Actualitate
Sistemul „Step Hear”, la Oficiul Poștal 1 din Deva. Prefectul județului prezent, alături de directorul OJP Hunedoara, la primul test
Compania Națională Poșta Română extinde la nivel național sistemul „Step Hear” dedicat nevăzătorilor și persoanelor cu deficiență de vedere care îi ajută să acceseze serviciile poștale fără a avea nevoie de un însoțitor. Un astfel de sistem a fost instalat și la Oficiul Poștal 1, din Deva, situat pe Bulevardul Decebal, la parterul blocului 16.
Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, a participat, alături de directorul Oficiului Județean de Poștă (OJP) Hunedoara, Maria Czane, la primul test al sistemului “Step-Hear”, recent implementat la Oficiul Poștal Deva 1.
Sursa foto: Instituția Prefectului – Județul Hunedoara
Sistemul “Step-Hear” reprezintă un sistem high-tech pentru asigurarea orientării în spațiul înconjurător a persoanelor cu deficiențe de vedere și constă într-o aplicație care se descarcă gratuit de pe AppStore și Google Play în telefonul mobil și care, în momentul în care se interconectează cu senzorii instalați în oficiul poștal, va comunica un mesaj audio pre-înregistrat care conține toate informațiile necesare deplasării și accesibilității clienților. Astfel, persoanele cu deficiențe de vedere se vor putea descurca singure în interiorul oficiilor poștale, doar folosind această aplicație.
La nivel național, Poșta Română a inaugurat, astăzi, în 46 de oficii poștale din toată țara, sistemul “Step Hear”.
Actualitate
Bărbat din Brad, prins de polițiști la volan fără permis de conducere
Polițiștii Municipiului Brad au identificat în trafic un bărbat de 48 de ani, care nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Șoferul, domiciliat în municipiul Brad, a fost oprit în trafic de polițiști în cursul zilei de 12 ianuarie 2025, în jurul orei 16:30.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Cercetările continuă pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.
Actualitate
Tânăr din Petroșani cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis și refuzul recoltării de probe biologice
Un tânăr de 27 de ani este cercetat de polițiști pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere și pentru refuzul sau sustragerea de la recoltarea de mostre biologice de sânge
Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată, în data de 12 ianuarie a.c. în jurul orei 17.30, cu privire la faptul că, pe strada Cuza Vodă s-a produs un eveniment rutier.
Din primele verificări, echipajul deplasat la fața locului a constatat faptul că un șofer de 27 de ani ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și ar fi intrat în coliziune cu un alt autovehicul, care era parcat.
Tânărul identificat la volan a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice, însă acesta a refuzat recoltarea.
Totodată, în urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere.
În cauză, cercetările sunt continuate pentru refuzul sau sustragerea de la recoltarea de mostre biologice de sânge și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.
Actualitate
Șoferiță din Lupeni, rănită într-un accident rutier după ce a oprit la trecerea de pietoni
O șoferiță de 41 de ani, din municipiul Lupeni, a fost implicată într-un eveniment rutier, imediat după ce a oprit la trecerea de pietoni pentru a acorda prioritate
Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată, în data de 11 ianuarie a.c., ora 11:36, de către o femeie de 41 de ani, din localitate, despre faptul că a fost implicată într-un eveniment rutier petrecut pe bulevardul Păcii.
Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au stabilit că un bărbat de 50 de ani, domiciliat în municipiul Lupeni, nu ar fi păstrat o distanță regulamentară în mers față de autoturismul din fața sa, condus de femeia în vârstă de 41 de ani.
Din primele verificări, șoferița ar fi oprit la trecerea pentru pietoni pentru a acorda prioritate, iar autoturismul acesteia ar fi fost lovit în partea din spate.
În urma impactului, femeia a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală, în cauză.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Incendiu la acoperișul unei case din satul Ormindea
-
Actualitatecu o zi in urma
INSP – Informare privind Metapneumovirusul uman (HMPV). Este un virus respirator obișnuit
-
Actualitatecu o zi in urma
UPDATE| O tânără de 17 ani și fiica ei în vârstă de nicio lună, date dispărute
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Cinci atracții turistice din județul Hunedoara, în competiția „Destinația Anului”. Finaliștii, anunțați pe 25 ianuarie
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Registrul Agricol – termene înregistrare: Devenii care au în proprietate terenuri agricole sau silvice și utilaje, obligați să le declare
-
Actualitatecu o zi in urma
Corvinul, 2-2 la transferuri
-
Actualitatecu 22 de ore in urma
Au rămas, în toiul iernii, fără agoniseala de o viață. Apel la ajutor pentru o familie din satul Bucium – Orlea
-
Actualitatecu 23 de ore in urma
Peste 70 de turiști, salvați de pe munte, în ultimele 24 de ore. Cinci apeluri pentru Salvamont Lupeni