Actualitate
Sfârșit de an bun pentru administrația din Luncoiu de Jos

Comuna hunedoreană Luncoiu de Jos, situată în Țara Zarandului, este printre localitățile rurale de mărime medie din județul nostru. Cu o populație de aproape 2.000 de locuitori, comuna Luncoiu de Jos are în componență, pe lângă așezarea de reședință omonimă, satele componente Dudești, Luncoiu de Sus, Podele și Stejărel, și se întinde pe o suprafață de aproximativ 50 de kilometri pătrați.
Investiții finalizate
Și aici se fac pregătiri intense pentru sărbătorile de iarnă. În paralel, însă, reprezentanții administrației publice locale din această comună hunedoreană nu au uitat de investiții. “Copiilor din comună le-am oferit, ca de obicei, pachete de Crăciun, dar venim cu vești bune pentru întreaga comunitate. Astfel, am terminat lucrările la dispensarul medical uman din centrul de comună, o construcție, practic, nouă. De asemenea, s-au terminat și operațiunile de montare a sistemului de supraveghere video. Apoi, chiar în această lună am mai finalizat două lucrări. Este vorba despre montarea suporților pentru panouri fotovoltaice la biserica din Luncoiu de Jos, precum și amenajarea grupului social de la capela din localitatea de reședință. Și, totodată, sunt ca și finalizate dotările cu echipamente moderne și mobilier specific la unitățile de învățământ”, a declarat Călin Dorin Dud, primarul comunei hunedorene Luncoiu de Jos.
Noi proiecte
Bună parte dintre investițiile implementate de administrația din Luncoiu de Jos sunt făcute pe fonduri europene sau guvernamentale, iar acest trend continuă. „Avem depuse două proiecte importante, legate de producere și consum de energie, și sunt optimist în ce privește implementarea lor. În ordine cronologică, primul proiect depus este unul la Ministerul Energiei. Acesta vizează construirea unei centrale fotovoltaice, prin care să se asigure consumul propriu de energie electrică pentru UAT Luncoiu de Jos. Cel de-al doilea, depus la Agenția Fondului de Mediu, prevede modernizarea rețelei de iluminat public. Este vorba despre cea din Dudești și, parțial, cea de la Podele, fiind, practic, o continuare a altor două proiecte, pe aceeași sursă de finanțare, în care au fost cuprinse satele Luncoiu de Sus, Luncoiu de Jos, Stejărel și o parte din Podele”, a precizat primarul din Luncoiu de Jos, Călin Dorin Dud.
În derulare
În mod firesc, în Luncoiu de Jos există și proiecte aflate în diferite stadii de derulare, finalizarea acestora fiind o prioritate pentru administrația din comuna zărăndeană. „Întreținerea și modernizarea drumurilor rămâne o prioritate permanentă. De asemenea, se lucrează intens la reabilitarea și modernizarea căminelor culturale din comună. Totodată, au început și montările de stații de autobuz moderne, de tip SMART. În plus, a început și implementarea unui proiect pentru amplasarea de stații de încărcare pentru autovehicule electrice. Și, nu în ultimul rând, reamintesc că depunem toate eforturile posibile pentru ca implementarea proiectelor legate de rețele de alimentare cu gaze naturale, precum și cele de apă și canalizare să se facă într-un timp cât mai scurt cu putință”, a mai spus primarul comunei hunedorene Luncoiu de Jos, Călin Dorin Dud.
Actualitate
Junioarele IV s-au întrecut pe semicerc

Sala Sporturilor din Deva a găzduit prima etapă a Campionatului Județean de handbal pentru junioare IV, fete născute în 2014 și 2015.
Pe lângă gazdele de la CSM Deva, la acest turneu au mai participat CFR Simeria, CSȘ Hunedoara și, respectiv, CSȘ Petroșani. După jocuri spectaculoase, disputate cu ardoarea specifică vârstei, turneul a fost câștigat de CSȘ Petroșani, pe locurile următoare situându-se, în ordine, CSȘ Hunedoara, CSM Deva și CFR Simeria. Data și locația următorului turneu urmează a fi anunțată de către Asociația Județeană de Handbal Hunedoara, cea care organizează competiția.
Actualitate
Aproape 400 de infracțiuni informatice, instrumentate anul trecut, în creștere cu 12 la sută față de 2023

Aproape 400 de infracțiuni informatice au fost instrumentate de polițiști, pe parcursul anului trecut, în creștere cu 12 procente față de 2023.
“Domeniul criminalității informatice a cunoscut, în ultimii ani, un trend ascendent. Faptele incriminate de Codul Penal pe acest segment au crescut cu circa 12%”, arată reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Polițiștii din structurile de investigații criminale, cei care au competența să cerceteze astfel de fapte, atrag atenția și asupra infracțiunilor de înșelăciune, comise în mediul on-line. Fiecare utilizator al internetului, în special tinerii și persoanele în vârstă, ar trebui să acționeze cu mare atenție și responsabilitate atunci când vine vorba despre datele personale.
Activități dedicate promovării siguranței în mediul on-line
Anual, la data de 11 februarie, este marcată „Ziua Siguranței pe Internet”. În acest sens, polițiștii hunedoreni au desfășurat, în cursul zilei de marți, mai multe activități dedicate promovării siguranței și responsabilității în mediul on-line.
Două dintre activitățile educative s-au desfășurat la școlile gimnaziale din localitățile Brănișca și Vețel. Scopul a fost ca minorii să conștientizeze pericolele online, precum cyberbulliyng, furtul de date personale și expunerea la materiale ilegale sau cu conținut dăunător.
Pentru a nu ajunge victime în mediul online, polițiștii vă recomandă următoarele măsuri: utilizarea unor parole puternice, cu un nivel ridicat de complexitate; evitați folosirea termenilor uzuali și schimbați periodic parolele; asigurați-vă că aplicațiile și programele antivirus sunt actualizate, pentru a preveni vulnerabilitățile; atenție la e-mailurile și mesajele suspecte; nu deschideți link-uri din surse necunoscute, primite pe e-mail sau prin SMS, prin intermediul comunicărilor de pe social media ori prin platformele de tip chat (WhatsApp, Telegram etc.); evitați partajarea informațiilor personale pe rețelele de socializare și setați nivelurile de confidențialitate corespunzătoare; verificați sursele de informare, pentru a combate dezinformarea; fiți atenți la mesajele care par să vină din partea băncilor; unitățile bancare nu solicită prin SMS date confidențiale, cum ar fi datele cardurilor, parolele de access sau coduri PIN. “În situația în care ați fost înșelați sau ați furnizat datele bancare altor persoane, vă sfătuim să anunțați imediat banca la care aveti conturile, precum și cea mai apropiată unitate de poliție. Prin educație și măsuri de precauție, internetul poate deveni mai sigur!”, mai transmit reprezentanții IPJ Hunedoara.
Actualitate
ASOCIAȚII DE PROPRIETARI. Administratorii ale căror atestate expiră, notificați de DAS Deva

Administratorii asociațiilor de proprietari din municipiul Deva ale căror atestate au expirat sau urmează să expire în cursul anului 2025 au fost notificați de către Direcția de Asistență Socială Deva cu privire la reînnoirea documentelor, în cel mai scurt timp.
Conform legislației care reglementează activitatea asociațiilor de proprietari, atestatul este actul care dovedește calitatea de administrator de imobile (condominii).
Documentul este valabil timp de 4 ani de la data emiterii și poate fi reînnoit în aceleași condiții în care a fost emis.
Expirarea atestatului determină imposibilitatea exercitării activității de administrare a imobilelor, iar legea prevede amenzi de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru administratorii care își desfășoară activitatea fără să dețină un atestat valabil.
Atestatul pentru dobândirea calității de administrator de condominii se eliberează pe baza unei cereri scrise, care se depune la Direcția de Asistență Socială Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4, etaj 1 – Registratură), însoțită de următoarele documente:
– act de identitate
– acte de stare civilă (certificat de naștere, certificat de căsătorie – unde este cazul)
– certificat de calificare profesională pentru ocupația de administrator de condominii, conform Legii nr. 196/2018, cu modificările și completările ulterioare
– cazier judiciar
– cazier fiscal
– adeverință medicală, eliberată de medicul de familie, din care să rezulte că solicitantul este apt din punct de vedere medical pentru a îndeplini funcția de administrator de condominii
– declarație pe propria răspundere, din care să rezulte că solicitantul nu se află în curs de urmărire penală sau de judecată pentru săvârșirea de infracțiuni
Persoanele fizice din municipiul Deva care solicită emiterea atestatului de administrator de condominii vor plăti o taxă specială de 110 de lei, conform prevederilor Hotărârii Consiliului Local nr. 379/2024 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale, precum și a taxelor speciale pentru anul 2025.
Mai multe detalii cu privire la emiterea atestatului pot fi consultate pe pagina de internet a Direcției de Asistență Socială Deva – https://dasdeva.ro, Secțiunea Locuințe și Asociații, de unde poate fi descărcat și formularul de cerere.
INFORMAȚII SUPLIMENTARE se pot obține la numerele de telefon 0755.878.637 și 0254.218.030 / Tasta 7 (Compartimentul Asociații de Proprietari), după următorul program: luni – joi, între orele 8.00 – 16:30 și vineri, între orele 8:00 – 14:00.
În municipiul Deva, funcționează 456 de asociații de proprietari, în care își desfășoară activitatea un număr de 79 de administratori, conform evidențelor Compartimentului Asociații de Proprietari.
Aproape o treime dintre administratori au obligația să-și reînnoiască atestatele în anul 2025. De la începutul anului, doar 9 dintre aceștia au solicitat eliberarea unui nou document.
Sursa: Direcția de Asistență Socială Deva
- Actualitatecu 2 zile in urma
Va intra la finanțare stadionul de la Hunedoara?
- Actualitatecu o zi in urma
Vizită educativă la Centrul Integrat 112 Deva: Conștientizarea importanței apelurilor corecte de urgență
- Actualitatecu 2 zile in urma
Final fericit în cazul cățelușei găsită de polițiștii hunedoreni pe stradă. „Lassie s-a întors acasă!”
- Actualitatecu o zi in urma
Casa Județeană de Pensii, anunț pentru cei care primesc pensiile pe carduri
- Actualitatecu o zi in urma
Intervenție rapidă a pompierilor din Brad pentru salvarea unei case din Târnava de Criș, după un incendiu izbucnit la o anexă
- Actualitatecu 2 zile in urma
Ordin de protecție provizoriu emis de polițiști, ca urmare a proferării de amenințări la adresa fostei concubine
- Actualitatecu 2 zile in urma
Șoferi prinși conducând sub influența alcoolului
- Actualitatecu o zi in urma
Instructor auto prins sub influența băuturilor alcoolice