
Proiect cu fonduri nerambursabile
CJ Hunedoara s-a asociat cu mai multe unităţi administrativ -teritoriale pentru ca acestea să poată beneficia de dotări de e-guvernare
Circa 50 de primării hunedorene vor beneficia de un sistem informatic destinat gestiunii Registrului Agricol în format electronic ca urmare a unui parteneriat încheiat cu Consiliul Judeţean (CJ).
Acordul de parteneriat dintre CJ Hunedoara şi primăriile implicate a fost aprobat de către legislativul judeţului şi are ca scop solicitarea în comun a finanţării nerambursabile destinată proiectului „Implementarea unei soluţii de e-guvernare la nivelul unor unităţi administrativ-teritoriale pentru eficientizarea serviciilor publice”.
Licenţe, software şi personal instruit
Proiectul în cauză va fi depus în vederea obţinerii de bani nerambursabili în cadrul Programului Operaţional Regional (POR), Axa prioritară 3 – „Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor pentru sectoarele privat şi public”.
Potrivit proiectului de hotărâre aprobat de CJ Hunedoara, cele circa 50 de primării cu care a fost semnat un acord de parteneriat au fost împărţite în trei zone, în funcţie de aşezarea lor geografică: Zona Mureşului, Ţara Haţegului sau Ţinutul Pădurenilor şi Zona Bradului. Printre unităţile administrativ-teritoariale implicate în acest proiect se numără atât municipii (Lupeni, Brad, Orăştie), cât şi oraşe (Călan, Haţeg, Simeria) şi comune (Densuş, Teliucu Inferior, Crişcior, Lunca Cernii de Sus, Toteşti, Vorţa, Veţel sau Şoimuş). Liderul acestui proiect este CJ Hunedoara, instituţie care, în parteneriat cu primăriile, va depune spre finanţare „Implementarea unei soluţii de e-guvernare la nivelul unor unităţi administrativ-teritoriale pentru eficientizarea serviciilor publice”, toate părţile implicate urmând să contribuie la cofinanţarea acestuia. Mircea Moloţ, preşedintele CJ Hunedoara, susţine că pe lângă implementarea unui sistem informatic destinat Registrului Agricol, proiectul mai prevede şi achiziţionarea serviciilor de dezvoltare şi a soluţiilor software. „Principalele activităţi ale proiectului vor consta în instruirea personalului care va utiliza produsele software implementate şi cel care va asigura mentenanţa, informare şi publicitate pentru proiect, auditarea parţială şi finală a proiectului, inclusiv auditarea din punctul de vedere al securităţii aplicaţiei. Mai este inclusă achiziţionarea de servicii de consultanţă pentru pregătirea şi managementul proiectului, inclusiv servicii de asistenţă juridică pentru realizarea achiziţiilor publice”, a declarat Moloţ (foto mic). De asemenea, conectarea la infrastructura broadband (acolo unde nu există) şi achiziţionarea de aplicaţii şi licenţe software necesare sunt incluse în acest proiect.