Actualitate
Situaţie incredibilă în cimitirul evreiesc din Petroşani:
Antena GSM, montată printre morminte. „Asta e profanare!”, strigă rudele răposaţilor
Profanare de morminte în cimitirul evreiesc din Petroşani, cu girul autorităţilor locale. Asta susţin rudele celor îngropaţi acolo, dar şi localnicii din zonă. Totul pentru o antenă GSM ce se va monta în acea zonă cu avizul primăriei, dar fără aprobarea localnicilor.
S-au trezit cu o groapă uriaşă şi cu mormintele răscolite. Este vorba despre oamenii care au rudele îngropate în cimitirul evreiesc din Petroşani. Aceştia sunt supăraţi de faptul că o companie de telefonie mobilă a primit avizul de a amplasa o antenă GSM în acel loc, în imediata apropiere a locurilor de veci. Oamenii zic că nimeni nu le-a cerut acordul în acest sens şi că ceea ce se întâmplă acolo e o adevărată profanare de morminte. Asta, cu atât mai mult, cu cât nimeni din comunitatea evreiască nu a fost consultat.
„Nici Rabinul nu are voie să dea o aprobare, fără consultarea comunităţii”
Aparţinătorii celor care îşi dorm somnul de veci în acel cimitir cred că totul s-a făcut la mica înţelegere, fără să fie întrebată şi comunitatea bine închegată a evreilor de la Petroşani. „Din câte ştiu eu, în comunitatea evreilor din Petroşani nu s-a discutat niciodată acest aspect şi dacă cineva a dat acordul comunitatea trebuia să fie consultată. Toată familia soţiei mele e îngropată acolo şi ştiu exact că nimeni nu a discutat despre acest subiect. Nici Rabinul nu are voie să dea o aprobare, fără consultarea comunităţii. Tot ce se întâmplă e ilegal şi nu ştiu cine şi-a permis să facă asemena abuzuri. În mod cert, moştenitorii de drept a celor de acolo vor începe nişte demersuri pentru a pune la punct lucrurile. Dacă s-a încălcat legea, vom urma calea juridică, pentru că e un gest regretabil şi jignitor”, spune Octavian Popescu, aparţinător.
Stâlpul, „la căpătâiul” fostului primar
În acest cimitir este îngropat şi fostul primar al municipiului Petroşani, Carol Schreter, iar stâlpul GSM va fi montat la câţiva paşi de monumentul funerar.
Nici cei care locuiesc în zonă nu sunt de acord cu ceea ce se întâmplă şi susţin că nici ei nu au fost consultaţi cu privire la acest demers. Oamenii zic că au probleme de sănătate ce nu le permit expunerea la radiaţiile emise de antena respectivă ş sunt decişi să oprească montarea ei. „Am aflat duminică despre ce vor să facă şi sunt chiar nemulţumită. Nu sunt deloc de acord şi niciun vecin nu acceptă. Nu ne-a întrebat nimeni dacă vrem să fie montată în zona noastră o astfel de antenă. Eu chiar am o problemă medicală şi cred că m-ar afecta. Sunt, de fapt, sigură, de acest lucru şi nu înţeleg de ce nu am fost şi noi întrebaţi. (…) Noi credeam că ei repară gardul cimitirului, dar ei, în realitate, montează, fără acordul nostru, o antenă ce ne va afecta pe toţi”, spune, la rândul ei, Irina Grigoraş, care locuieşte pe stra unde se află cimitirul evreiesc şi unde se montează antena cu pricina.
În plus, la doar câteva sute de metri distanţă de locul în care se doreşte amplasarea ei se află o grădiniţă, iar reprezentanţii acesteia spun că intenţionează să strângă semnături de la părinţi, fiind convinşi că montarea unei antene GSM atât de aproape îi va afecta pe copii.
Ce zic cei de la primărie? „Totul e legal”
În tot acest timp, amplasarea antenei în zona respectivă a demarat deja. În cimitir a fost săpată o groapă uriaşă. Întrebaţi cu privire la această situaţie, responsabilii din Primăria Petroşani susţin că tot ce se întâmplă e legal. „Firma de telefonie mobilă a cerut o autorizaţie de construcţie, care a fost emisă în mod legal. Terenul e închiriat de Federaţia Evreiască din România şi cam asta este. În ceea ce priveşte grădiniţa respectivă, aceasta e situată la o distanţă cam de 500 -600 de metri şi oricum e departe”, a precizat Marian Popescu, directorul tehnic al Primăriei Petroşani.
Atât rudele răposaţilor din cimitirul evreiesc, cât şi oamenii care locuiesc în vecinătate se simt acum nedreptăţiţi şi vor să împiedice, pe cale legală, construirea acelei antene.
Potrivit legii, distanţa minimă necesară pentru amplasarea unei antene GSM este de 150 de metri faţă de şcoli, de spitale, şi nu se amplasează pe blocuri de locuinţe, decât cu acordul a 51 la sută din totalul locatarilor.
Actualitate
Incendiu într-o gospodărie din Simeria. Un câine, 20 de iepuri și găini au murit, după ce o anexă a luat foc

Un câine, 20 de iepuri și găini au murit în urma unui incendiu izbucnit, duminică după-amiază, într-o gospodărie din Simeria.
Pompierii au intervenit cu trei autospeciale pentru stingerea flăcărilor care au cuprins o anexă și amenințau să se extindă la o locuință și la alte construcții din imediata vecinătate. În ciuda intervenției pompierilor, animalele nu au mai putut fi salvate.
“Un incendiu izbucnit la o anexă și la acoperișul unei case de locuit din Simeria a fost stins de pompieri, în această după amiază, înainte de a se extinde în interiorul locuinței și la construcțiile din imediata vecinătate. Echipajele de stingere ale Detașamentului Deva au intervenit pentru a localiza și lichida incendiul care, la sosirea pompierilor, se manifesta generalizat la anexa de locuit, acoperișul și podul casei, pe o suprafață de aproximativ 80 metri pătrați, cu posibilitate de propagare la întreaga locuință și la casele din apropiere. Intervenția promptă a pompierilor militari, care au acționat cu 3 autospeciale de stingere, a oprit extinderea flăcărilor care ar fi putut produce pagube materiale mult mai mari. Nicio persoană nu a fost rănită. Din cauza flăcărilor, într-o anexă de mai mici dimensiuni construită pentru animalele mici din gospodărie, 21 dintre acestea au murit”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Potrivit pompierilor, sursa probabilă de aprindere a fost un scurtcircuit produs la instalația electrică a anexei gospodărești.
Sursa foto -video: ISU Hunedoara
Actualitate
Intervenție a salvamontiștilor hunedoreni, în Retezat. A fost solicitat ajutorul unui elicopter

Salvamontiștii hunedoreni au intervenit, duminică după-amiază, pentru salvarea unei persoane care s-a accidentat în Retezat.
A fost solicitată și intervenția unui elicopter.
„Acțiune în desfășurare a salvamontiștilor hunedoreni pentru salvarea unei persoane cu politraumatisme, în zona Piule-Pleșa, Munții Retezat. S-a solicitat suport aero, iar o echipă de salvatori montani este pregătită să acționeze terestru, la nevoie”, a informat Salvamont Hunedoara.
Sursa foto: Salvamont Hunedoara
Actualitate
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 24 -28 februarie, în județul Hunedoara

Rețele Electrice România anunță întreruperi de energie electrică, planificate pentru revizii și reparații, în câteva localități din județul Hunedoara, în perioada 24 -28 februarie 2025.
Județul Hunedoara
Ziua / Data |
| ||||||||||||||||||||
Luni, 24 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Marti, 25 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Miercuri, 26 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Joi, 27 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Vineri, 28 Februarie 2025 |
|
- Actualitatecu 3 zile in urma
Transport agabaritic record pentru Termocentrala Mintia: O turbină de 788 de tone va traversa vestul țării
- Actualitatecu 3 zile in urma
FOTO| „Oaspeți” surprinși la o hrănitoare, într-o pădure din Ocolul Silvic Petroșani
- Actualitatecu 3 zile in urma
Sorana Moldoveanu, elevă a Liceului de Arte din Deva, premiată la un concurs internațional de interpretare vocală
- Actualitatecu o zi in urma
ACTUALIZARE| Băiat de 15 ani, din Vulcan, dat dispărut. Găsit într-o zonă împădurită, la circa trei kilometri de casă
- Actualitatecu 17 ore in urma
VIDEO| Lung cât un teren de fotbal. Cel mai mare transport agabaritic din țară a pornit la drum. Destinația finală: Termocentrala Mintia
- Actualitatecu 3 zile in urma
Tichete sociale pentru grădiniță, acordate preșcolarilor fără absențe nemotivate la Deva
- Actualitatecu 2 zile in urma
Clădirea Tribunalului Hunedoara și a Judecătoriei Deva va fi dată în folosință în cursul acestui an
- Actualitatecu 18 ore in urma
Incendiu, azi noapte, la o casă din Poienița Tomii. Proprietarul a suferit arsuri