Connect with us
Data: 14/05/2025
.

Actualitate - Eveniment

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, prima femeie ministru care intră într-o mină. Abia când pășești pe acest tărâm realizezi că este o lume despre care puțini știu cu adevărat câte ceva măcar

Publicat

pe

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, este prima femeie ministru care intră într-o mină.
Demnitarul s-a aflat, vineri, într-o întâlnire de lucru în Valea Jiului, unde a discutat cu reprezentanții Sindicatului Muntele.
”Am discutat despre noua lege a pensiilor și despre condițiile de muncă speciale și deosebite, condiții în care minerii își desfășoară activitatea zi de zi. Am dat asigurări că rămânem un partener de dialog și că lucrăm la o lege care să elimine inechitățile, dar și să aducă recunoașterea binemeritată celor care au muncit pentru dezvoltarea acestei țări.
Adevărata dimensiune a ceea ce fac acești oameni zi după zi și an după an am avut-o însă după ce am coborât în Mina Vulcan!”, a scris Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, pe pagina sa de Facebook.
Prima femeie ministru care intră în subteran
Simona Bucura Oprescu este prima femeie ministru care intră în subteranul minelor din Valea Jiului.
Aceasta a descris întreaga experiență pe pagina sa de socializare.
”După lămpărie, intrăm unul după altul în “colivie”, un lift care ne coboară în adâncurile pământului. Semnalizatorul ne urează “Noroc bun!”. Ajungem în șut și, prin galerii croite la sute de metri adâncime, urmăm drumul spre abataj. Se merge greu, inspirând la fiecare pas particule fine de praf și cărbune. Avertizoarele de acumulări de gaz metan ne arată că, momentan, nu avem de ce să ne temem. Dar capcane sunt la tot pasul, pe măsură ce galeria avansează printre vagonete, șine ascuțite, puțuri, utilaje, benzi transportoare, bârne, contraforți din fier, iar scări alunecoase și abrupte ne pun toată atenția la încercare.
În abataj, minerii sfredelesc măruntaiele pământului cu pickamere și ghidează “recolta” de cărbuni cu lopeți.
Mi se spune că sunt primul dintre miniștrii care intră în mina Vulcan după 1990.
De abia când pășești pe acest tărâm realizezi că este o lume despre care puțini știu cu adevărat câte ceva măcar. Aici poți vedea pe viu că pentru mineri condițiile de lucru sunt cu adevărat speciale, ca și oamenii care se dedică acestei munci.
Minerii sunt muncitori și luptători și au tot sprijinul meu.
Prin toate măsurile pe care le avem în vedere la Ministerul Muncii principalul obiectiv este acela de a respecta demnitatea muncii salariaților din minerit atât cât aceștia sunt în activitate, cât și la pensie. Pe de altă parte, având în vedere perioada de tranziție către energia verde, trebuie să gândim programe de formare profesională care să țină cont de nevoile zonei și care să reușească să țină aici, acasă, această resursă umană extraordinară și să o pună în valoare așa cum merită pentru ca zona Văii Jiului să aibă un viitor cât mai bun”, a mai scris ministrul.
FOTO: Facebook@Simona Bucura Oprescu
ra

Actualitate

„Cupa, în ghearele corbului!”

Publicat

pe

Redactat de

Castelul Corvinilor devine, din nou, gazda unei povești pline de emoţie şi simbolism. Fotograful Sebastian Popescu lansează albumul fotografic de colecţie „Cupa, în ghearele corbului!”, însoţit de o expoziţie fotografică impresionantă, în cadrul unui eveniment care va avea loc în Sala Bethlen, începând cu ora 17:00.

La un an de la cucerirea trofeului

Evenimentul marchează un an de la momentul istoric în care echipa Corvinul Hunedoara a câştigat Cupa României aducând, ulterior, trofeul chiar la… Castel. Albumul şi expoziţia surprind, în câteva sute de imagini spectaculoase, drumul echipei spre glorie, prin ochii şi obiectivul lui Sebastian Popescu.

“Vă invităm să retrăiți emoțiile parcursului istoric de anul trecut, alături de cei care au fost parte a transformării unui vis în realitate. O imagine cât o mie de cuvinte! acest motto prinde viață în fiecare fotografie expusă, în fiecare pagină a albumului care documentează nu doar o performanță sportivă, ci și renașterea unei comunități în jurul unui vis comun. La exact un an de la momentul în care am scris o filă de poveste şi am adus Cupa la Castel, te invităm să faci o călătorie emoționantă printre imagini, pasiune și istorie. Îţi vor fi alături chiar cei care au transformat un vis, în realitate! Vino să descoperi un album fotografic de colecţie şi o expoziţie pe măsură – „Cupa, în ghearele corbului!”, o călătorie printre câteva sute de imagini realizate de Emil-Sebastian Popescu, care au surprins performanţa unei echipe care a visat, a muncit şi a pus Hunedoara, din nou, pe harta fotbalului românesc! Fii parte a unui eveniment unic, desfășurat în decorul legendar al Sălii Bethlen din Muzeul Castelul Corvinilor! Emoția e vie! Vino să o vezi cu ochii tăi!” , au anunțat cei de la FC Corvinul 1921 Hunedoara.

Accesul la eveniment este gratuit, iar publicul are ocazia să achiziționeze albumul fotografic la prețul de 165 de lei, respectiv fotografii imprimate profesional, la prețul de 40 de lei.

Citeste mai mult ...

Actualitate - Eveniment

Reținut după ce și-a amenințat concubina. A încălcat și ordinul de protecție

Publicat

pe

Redactat de

A fost reținut pentru 24 de ore de către polițiști, sub aspectul comiterii infracțiunilor de violență în familie, amenințare și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție

În data de 12 mai 2025, în jurul orei 13:50, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată cu privire la un conflict în familie, la o adresă din localitate.
La fața locului s-a deplasat patrula de ordine publică, care a aplanat conflictul și a stabilit că o femeie de 49 de ani ar fi fost implicată într-o dispută cu un bărbat de 53 de ani, din Hunedoara, concubinul său, în urma căruia ar fi fost lovită de către acesta cu palmele peste față.
După completarea formularul de evaluare a riscului, polițiștii au emis, față de bărbat, un ordin de protecție provizoriu, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Marți 13 – „Preveniți ghinionul!”. Ziua Informării Preventive în județul Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Începând cu anul 2011, la inițiativa Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în parteneriat cu E.ON România, fiecare zi de marți, 13, este declarată Ziua Informării Preventive.
Derulată sub sloganul „Preveniți ghinionul” și având ca simbol pisica neagră, activitățile organizate în această zi au drept scop conştientizarea opiniei cetăţenilor asupra pericolelor la care se pot expune în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor de comportare specifice tipurilor de risc generatoare de situaţii de urgenţă.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” al județului Hunedoara organizează astăzi, 13 mai 2025, o serie de activități de informare preventivă și întâlniri cu publicul pentru prezentarea tehnicii de intervenție.
– Astfel, în intervalul orar 12.00-14.00, în Piața Unirii din municipiul Deva va fi amenajat un punct de informare preventivă pentru a afla despre cum trebuie să ne comportăm înainte, în timpul și după producerea unei situații de urgență.
Pompierii Inspecției de Prevenire vor distribui pliante și broșuri, răspunzând, totodată, întrebărilor referitoare la măsurile de prevenire, pentru fiecare situație în parte.
De asemenea, salvatorii vă vor prezenta tehnica de intervenție și accesoriile folosite în misiunile de gestionare a situațiilor de urgență.
– „Ziua Porților Deschise” va fi organizată, între orele 09:00 – 14:00, la sediile subunităților de intervenție din Deva, Petroșani, Hunedoara, Orăștie, Brad și Ilia.
Vor fi prezentate tehnica de intervenție și materiale informative, dar vor avea loc și exerciții aplicative
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate