanuri) ad-hoc, care să se pronunţe asupra organizării viitoare a celor două ţări.

 

Advertisement

Constituit la Iaşi, în februarie 1857, ″Comitetul Electoral al Unirii″ a fixat la 1/13 martie un program politic, preconizând unirea Principatelor într-un singur stat, neutru şi autonom, în frunte cu un prinţ străin (şi domnie ereditară), adunare reprezentativă, garanţia colectivă a puterilor europene ş.a. În acelaşi sens, a fost înfiinţat şi la Bucureşti, la 3/15 martie 1857, ″Comitetul Central al Unirii″⁣, organ de conducere al partidei naţionale muntene care şi-a fixat un program asemănător cu acela al unioniştilor din Moldova.

 

Chemaţi să se pronunţe în problema unirii, mari şi mici proprietari, deputaţi orăşeni şi ţărani reuniţi la Adunările ad-hoc din Moldova şi din Ţara Românească, au dat un răspuns pozitiv prin cele două Rezoluţii aproape identice votate în Moldova la 7/19 octombrie 1857, iar în Ţara Românească la 8/20 octombrie 1857, în care cereau: autonomia şi neutralitatea celor două Principate şi unirea lor într-un singur stat cu numele de România; prinţ străin, ereditar, ales dintr-o dinastie domnitoare a Europei; neutralitatea şi inviolabilitatea noului stat; guvern reprezentativ şi constituţional, Adunarea obştească cu putere legislativă, garantarea colectivă a celor şapte puteri.

 

Convenția de la Paris

Advertisement

Convenţia de la Paris, actul internaţional, şi, totodată, nou statut fundamental al Principatelor, a fost semnat în ultima zi a Conferinţei reprezentanţilor celor şapte puteri (Marea Britanie, Franţa, Austria, Regatul Sardiniei, Prusia, Rusia, Imperiul Otoman) de la Paris (10/22 mai-7/19 aug. 1858).

 

Potrivit reglementărilor acestuia, cele două ţări menţinute sub suzeranitatea Porţii şi sub ″garanţia colectivă″ a puterilor urmau ″să se administreze liber şi în afara oricărei ingerinţe a Înaltei Porţi″⁣ purtând denumirea de ″⁣Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei″⁣, separaţia administrativ-politică fiind menţinută mai departe. Fiecare principat urma să fie condus de câte un domn şi miniştrii săi.

 

Puterea legislativă urma să fie exercitată colectiv de domn, Adunarea electivă din ţara respectivă şi Comisia centrală nou instituită, comună Principatelor. Domnul urma să fie ales în fiecare ţară ″pe viaţă″. Comisia centrală şi Curtea de Casaţie urmau a fi comune celor două ţări, iar armatele puteau fi reunite în tabere comune sub comanda alternativă a domnilor sau a reprezentanţilor lor. În ansamblu, Convenţia de la Paris, deşi nu acorda Unirea, apropia pe români de momentul realizării unificării celor două principate.

Advertisement

 

În Moldova, lucrările Adunării elective au fost deschise la 28 decembrie 1858/9 ianuarie 1859, fiind validate mandatele a 55 de deputaţi. În seara zilei de 3/15 ianuarie 1859, deputaţii majorităţii s-au întrunit pentru a se pune de acord asupra persoanei candidatului comun. După mai multe ore de dezbateri, a fost propusă candidatura lui Alexandru Ioan Cuza care a fost acceptată în unanimitate de deputaţii prezenţi. Adunarea electivă s-a întrunit la 5/17 ianuarie 1859, pentru a-l alege pe domn, prin vot deschis. Alexandru Ioan Cuza a întrunit unanimitatea voturilor celor 48 de deputaţi prezenţi.

 

Soluția dublei alegeri

 

Advertisement

Mihail Kogălniceanu a subliniat importanţa actului care se săvârşise: ″Alegându-te pe tine Domn în ţara noastră – i-a spus el lui Alexandru Ioan Cuza – am voit să arătăm lumii ceea ce toată ţara doreşte: la legi nouă, om nou. Fii dar omul epocii… fă ca legea să fie tare, iar Tu, Măria Ta, ca Domn, fii bun, fii blând, fii bun mai ales pentru acei pentru care mai toţi Domnii au fost nepăsători sau răi. Nu uita că dacă cincizeci de deputaţi te-au ales Domn, însă ai să domneşti peste două milioane de oameni’.

 

În Ţara Românească, alegerile pentru Adunarea electivă s-au desfăşurat între 8/20 şi 12/24 ianuarie 1859, în care conservatorii au obţinut 46 din cele 72 de mandate existente. Lucrările Adunării elective s-au deschis în ziua de 22 ianuarie/3 februarie 1859 într-o atmosferă incendiară.

 

Sediul reprezentanţei naţionale era înconjurat de mii de oameni. În noaptea de 23 spre 24 ianuarie, membrii Partidei Naţionale s-au reunit la hotelul ″Concordia″ din Bucureşti unde, atât deputaţii majorităţii conservatoare cât şi cei ai Partidei naţionale căutau o soluţie. În cele din urmă, la propunerea lui Dimitrie Gr. Ghica, a fost adoptată soluţia dublei alegeri, reprezentând cea mai bună cale de depăşire a impasului.

Advertisement

 

24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române

 

În dimineaţa zilei de 24 ianuarie 1859, la ora 11.00, când lucrările Adunării s-au reluat, Vasile Boerescu, în numele Partidei naţionale, a cerut o şedinţă secretă în cadrul căreia a pledat în favoarea principiului Unirii şi subliniind legalitatea actului, în conformitate cu ″spiritul Convenţiei″ a propus alegerea lui Alexandru Ioan Cuza şi ca domn al Ţării Româneşti. Deputaţii au jurat că vor vota în unanimitate pe domnul Moldovei.

 

Advertisement

Reveniţi în sala de şedinţe au trecut la vot, cei 64 de deputaţi consacrându-l pe Alexandru Ioan Cuza ca domn al Ţării Româneşti. S-a realizat astfel unirea de fapt a celor două Principate. Prin acest act politic al dublei alegeri, fără a se încălca formal prevederile Convenţiei de la Paris, naţiunea română a obţinut victorie importantă în realizarea statului modern român. Alexandru Ioan Cuza a ajuns la Bucureşti, la 8/20 februarie 1859, unde a fost primit cu mult entuziasm, notează lucrarea ″Istoria României în date″ (Editura Enciclopedică, 2003).

 

La 1/13 aprilie 1859, în cadrul Conferinţei de la Paris (26 mart. /7 apr. – 25 aug. /6 sept. 1859) a reprezentanţilor Puterilor garante (Franţa, Rusia, Marea Britanie, Prusia şi Regatul Sardiniei) a fost recunoscută de jure alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Principatelor Unite. Austria şi Imperiul Otoman au recunoscut evenimentul la 25 august/6 septembrie 1859. Austria recunoscuse de facto, la 2/14 mai 1859, dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, printr-o notă scrisă, fiind reluate cu acest prilej legăturile cu cele două guverne româneşti, de la Iaşi şi de la Bucureşti. Recunoaşterea dublei alegeri de către Puterile garante şi Imperiul Otoman a consacrat uniunea personală a celor două Principate, prima etapă spre realizarea deplină a Unirii.

Actualitate

Corvinul Hunedoara, în finala Cupei României la fotbal

Publicat

pe

Redactat de

Echipa de fotbal Corvinul Hunedoara s-a calificat în această seară, în premieră, în finala Cupei României la fotbal.

Pe stadionul din localitate, Corvinul a întâlnit echipa FC Voluntari. Odată cu fluierul final, tabela arăta 3-1 iar Corvinul merge în marea finală.

Pentru echipa hunedoreană au marcat Manolache, în minutul 20, Neacșa, în minutul 61 și Marius Coman, în minutul 73.

FC Voluntari a reușit să marcheze un singur gol în minutul 33 prin Daniel Florea.

FOTO: FACEBOOK CĂLIN PETRU MARIAN

Citeste mai mult ...

Actualitate

Toma Coconea va traversa, din nou, Pirineii în zbor

Publicat

pe

Redactat de

Cunoscutul și apreciatul parapantist hunedorean Toma Coconea se pregătește pentru o nouă aventură, la „X-Pyr 2024”, competiție extremă care se va desfășura, în iunie, în Munții Pirinei. Sportivul din Valea Jiului va concura alături de Marcus Clenci, prieten și atlet român stabilit în Austria, care i-a fost suporter secund la X-Alps 2023. „Șoimul din Carpați”, cum i se mai spune lui Toma Coconea, a început deja pregătirile pentru această nouă întrecere dură la care va participa.

Parapantistul hunedorean, cunoscut la nivel mondial, Toma Coconea se pregătește intens pentru prima competiție internațională din acest an – „X-Pyr 2024”. El a decis să traverseze, din nou, Pirineii în zbor, într-o nouă cursă nebună.

Așa cum am anunțat zilele trecute, am început pregătirea pentru „X-Pyr 2024”, cursă care va începe în 23 iunie și în care îmi propun să travesersez Pirineii alături de Marcus Clenci, suporterul meu secund de la „X-Alps 2023”, prieten și atlet român stabilit în Austria. Mă concentrez intens pe antrenamentele fizice, dar vin și cu o veste pentru potențialii mei sponsori. Voi zbura cu o aripă nouă, pe care doar ce am primit-o. La acest moment, ea este neinscripționată. Dacă vă doriți să mă susțineți, iar logo-ul vostru să apară pe una dintre fețele aripii atât la “X-Pyr”, cât și după, pentru o mai lungă perioadă de timp, vă rog să mă contactați, fie într-un mesaj privat, fie pe Whatsapp, la numărul +40735998812. Vă mulțumesc!”, a transmis Toma Coconea.

 

Veteranul „Red Bull X- Alps”

Ediția din acest an a „X-Pyr” va avea loc în luna iunie. Toma Coconea a mai participat de două ori la această competiție de anvergură. În 2018, timp de aproape opt zile, a străbătut, în zbor cu parapanta, o distanță de 414 de kilometri, dintre cei 560 ai acestei dure întreceri, el remarcându-se printre cei aproximativ 40 de concurenți, foarte buni, din întreaga lume. De asemenea, el a mai luat parte și la ediția din 2014 a „X-Pyr”, atunci fiind medaliat cu bronz.

Advertisement

La fel ca și celebra întrecere din Alpi, „Red Bull X-Alps”, la care Toma Coconea este veteran, participând la toate edițiile, încă din 2003, și „X-Pyr” adună la start sportivi de pe întreaga planetă care se remarcă în întrecerile de gen internaționale.

Competiția de parapantă și cățărare „X-Pyr” din Pirinei este organizată o dată la doi ani și presupune traversarea Munților Pirinei, de la Atlantic la Mediterană, între Spania şi Franţa.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Crima de la Petroșani, elucidată. Un bărbat condamnat pentru omor, reținut

Publicat

pe

Redactat de

Crima de la Petroșani care a îngrozit întreaga comunitate a fost elucidată.

În urma investigațiilor efectuate de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în data de 17 aprilie 2024, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului C.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat, conform prevederilor art. 188 alin. 1 – art. 189 alin. 1 lit. e din Codul Penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 din același cod.

Potrivit cercetărilor efectuate, în data de 19 februarie 2024, între orele 21:53 și 23:12, în timp ce victima S.M. se afla în compania inculpatului C.C., acesta din urmă a comis omorul prin sugrumare, ascunzând ulterior cadavrul pe un teren viran din apropierea fostului poligon de tragere din municipiul Petroșani. Procurorii menționează că inculpatul C.C. fusese anterior condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni similare de omor calificat.

În continuare, în data de 16 aprilie 2024, la ora 20:10, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara au dispus reținerea inculpatului C.C. pentru o perioadă de 24 de ore. Ulterior, în data de 17 aprilie 2024, aceiași procurori au solicitat Tribunalului Hunedoara arestarea preventivă a inculpatului C.C. pentru o perioadă de 30 de zile.

Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara va furniza detalii suplimentare despre această situație pe măsură ce circumstanțele vor permite.

Citeste mai mult ...

SERVICII

Reparații pentru casa ta, executăm în regim de urgență țiglă ceramică, țiglă metalică, dulgherie, placări cu polistiren și orice tip de model. Orice reparații de urgență.
Discount la materiale 15%, materialele le avem pe stoc. Cerem și oferim seriozitate. Firmă autorizată.
Relații la nr. de telefon 0756.467.737.

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate