Actualitate
“Slobozî-ne gazdă-n casă”, spectacol extraordinar la Leșnic
Aproape 200 de oameni au luat parte, duminică seară, de la ora 17:00, la spectacolul extraordinar de colinde și muzică populară „Slobozî-ne gazdă-n casă”. Datinile și obiceiurile de iarnă atât din zona Vețelului, cât și a altor regiuni din țară, au fost aduse în fața publicului numeros. Evenimentul, pus la cale de Ansamblul Folcloric „Cununa Vețelului”, cu sprijinul Primăriei Vețel, a fost unul plin de voie bună, bucurându-se de un mare succes.
Căminul Cultural din satul Leșnic, situat în comuna Vețel, s-a dovedit a fi neîncăpător pentru mulțimea venită să asiste la spectacol. Oamenii s-au adunat în număr mare pentru a asista la programul artistic susținut de membrii Ansamblului Folcloric „Cununa Vețelului”, dubașii din comună, dar și mai mulți soliști vocali. Evenimentul s-a întins pe durata a mai bine de două ore și jumătate și a fost pe placul tuturor celor prezenți.
Sala decorată tradițional
Membrii Ansamblului Folcloric „Cununa Vețelului” s-au pregătit intens și din timp pentru acest eveniment, tinerii care fac parte din formația de dans a comunei, aproximativ 50 la număr, implicându-se trup și suflet în organizarea spectacolului. Într-o ținută artistică de excepție, ei purtând costume populare din diferite zone ale țării, ei au vrut să demonstreze că nu au uitat de frumusețea datinilor și tradițiilor strămoșești din perioada sărbătorilor de iarnă. Iar pentru ca atmosfera să fie una cu adevărat tradițională, aceștia s-au ocupat, inclusiv, de decorarea incintei căminului cultural în care s-a desfășurat spectacolul. Astfel că publicul a fost primit într-o sală din care nu au lipsit preșurile țărănești, covoarele și ștergarele țesute, butoiașele și vasele din lut, lămpile cu petrol sau ticlăzăul, toate aceste obiecte fiind aduse, de acasă, de membrii Ansamblului Folcloric „Cununa Vețelului”. „Prin acest spectacol, am încercat să readucem în fața publicului tradițiile și obiceiurile vechi atât din zona noastră, a Vețelului, cât și a altor regiuni din țară. Ne-am axat, în principal, pe costumele populare. Am avut o pădureancă, am mai avut năsăudeni, oșeni, moldoveni, ciobani etc. (…) Toți membrii ansamblului nostru sunt tineri dornici să ducă tradiția și portul popular mai departe. Suntem o adevărată familie și cred că am reușit să îi destindem puțin pe cei prezenți la acest spectacol. Cu toții am contribuit la decorarea sălii cu obiecte tradiționale pe care le-am adus fiecare de acasă. Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat și ne-au sprijinit. Mulțumim și părinților care sunt tot timpul alături de noi și ne susțin în ceea ce facem”, a spus Cătălin Bălan, instructor coregraf al Ansamblului Folcloric „Cununa Vețelului”.
„A fost un spectacol foarte frumos”
Pe scenă au urcat grupuri de tinere și feciori, membrii ai ansamblului folcloric din Vețel, dubașii din comună, dar și mai mulți soliști vocali și instrumentiști. Cu toții au reușit să întrețină voia bună și să aducă zâmbete pe chipul spectatorilor. Cei prezenți, între care s-a aflat și primarul comunei Vețel, Ioan Hențiu, au avut plăcerea să urmărească, pe toată perioada desfășurării spectacolului, momente artistice excepționale. „A fost un spectacol foarte frumos, la care a venit multă lume”, a zis edilul.
Prestația artiștilor care au susținut spectacolul a fost răsplătită, la final, cu ropote de aplauze din partea publicului.
-
Actualitatecu o zi in urma
Accident tragic pe DN 68, în apropiere de Hațeg: Un șofer și-a pierdut viața
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Urmărire, încheiată cu un accident, în zona „Uzo Balcan” din Deva. A ajuns cu mașina pe trotuar
-
Actualitatecu 22 de ore in urma
Magia Crăciunului. Brăduți împodobiți de locatari, în scara blocului în care locuiesc, în Deva
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Incidente pe drumurile publice în județul Hunedoara: Viteza, alcoolul și fuga de la locul faptei pun în pericol siguranța circulației
-
Economiccu 2 zile in urma
Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,11%, în noiembrie 2024
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Final de an bun pentru administrația din Pestișu Mic
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Dosar penal întocmit de polițiști, sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decretul, semnat de președintele Klaus Iohannis