
Trei tineri, cu vârsta cuprinsă între 16 și 20 de ani, din Simeria au crezut că pot fenta legile, însă au fost prinși de polițiști. Oamenii legii au oprit un autoturism pe o stradă din oraș, iar în momentul în care au ajuns în dreptul mașinii au constatat cu uimire că nu se afla nimeni la volan. Șoferul „a sărit” repede pe bancheta din spate a mașinii. În urma controlului efectuat, polițiștii au găsit un pachet pentru țigarete, în care se aflau fragmente vegetale de culoare verde-olive, un aparat de mărunțit, un cuțit pliabil și o țigaretă din foiță parțial consumată.
„În data de 02 noiembrie 2022, în jurul orei 22:30, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Orașului Simeria au efectuat semnal regulamentar de oprire a autoturism care circula pe o stradă din Simeria, însă în momentul în care polițistul rutier a ajuns în dreptul autoturismului, pe locul din stânga-față nu se afla nicio persoană. În autoturism, poliţiştii identificat trei tineri, cu vârste cuprinse între 16 şi 20 de ani, poliţiştii stabilind că tânărul în vârstă de 20 de ani a fost cel care a condus autoturismul. Acesta a recunoscut în fața polițiștilor că după momentul opririi s-a mutat de pe locul din față stânga, pe un loc de pe bancheta din spate a maşinii. În urma verificărilor în bazele de date, poliţiştii au stabilit că tânărul care s-a aflat la volan nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere”, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.
În urma controlului corporal, asupra unuia dintre ocupanţii maşinii poliţiştii au găsit un pachet pentru țigarete, iar în interiorul acestuia au descoperit fragmente vegetale de culoare verde-olive, un dispozitiv metalic de mărunțit (grinder), un cuțit pliabil cu mâner dublu, iar sub scaunul din stânga față s-a găsit o țigaretă parțial consumată (din foiță) – obiecte care au rămas custodia poliţiştilor, pentru continuarea cercetărilor.
Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost condus la o unitate medicală din Deva, în vederea recoltării de probe biologice.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală.
Foto: Arhivă