Connect with us
Data: 03/03/2025
.

Actualitate

Secerişul cu rugăciuni, cântări şi dansuri, în comuna Bucureșci

Publicat

pe

Un obicei vechi de sute de ani a fost readus la viață în comuna Bucureșci. Zeci de localnici îmbrăcaţi în portul popular, au reconstituit o zi de seceriș tradițional. La acest eveniment au participat nu doar bărbații din sat, ci și femeile și tinerii din zonă, care au secerat grâul cu seceri. Și primarul Mircea Ghilean le-a dat o mână de ajutor și, pentru ca munca să fie mai plăcută, muzica a cântat în permanență.

DSC_0076

Zeci de locuitori ai comunei Bucureșci au îmbrăcat, ieri, straie populare tradiționale și, cu mic cu mare, au plecat la seceriș, așa cum se făcea și în urmă cu zeci de ani. Oamenii au folosit seceri, și nu utilajele agricole din zilele noastre, şi au urmat toate etapele care însoţesc această îndeletnicire a secerişului. Înainte ca oamenii să înceapă secerișul trei preoți au oficiat o slujbă la marginea lanului, pentru a binecuvânta recolta și începerea lucrărilor. Imediat după slujbă, oamenii s-au „înarmat” cu seceri și au purces prin lan. De la mic la mare, fiecare a știut ce are de făcut, îndrumați fiind de cei mai în vârstă. Fetele mai tinere din sat au căutat cele mai frumoase spice și au împletit cununi, iar femeile bătrâne din sat au fost cele care le-au învățat pe acestea să facă acest lucru. La final, au realizat o cunună cu care s-a plimbat prin tot satul și pe care au udat-o. Bărbații au început prin a face legături, iar femeile s-au pus pe secerat. După ce snopii au fost legaţi şi aşezaţi în formă de cruce, tradiţia şi rânduiala agricolă spune că trebuie să se treacă la următoarea etapă, şi anume întocmirea unei coroniţe din flori care să încununeze munca depusă. Și la final, după muncă şi răsplată, gazda, adică primarul comunei, Mircea Ghilean, în semn de mulţumire şi preţuire pentru truda oamenilor, a împărțit bucate alese celor care au participat la clacă.

Mircea Ghilean, primarul comunei Bucureșci

DSC_0015

„O problemă cu care satele se confruntă în ultima perioadă este pierderea autenticităţii, ce este dată de tradiţiile, obiceiurile, practicile şi rânduielile agricole existente în mediul rural. Noi am încercat astăzi (ieri-n.red.) să reînviem un obicei ce în zilele noastre nu mai există, şi anume secerişul grâului. Tradiţiile şi obiceiurile sunt elementele cu care fiecare se identifică la un moment dat. Ne bucurăm că am reușit să organizăm acest eveniment. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au fost prezenți, pentru că este o zi toridă și fiecare a făcut eforturi pentru a ajunge aici. Am muncit, dar scopul acestei acțiuni a fost de a le arăta și tinerilor noștri cum se cultiva grâul în urmă cu zeci de ani”, a declarat Mircea Ghilean, primarul comunei Bucureșci.

Advertisement

Actualitate

Universitatea din Petroșani, reprezentată la discuțiile strategice privind viitorul universităților europene

Publicat

pe

Redactat de

Rectorii consorțiului EURECA-PRO, Peter Moser (Montanuniversität Leoben) și Sorin Mihai Radu (Universitatea din Petroșani), s-au întâlnit recent cu Roxana Mînzatu, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, pentru a dezbate rolul strategic al inițiativei Universităților Europene.

În cadrul discuțiilor, liderii academici și-au exprimat viziunea asupra viitorului universităților europene, punând accent pe necesitatea dezvoltării unor competențe orientate spre viitor și pe consolidarea competitivității Europei printr-o educație superioară de înaltă calitate.

De asemenea, la Forumul General FOREU4ALL, un eveniment dedicat inițiativelor academice europene, au participat și Vanessa Massegg, liderul managementului de proiect EURECA-PRO de la Montanuniversität Leoben, alături de Fabrice Lemoine și Eric Foucher, coordonatori din partea Universității din Lorraine.

Această reuniune subliniază angajamentul Universității din Petroșani în colaborarea internațională și în dezvoltarea unui mediu academic conectat la provocările și oportunitățile educaționale din spațiul european.

FOTO: FACEBOOK UNIVERSITATEA DIN PETROȘANI

Citeste mai mult ...

Actualitate

Tunelurile de pe Autostrada A1 Lugoj – Deva, finalizate până în septembrie 2026

Publicat

pe

Redactat de

Lucrările la tronsonul Margina – Holdea, ultima secțiune lipsă a Autostrăzii A1 Lugoj – Deva, vor fi finalizate conform termenului contractual, până în septembrie 2026. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că nu există motive care să determine o amânare a acestui termen.

Lucrările pe Lotul 2, secțiunea E1, au demarat pe 29 aprilie 2024, iar în zona tunelurilor – pe 25 septembrie 2024. Procesul de execuție a impus exproprieri suplimentare pentru portalurile tunelurilor, aprobate printr-o hotărâre de guvern în decembrie 2024. De asemenea, anumite suprafețe de pădure trebuie scoase din circuitul forestier, măsură care va fi reglementată printr-un ordin ministerial.

Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara, constructorii – UMB și partenerul bosniac Euro-Asfalt – continuă lucrările la portalurile de acces ale tunelurilor. Acestea vor fi primele de acest tip din România, fiecare având o lățime de 11,35 metri pe sens, incluzând și banda de urgență.

Forarea tunelurilor se va realiza în etape, cu avansuri de 75 de centimetri până la maximum un metru, sub protecția unor structuri speciale formate din țevi înclinate de 15 metri lungime. La fiecare segment forat, vor fi montate plase de protecție, ancore și un strat de beton injectat sub presiune.

Pe lângă tunelurile de 2,13 kilometri, tronsonul Margina – Holdea, cu o lungime totală de aproape 10 kilometri, va include trei viaducte, două pasaje, 23 de podețe și un Centru de Întreținere și Coordonare.

Proiectul, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), este realizat de asocierea SPEDITION UMB – TEHNOSTRADE – SA & PE CONSTRUCT – EURO-ASFALT și are o valoare de 1,83 miliarde de lei fără TVA. Contractul prevede 11 luni pentru proiectare și 34 de luni pentru execuție.

Advertisement

Finalizarea acestui lot va permite circulația neîntreruptă pe autostradă de la Sibiu până la granița cu Ungaria, la Nădlac.

FOTO: ARHIVĂ

Citeste mai mult ...

Actualitate

Corvinul, meci egal pe teren propriu

Publicat

pe

Redactat de

Divizionara secundă de fotbal Corvinul Hunedoara a jucat primul său meci oficial din acest an. Hunedorenii au întâlnit, pe teren propriu, pe FCU Craiova, ambele echipe fiind în lupta pentru play-off.

Remiză albă cu Craiova

Meciul, disputat în fața a circa 5.000 de spectatori, a început cu gazdele în atac, dar Sandu, portarul oaspeților, a scos, de fiecare dată de sub bară, șuturile lui Albino (4) și Velisar (5). Apoi a venit rândul portarului de la Corvinul, Ungureanu, aflat la debutul său oficial pentru alb-albaștri, să intervină salvator în două rânduri, la un șut al lui Ibrahim (15) și la o deviere nefericită a coechipierului Vladic (34). Finalul primei reprize, care s-a încheiat 0-0, i-a găsit tot pe oaspeți în atac, Meijer (45), neajungând la o minge la o minge în fața porții hunedorene. În partea secundă, și mai săracă în faze de poartă, Corvinul a avut prima ocazie, dar lovitura de cap a lui Albino (55) a fost respinsă de portarul Craiovei. Oaspeții au avut o singură ocazie, șutul lui Achim (60) trecând pe lângă buturile hunedorene. Ultima fază ofensivă notabilă a aparținut Corvinului, dar șutul lui Gârbiță (79) nu a găsit ținta și meciul s-a încheiat așa cum a început, 0-0.

Rezultat bun pentru alții

Remiza de la Hunedoara nu ajută niciuna dintre echipe, Corvinul rămânând pe opt, la trei un punct de play-off, iar Craiova pe nouă, la trei „lungimi” de poziția a șasea. Pentru a ajunge în play-off, obiectivul stabilit pentru acest campionat în care Corvinul nu are drept de promovare, hunedorenii ar trebui să adune cât mai multe puncte în ultimele jocuri, cu Metaloglobus, acasă, etapa viitoare, și cu Chindia, în deplasare, în ultima rundă din play-off, iar echipele din fața lor, Voluntariul și Afumațiul, în special, care au cu un punct mai mult, să se încurce, ținând cont că acestea vor juca cu liderul campionatului, Miercurea Ciuc. De acest lucru este conștient și antrenorul Corvinului, Florin Maxim. „A fost primul nostru meci oficial în acest an şi asta s-a cam simţit. Ştiam că vom avea în faţă o echipă pentru care victoria era obligatorie pentru a mai spera la primele şase locuri. Am început uşor crispaţi, cred că lipsa ritmului impus de meciurile oficiale a contat. S-au simţit, cumva, şi absenţele lui Cărăruş, Lică, Pîrvulescu, dar, în acelaşi timp, cei care au intrat în locul lor s-au zbătut, au alergat, au creat, dar atât am putut astăzi. Ne-am cam pripit la construcţie, mă aşteptam să exploatăm unele spaţii, dar nu ne-am asumat nici prea multe riscuri, n-a mers construcţia astăzi, am avut suficiente greşeli la transmiterea balonului. Una peste alta, trebuie să ne mulţumim cu acest punct şi să sperăm că vom obţine maximum din cele două jocuri rămase. Asta chiar dacă nu vom avea nici atunci o misiune uşoară, Metaloglobus a stat în această rundă, vrea să îşi consolideze locul în play-off. Chindia pierde greu acasă, au o echipă în schimbare, încearcă ceva pentru sezonul ce vine. Am avut o şansă bună de a urca în clasament, dar tot aşa putem spune, atât noi, cât şi ceilalţi, că ar fi trebuit să ne îndeplinim obiectivele mai repede, nu acum pe final de sezon regulat”, a spus, după meciul cu FCU Craiova, Florin Maxim, conform site-ului oficial al Corvinului.

Advertisement

Surpriză pentru Florin Maxim

Meciul cu Craiova s-a jucat în ziua în care Florin Maxim a împlinit 44 de ani, iar, la sfârșitul jocului fanii ținând să îi facă o surpriză, oferindu-i un tort și un album cu fotografii, gest apreciat de antrenorul Corvinului. Chiar vreau să le mulţumesc tuturor pentru surpriza plăcută, şi băieţilor din galerie, care mi-au cântat la mulţi ani, ne-au susţinut, din nou, pe toată durata jocului. E tot ce mi-aş fi putut dori de ziua mea. Bun, dincolo de o victorie, asta e clar! Le mulţumesc încă o dată şi îi aştept alături de noi şi la finele săptămânii”, a mai spus antrenorul Corvinului, conform sursei mai sus citate.

Următorul meci, tot pe teren propriu

În meciul cu FCU Craiova pentru Corvinul au evoluat Ungureanu – Albino, Pop, Manolache, Velisar – Bradu – Hergheligiu (46, Zanc), Neacşa, Lehaire, Gîrbiţă (82, Grigore) – Vladic (64, Câmpan). Etapa viitoare, așa cum arătam mai sus, Corvinul va juca tot acasă, cu a treia clasată, Metaloglobus, bucureștenii mai având nevoie de un punct în două meciuri pentru a fi calificați, și matematic, în play-off. Dacă nu vor apărea modificări de ultimă oră, meciul Corvinul – Metaloglobus este programat sâmbătă, 8 martie, cu începere de la orele 11:00.

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate