Actualitate - Eveniment
Și-a snopit în bătaie soacra, imobilizată la pat, dar nu a fost arestat
Un bărbat în vârstă de 58 de ani, din orașul Simeria, a fost reținut de polițiști după ce și-a snopit în bătaie soacra imobilizată la pat. Prezentat magistraților Judecătoriei Deva, aceștia au considerat de cuviință că bărbatul nu trebuie să fie arestat preventiv, urmând să fie cercetat sub control judiciar pentru fapta comisă cu violență. Incidentul s-a petrecut, seara, în jurul orei 20:35, când poliţiştii au fost sesizați despre faptul că o persoană a fost agresată la domiciliul său, din oraşul Simeria.
„La fața locului, în cel mai scurt timp s-a deplasat un echipaj de poliție care a constatat că victima agresiunii este o femeie de 84 de ani, care locuiește în oraşul Simeria, împreună cu fiica și ginerele ei. Aceasta prezenta urme de lovituri la nivelul feței, iar fiica femeii a declarat că soțul ei, un bărbat de 58 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice a lovit-o cu pumnii în zona feței pe mama ei, care era imobilizată la pat din cauza unor afecțiuni medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, comisar Bogdan Nițu.
Femeia a fost preluată de un echipaj medical, care a transportat-o la spital, pentru investigații medicale, în timp ce bărbatul a fost condus la sediul Poliției Oraşului Simeria, în vederea continuării cercetărilor. Pe numele acestuia. Oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe – raportat la violenţa în familie. În urma administrării probatoriului, faţă de bărbat poliţiştii au luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore, iar în cursul zilei de marți acesta a fost prezentat magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva și Judecătoriei Deva, cu propunere de arestare preventivă. Doar că, magistratul care a judecat cauza a considerat că acesta poate fi cercetat sub control judiciar pentru fapta comisă. Cu toate acestea, bărbatul nu are voie să revină la domiciliul său și nici să ia legătura cu soacra și cu soția sa.
Actualitate
800 de ani de la prima atestare documentară a municipiului Orăștie
Orăștia împlinește sâmbătă, 30 noiembrie, 800 de ani de la prima atestare documentară, cu acest prilej va avea loc manifestarea culturală „Poveștile Orăștiei”.
Două zile pline la Sinagogă
Evenimentele vor debuta vineri, 29 noiembrie, de la ora 16:30, la Sala expozițională „Sinagoga” din Orăștie, cu vernisajul expoziției de fotografii ce surprind Orașul Paliei între 1900 și 1970. Despre municipiu va conferenția dr. Mihai Căstăian, pentru ca, apoi, publicul să fie invitat la „Salonul de artă plastică orăștiană”. Vor expune Jesi Filip, Mircea Zdrenghea, Alexandru Mihăilean și Rodica Șofan, aflată la debutul său pe simeze. Despre tablouri vor vorbi autorii și custodele expoziției, jurnalistul Dan Orghici.
„Pasiunea pentru pictură și culoare am descoperit-o în ianuarie 2019, cu totul întâmplător. Îmi plac culorile, iar ceea ce aștern pe pânză e în concordanță cu starea și gândurile mele. Sâmbătă, 30 noiembrie, cu începere de la ora 16:30, la Sala expozițională „Sinagoga” din Orăștie, publicul este invitat la o vizionare videoclipuri compuse din fotografiile pe care le-am primit sau le-am achiziționat de-a lungul timpului ce au ca temă Orăștia și locuitorii ei. Vom încheia manifestarea cu șederi la vorbă cu și despre orăștieni și Orăștie, răspunzând invitației la povești prof. Adrian Secui, dr. Mihai Căstăian, arh. Dan Enedy și alții. În cele opt secole de istorie, Orăștia a cunoscut și perioade de prosperitate, dar și perioade de restriște. În trecutul său, Orașul a fost reședință de zonă apoi de plasă, iar azi este orașul care ar putea contribui cel mai mult la dezvoltarea turistică a județului nostru. Asemenea unei cetăți, un oraș are obligația să nu se predea niciodată! Toată istoria noastră ne obligă! Avem toate motivele să fim mândri de istoria orașului. Aniversăm Orăştia privind cu încredere în viitor, cu oameni creativi şi harnici, cu dragoste pentru urbea în care trăiesc. La multe secole orăștieni și ție Orăștie!”, a transmis Dan Orghici.
Intrarea la evenimente este liberă, în limita locurilor din sală.
Actualitate
Tânăr din Deva prins cu substanțe suspecte. Dosar penal pentru deținere de droguri
Dosar penal întocmit de către polițiști, ca urmare a depistării unui tânăr ce deținea substanțe susceptibil a face parte din categoria celor interzise
La data de 28 noiembrie 2024, în jurul orei 01:00, polițiștii Biroului Ordine Publică Deva au observat, pe o stradă din Deva, trei tineri care manifestau un comportament ciudat.
În urma legitimării, polițiștii au stabilit că cei trei sunt din municipiul Deva și sunt în vârstă de 18 și de 19 ani. Ca urmare a efectuării controlului corporal, asupra unuia dintre tineri, în vârstă de 19 ani, polițiștii au găsit o cantitate de substanță solidă, de culoare brun-închis, ambalată în folie din plastic.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, iar substanța respectivă a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, de către polițiștii S.C.C.O. Hunedoara.
Actualitate
Trafic rutier închis temporar, de “Ziua Națională a României”, pe strada Călugăreni din Deva
Ceremonialul militar organizat de ,,Ziua Națională a României” aduce restricții de circulație în zona Cimitirului Eroilor din municipiul Deva, de pe strada Călugăreni.
“Duminică, 1 Decembrie 2024, între orele 11:00 – 13:00, circulația rutieră va fi închisă pe strada Călugăreni – pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Eroilor și străzile Scoruș și Nucilor, din municipiul Deva, ca urmare a desfășurării festivităților ocazionate de “Ziua Națională a României””, au informat reprezentanții Primăriei Deva.
Primăria Municipiului Deva face apel la toți participanții la traficul rutier să respecte restricțiile instituite și semnalizarea rutieră temporară.
-
Actualitatecu 23 de ore in urma
Noi succese hunedorene la Taekwon do ITF
-
Actualitatecu o zi in urma
Lapoviță, ninsori și vânt puternic
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Șoferiță cercetată după ce a lovit un copil pe trecerea de pietoni în Orăștie
-
Actualitatecu 3 zile in urma
La Lelese se muncește cu folos
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Modernizarea comunei Ilia continuă. Sistem fotovoltaic, montat pe acoperișul sediului primăriei
-
Actualitatecu 3 zile in urma
România, în urna a doua valorică la tragerea la sorți a preliminariilor Campionatului Mondial de fotbal
-
Actualitatecu 23 de ore in urma
Curtea Constituțională a României (CCR) cere renumărarea voturilor valabil exprimate și cele nule din primul tur al alegerilor prezidențiale
-
Actualitatecu o zi in urma
Tâlhărie în Hunedoara. Cetățean nepalez atacat și jefuit, minor reținut de poliție