Se încing spiritele
Nici nu sunt stabilite regiunile de dezvoltare şi între judeţe s-au declanşat certurile pentru putere
Cu toate că la sfârşitul săptămânii trecute era catalogat ca un zvon faptul că sediul viitoarei Direcţii Regionale a Finanţelor Publice pentru Regiunea Vest va fi la Deva, acesta a aprins spiritele finanţiştilor timişoreni care nu pot accepta acest gest „nejustificat” din partea guvernanţilor şi au ieşit în cursul dimineţii de ieri în stradă. Pe de altă parte, liderii judeţeni ai USL Hunedoara ameninţă că dacă decizia va fi luată la ameninţarea străzii, se va creat un precedent periculos pentru procesul de regionalizare.
Potrivit surselor guvernamentale, pe ordinea de zi a şedinţei Executivului de mâine se află şi proiectul care va stabili viitoarele oraşe în care vor fi organizate „Finanţele” regionale. Însă pe nicio cale oficială nu a fost comunicat faptul că Deva sau oricare alt oraş ar fi propus pentru Regiunea Vest.
Descentralizare şi nu supercentralizare
Potrivit liderilor judeţeni ai USL Hunedoara, întreg procesul de regionalizare a fost gândit ca unul de descentralizare a instituţiilor la nivelul regiunilor administrative şi în niciun caz ca unul în care, pe lângă Bucureşti, vor mai fi creaţi încă şapte poli încărcaţi de birocraţie. Astfel, diseminarea între reşedinţele de judeţ din cadrul regiunilor a instituţiilor deconcentrate este un principal scop al procesului de regionalizare. „Motivul principal al regionalizării este descentralizarea, aceasta nu se poate face prin forţă cum încearcă colegii de la Timişoara, ci prin asumarea Guvernului. Prin descentralizare, nu se vrea altceva decât o echilibrare în interitorul regiunilor. Nu ne dorim ca instituţiile de la Bucureşti să treacă în cadrul unui singur oraş dintr-o regiune. Acest proces trebuie făcut cu cap pentru a conduce la o dezvoltare echitabilă, durabilă şi justă pentru toate judeţele din cadrul Regiunii Vest sau cum se va numi”, a precizat co-preşedintele USL (PSD) Hunedoara, Laurenţiu Nistor.
Fără „Finanţe”, Hunedoara se opune regionalizării
Autorităţile judeţene sunt conştiente de avantajele pur economice pe care le deţine judeţul Timiş în comparaţie cu Hunedoara. Însă, acest fapt nu trebuie să reprezinte un motiv principal pentru ca Timişoara să deţină întreaga putere şi să concentreze întreaga bogăţie a regiunii. Mai mult, liderii politici din judeţ susţin că dacă se va ţine cont de revolta de la Timişoara, şi la Deva se va ieşi în stradă pentru orice sediu de instituţie regională. „Ceea ce se întâmplă la Timişoara este neinspirat şi neavenit, pentru că asemenea decizii nu se iau prin forţă şi prin greva unor salariaţi care au fost manipulaţi prin nişte bârfe, în fond. Însă, dacă Guvernul va ţine cont de această revoltă, este ceva dăunător şi noi cu prima şedinţă în care se va stabili sediul unei instituţii, nu contează de ce natură, vom ieşi în stradă, şi nu doar cu o direcţie, ci cu tot judeţul, pentru a-l aduce la Deva. Mai mult, mi se pare o abordare neserioasă şi impertinentă a oamenilor politici din Timiş”, susţine preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ.
Se mută doar conducerea
Un alt fapt pentru care gestul funcţionarilor de la „Finanţele” din Timişoara este exagerat este acela că dacă sediul regional va fi stabilit la Deva, aici va fi organizată doar conducerea, în restul judeţelor vor funcţiona ca şi până acum, puncte de lucru. Astfel, comercianţii sau persoanele fizice nu trebuie să se deplaseze pentru a-şi plăti impozitele sau taxele în alt judeţ. „Funcţionarii publici care astăzi (n.t. ieri) au protestat la Timişoara au fost dezinformaţi şi manipulaţi într-un mare fel. Ceea ce ei susţin, că vor fi daţi afară, este fals, pentru că în organigrama viitoarei Direcţii Regionale de Finanţe sunt prevăzute puncte de lucru ca şi până acum în fiecare judeţ. Însă, la Deva, va fi organizat corpul de conducere regională, de servicii suport. Timişoreanul tot de la el de acasă îşi ia o adeverinţă sau îşi plăteşete dările. Singura care se schimbă este denumirea, din direcţii se transformă în servicii regionale de finanţe. Dar obiectul de activitate rămâne acelaşi, doar conducerea se va muta dacă aşa vor considera guvernanţii la Deva”, a declarat senatorul PSD, Cosmin Nicula.