Connect with us
Data: 14/12/2024
.

Actualitate

Simeria a primit, prin PNDL II, aproximativ 42 de milioane de lei

Publicat

pe

Aproximativ 42 de milioane de lei, atâți bani au fost alocați autorităților locale din Simeria, prin etapa a doua a Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL II), sumă din care mai mult de jumătate va ajunge la școlile din oraș. Reprezentanții administrației publice spun că, circa 24 de milioane de lei vor fi folosite pentru proiecte ce au fost depuse și care vizează reabilitarea și modernizarea unitățile de învățământ, investiția pentru fiecare elev în parte, din cei 1.278 câți sunt în total, fiind, după un simplu calcul al lor, de aproximativ 19.000 de lei. În paralel, tot cu fonduri primite de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, la Simeria se vor mai derula și alte proiecte de interes major pentru cetățeni.

Prin etapa a doua a PNDL II, orașului Simeria i-a fost alocată suma de 42.021.692,11 de lei, pentru finanțarea a cinci proiecte de investiții, printre care se numără reabilitarea și dotarea Colegiului Tehnic de Transport Feroviar „Anghel Saligny”, modernizarea rețelei de străzi, reabilitarea și extinderea rețelei de alimentare cu apă, reabilitarea, extinderea și dotarea Școlii Gimnaziale „Sigismund Toduță”, precum și reabilitarea și extinderea infrastructurii rutiere și pietonale din oraș. Circa 9 milioane de lei vor fi utilizați pentru reabilitarea și dotarea Colegiului Tehnic de Transport Feroviar „Anghel Saligny”, însă, edilii din Simeria și-au propus și alte lucrări pe partea de învățământ. „Ne dorim asigurarea calității serviciilor de educație prin dezvoltarea, modernizarea infrastructurii și dotarea unităților de învățământ preuniversitar cu echipamente și mobilier specific didactic și de laborator, alte categorii de echipamente și dotări independente. Asigurarea calității serviciilor de învățământ reprezintă o prioritate pentru orașul Simeria. De asemenea, derularea activităților educaționale într-un mediu care să confere siguranță și accesul la dotările specifice reprezintă principalele elemente pentru toate aceste investiții”, a precizat Emil Rîșteiu, primarul orașului Simeria.

Pentru școlile din Simeria, administrația orașului are în plan mai multe lucrări care presupun, printre altele, schimbări de învelitori, recompartimentări de spații, izolarea termică a pereților, înlocuirea tâmplăriei, refacerea finisajelor interioare, a împrejmuirilor, dar și dotarea cu sistem de încălzire performant, a laboratoarelor și atelierelor cu echipament și mobilier didactic.

 

Locuitorii, așteptați la „Zilele Orașului” și la „Măgura Wave”

Pe de altă parte, locuitorii Simeriei sunt invitați, luna aceasta, la „Zilele orașului”, eveniment organizat de Primăria, Consiliul Local și Centrul Cultural și de Creație al orașului, în perioada 18-20 august, în Parcul Tineretului.

Manifestarea se va desfășura, în acest an, sub sloganul „Noi toți suntem Simeria”, iar timp de trei zile, pe scena special amenajată vor urca mai multe trupe și artiști locali, printre care și îndrăgita solistă Celia, originară din Simeria. „Anul acesta, ‘Zilele Orașului Simeria’ vor fi doar despre Simeria și oamenii săi. Va fi un eveniment realizat sută la sută de simerieni pentru simerieni. E un bun prilej să ne revedem cu vecinii, prietenii, colegii de școală și cu toți cunoscuții. Să lăsăm deoparte, pentru trei zile, cotidianul stresant și obositor și să petrecem de zilele noastre. Cu siguranță, vom descoperi că avem în oraș oameni talentați, despre care poate nu știam nimic. Vedetele locale sunt vedetele noastre, pe care le apreciem și le promovăm”, a mai spus primarul Emil Rîșteiu.

Advertisement

Tot spre finalul acestei luni, în ultimul weekend din august, la Măgura Uroiului, lângă Simeria, va avea loc o nouă ediție a „Măgura Wave”, considerat cel mai important festival născut, în 2016, în inima Transilvaniei. Anul trecut, festivalul s-a bucurat de un mare succes, aproximativ 4.500 de oameni fiind prezenți. La ediția din acest an a festivalului, ce va avea loc între 25 și 27 august, se preconizează și mai mulți participanți, între 6.000 și 6.500 de persoane.

Advertisement

Actualitate

Ultima zi de încasări din acest an, la Serviciul Administrare Domeniul Public și Privat al Municipiului Deva – 30 decembrie

Publicat

pe

Redactat de

Serviciul Administrare Domeniul Public și Privat al Municipiului Deva informează cetățenii că, ultima zi de încasare în anul 2024, pentru plata chiriilor, concesiunilor, parcărilor, taxei de ocupare a domeniului public, avizelor și adeverințelor este 30 decembrie 2024, până la ora 13:00.

“Plățile pot fi efectuate numerar sau cu cardul, între orele à8:30 – 13:00, la casieria instituției. De asemenea, se aduce la cunoștință faptul că prima zi de încasare în anul 2025 va fi 15 ianuarie 2025, începând cu ora 8:30. Neachitarea la termenul scadent a obligațiilor de plată va atrage penalități de întârziere”, se arată într-un comunicat.

Pentru mai multe informații, cetățenii sunt invitați să contacteze Serviciul Administrare Domeniul Public și Privat al Municipiului Deva.

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

FOTO| Târg caritabil de Crăciun, la CNP „Regina Maria” din Deva. Fondurile strânse, dăruite unei fetițe care are nevoie de o operație

Publicat

pe

Redactat de

A fost atmosferă de sărbătoare, vineri, în curtea Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria” din Deva, unde a avut loc tradiționalul târg de Crăciun, organizat în scop caritabil. Și în acest an, evenimentul a adus împreună copii, părinți și bunici, alături de cadrele didactice. Decorațiuni, care mai de care mai frumoase, realizate cu multă imaginație, dar și delicii dulci și alte bunătăți de sezon, au fost scoase la vânzare. Toți banii strânși vor fi dăruiți unei fetițe de 10 ani, elevă la această unitate de învățământ, care are nevoie de o intervenție chirurgicală în străinătate.

 

 

 

Elevii au pregătit bunătăți dulci, ornamente de Crăciun și alte produse specifice sărbătorilor de iarnă

Bazarul lui Moș Crăciun” s-a deschis în curtea Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria” Deva aproape de orele prânzului. Felicitări, oameni de zapădă, globuri, căsuțe, podoabe pentru bradul de Crăciun, confecționate de copii, cu mâinile lor și cu multă creativitate, din diferite materiale, dar și multe alte ornamente și decorațiuni specifice sărbătorilor de iarnă au umplut standurile claselor.

Advertisement

 

 

De la târg, nu au lipsit merele caramelizate, turta dulce, ceaiul cald, prăjiturile împachetate, ciocolată caldă cu bezele și multe alte bunătăți de sezon, iar copiii și-au făcut reclamă la propriile produse cum au știut ei mai bine. Elevi, profesori și părinți, toată lumea s-a implicat. S-au purtat negocieri, iar vânzarea a mers ca pe roate.

Eveniment cu o misiune nobilă

Toate fondurile rezultate în urma vânzării produselor în cadrul evenimentului vor fi direcționate pentru ajutorarea unei fetițe de 10 ani, elevă în clasa a treia, care are nevoie de o operație realizată în Turcia. Micuța Elena a fost diagnosticată cu Sindromul Pfeiffer, o afecțiune rară și complicată, iar intervenția chirurgicală este singura șansă pentru a avea o viață fără suferință. Cazul ei a fost prezentat și de Asociația Umanitară „Speranță pentru România”.

Pe lângă târgul organizat în curtea instituției de învățământ, luni seara va avea loc și un concert caritabil susținut de elevi și profesori ai Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria” Deva. Intitulat „Colindăm pentru oameni, dăruim pentru vieți”, concertul se va desfășura începând cu ora 18:00, la Teatrul de Artă din Deva.

Advertisement

 

 

Ne bucurăm de prezența atâtor oameni făcători de bine în această perioadă a anului. Am organizat acest târg caritabil de Crăciun sau bazar, ca în fiecare an. Anul acesta, ne-am îndreptat atenția către o elevă din clasa a treia, pe care dorim să o sprijinim în demersurile sale medicale. În plus de această activitate, luni, organizăm un concert caritabil la Teatrul de Artă și, pe această cale, invit părinții și toți oamenii de bine care doresc să sprijine și să salveze o viață. Ne dorim ca în fiecare an să profităm de aceste momente frumoase, momente minunate, care ne aduc mai aproape de Dumnezeu și ne fac să îndeplinim ceea ce ne-am propus, iubirea față de oameni și ajutorarea lor”, a declarat, pentru SERVUS HD TV, profesorul Gabriel Tripa, directorul Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria” Deva.

 

 

Advertisement

 

 

Târgul caritabil de Crăciun de la Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” din Deva se organizează în fiecare an, înaintea sărbătorilor de iarnă, și este un eveniment îndrăgit de cei mici, cât și de cei mari, în cadrul căruia magia Crăciunului se împletește cu generozitatea și dorința de a dărui.

 

 

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Deveanul acuzat de instigare publică în mediul online, pus sub control judiciar

Publicat

pe

Redactat de

Bărbatul de 53 de ani, din Deva, acuzat de instigare publică în mediul online, a fost pus sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, bărbatul ar fi folosit rețeaua de socializare pentru a lansa un apel public la comiterea de acțiuni îndreptate în vederea suprimării vieţii persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în cadru Curţii Constituţionale.

“Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara efectuează cercetări într-o cauză având ca obiect comiterea infracţiunii de instigare publică, prev. de art. 368 alin. (1) din Codul penal, constând în aceea că suspectul B.M.L. a folosit reţeaua de socializare FACEBOOK pentru a lansa un apel direct şi public la comiterea de acţiuni îndreptate în vederea suprimării vieţii persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în cadru Curţii Constituţionale. Astfel, în data de 06.12.2024, inculpatul B.M.L, utilizând contul de FACEBOOK, a publicat un material video prin care instigă publicul la comiterea unor acte de violenţă extremă împotriva persoanelor din cadrul Curţii Constituţionale. În acest clip video, inculpatu1 B.M.L. a solicitat public omorârea personalului Curţii Constituţionale prin executarea „la zid” şi a cerut în mod direct sprijin pentru a obţine arme de foc necesare asasinatului, spunând că doreşte să realizeze personal execuţia”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

În cauză, au fost efectuate două percheziţii domiciliare, bărbatul fiind, în prima fază, reținut pentru 24 de ore. Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara a dispus în cazul său luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile.

„Punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea şi luarea măsurii preventive a controlului judiciar reprezintă etape şi măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie”, precizează procurorii.

Advertisement
Citeste mai mult ...

INFORMARE

Această informare este efectuată de:

S.C. GEOMAR RESOURCES S.R.L., Orăștie, str. Târgului nr. 25, jud. Hunedoara, CUI RO 49298717,intenționează obțină emiterea acordului de mediu, conform Legii nr. 292/2018 cu modificările ulterioare, pentru obiectivul: “Stație concasare, sortare și concentrare hidrogravitațională a substanțelor minerale utile” comuna Certeju de Sus, loc. Certeju de Sus (amplasamentul fostei uzine de preparare II E.M. Certej), JUD. HUNEDOARA, identificat cu CF nr. 147 Certeju de Sus.

​Ca rezultat al acestei măsuri se vor produce următoarele:

sortarea agregatelor minerale brute cu concasarea fractiei mari, concomitent fiind supuse spalarii cu apa tehnologica
la final sorturile obținute sunt depozitate în depozitele de produse finite, amenajate la sol, de unde sunt încărcate în mijloace auto și transportate la beneficiari.

Persoanele care doresc să obțină informații suplimentare sau care intenționează să transmită observații, sugestii șirecomandări se pot adresa solicitantului la adresamenționate începând cu data de 13.12.2024.

e-mail:  petrecristea71@yahoo.com, tel. 0755795457

Prin reprezentant,

S.C. GEOMAR RESOURCES S.R.L.

Administrator Petre Criste

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate