
Elevii hunedoreni din clasele terminale ale liceului au început în această săptămână testările sub formă de simulare la materiile pentru examenul de Bacalaureat. O parte doar, pentru că, potrivit calendarului stabilit de Inspectoratul Şcolar al Judeţului (IŞJ) Hunedoara, examenele simulate vor continua mâine şi marţi cu probele specifice profilului, respectiv, cea la alegere. Acestea se desfăşoară în condiţii identice cu cele de la examenul de Bacalaureat ce va avea loc în vară, respectiv subiecte unice elaborate la nivel de judeţ şi săli de clasă supravegheate video.