Connect with us
Data: 13/05/2025
.

Actualitate

„Smart Lab” – Laboratorul inteligent de la liceul din Ilia prinde tot mai mult contur

Publicat

pe

 

„Smart Lab-ul” – laboratorul inteligent, de la Liceul Teoretic „Silviu Dragomir” din comuna Ilia, prinde tot mai mult contur. Echipamentele digitale moderne ce vor fi puse la dispoziția copiilor care studiază în cadrul acestei unități de învățământ au ajuns deja, sala în care va funcționa a fost amenajată, iar după instruirea cadrelor didactice, laboratorul digital va fi dat în folosință.

 

Conducerea Liceului Teoretic „Silviu Dragomir” din comuna Ilia, cu sprijinul administrației publice locale, a făcut progrese în ceea ce privește proiectul de realizarea unui „Smart Lab” în incinta unității de învățământ, proiect cu finanțare europeană, depus prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Mijloace moderne de învățare pentru elevii din comună și cei din localitățile învecinate care studiază aici

Advertisement

Echipamente digitale, de ultimă generație, au fost achiziționate și vor fi puse la dispoziția elevilor, care vor avea parte de un concept modern de învățare virtual, în pas cu timpurile actuale.

Vorbim despre instrumente de tip tablă interactivă, imprimantă 3D, scanner 3D fix, roboți cu braț multifuncțional, kituri robotice, creioane 3D, ochelari de realitate virtuală VR/AR, cameră videoconferință, sistem sunet, cameră de documente, cu ajutorul cărora elevii, împreună cu profesorii, vor avea parte de o experiență de învățare personalizată.

În ceea ce privește realizarea laboratorului inteligent – „Smart Lab”, în cadrul unității noastre de învățământ, a fost finalizată procedura de achiziție și ne aflăm în perioada de implementare a serviciilor de instruire a cadrelor didactice pentru utilizarea echipamentelor aferente conceptului de laborator inteligent digital integrat, mai apoi, acesta urmând să devină funcțional, accesibil copiilor”, a explicat prof. Romeo Lăscuș, directorul Liceului Teoretic „Silviu Dragomir” din Ilia.

Astfel, elevii care studiază la liceul din Ilia vor avea acces gratuit la educație digitală inteligentă și creată prin intermediul acestui laborator inteligent, dotat cu echipamente digitale moderne.

Proiectul pentru realizarea „SmartLab”, finanțat prin PNRR, se adresează întregului colectiv de elevi și profesori din cadrul liceului nostru”, a completat prof. Romeo Lăscuș, directorul Liceului Teoretic „Silviu Dragomir” din Ilia.

Advertisement

Elevii de la liceul din Ilia au parte de condiții moderne, dotările utilizate în procesul educațional fiind asigurate printr-un efort comun al conducerii unității de învățământ și al administrației publice locale, în frunte cu primarul comunei Ilia, Marius Gabriel Omotă, reales pentru al șaselea mandat. Pe lângă alte proiecte și investiții derulate, Primăria și Consiliul Local al comunei Ilia pune un accent deosebit pe dezvoltarea infrastructurii educaționale, din dorința de a le oferi copiilor condiții cât mai bune de studiu. „Ne bucurăm de o bună colaborare cu Primăria și Consiliul Local al comunei Ilia și cu părinții”, a subliniat directorul instituției de învățământ, prof. Romeo Lăscuș.

Programul „Masă Sănătoasă” continuă

La Liceul Teoretic „Silviu Dragomir” studiază 573 de elevi și preșcolari, nu numai din comuna Ilia, ci și din cele învecinate. Unitatea de învățământ se mândrește cu dotări demne de școli ca la oraș, chiar dacă se află în mediul rural, și rezultate frumoase obținute la examenele naționale de copiii care studiază aici.

Ca o noutate, din acest an școlar, învățământul profesional a fost extins cu încă o clasă, la liceul din Ilia. Mai mult, elevii beneficiază, în continuare, de pachete alimentare în fiecare zi, la școală, în cadrul programului „Masa Sănătoasă”, de a cărei bună desfășurare se ocupă Primăria Ilia și implementat în cadrul acestei unități de învățământ încă din decembrie 2022.

Advertisement

Actualitate

Şedinţă de lucru la Bucureşti pe tema noului stadion de la Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

La sediul Companiei Naționale de Investiții (CNI) din București, a avut loc astăzi o ședință de lucru pe tema noului stadion care va fi construit în municipiul Hunedoara.

La întâlnire au participat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, Dănuţ Florănescu – reprezentant Apa Prod şi Cornel Chezan, din cadrul Serviciului Investiţii al Primăriei Hunedoara.

Timp de aproximativ două ore, s-a discutat pe mai multe teme cu reprezentanţii firmei care se va ocupa de proiectarea tehnică, în prezenţa şefului Unităţii de Supervizori din cadrul CNI Gabriel Diaconu, precum şi a altor specialişti din cadrul acestei instituții.

“Problemele abordate s-au referit atât la detalii tehnice privind proiectarea şi construirea noului stadion, reţelele de canalizare şi apă din zonă, cât şi la chestiuni referitoare la demolarea actualului stadion. Întrevederile de acest fel se vor repeta ori de câte ori este nevoie, mai ales că este vorba despre cel mai mare proiect de infrastructură din municipiul Hunedoara în ultimii 35 de ani, o investiţie care se va ridica la aproximativ 64 de milioane de euro, fonduri provenite din bugetul CNI, companie subordonată Ministerului Dezvoltării. Mulţumesc Guvernului României pentru că a răspuns pozitiv acestei nevoi a judeţului Hunedoara de a avea un stadion nou şi a adus proiectul până în această fază. Sper ca viitorul Guvern să ducă mai departe, fără tergiversări, acest proiect, alături de toate celelalte proiecte de investiţii în infrastructură, pentru că, până la urmă, beneficiarii direcţi şi de lungă durată ai acestor investiţii sunt cetăţenii comunităţilor în care ele sunt implementate. Date fiind toate incertitudinile create de această perioadă electorală, am fost nevoiţi să temporizăm puţin începerea licitaţiei pentru demolare, însă sper ca, de săptămâna viitoare, să se poată începe şi acest demers. În momentul în care vom avea finalizată şi această procedură, vom putea anunţa şi data exactă la care va începe demolarea vechiului stadion. Sper însă ca lucrurile să decurgă normal şi să nu intervină schimbări majore de abordare a acestor proiecte, de la nivel central”, spune primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

Sursa foto: Primăria Hunedoara
Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Activități de prevenție derulate de ISU Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

În cadrul inițiativei naționale dedicate Zilei Informării Preventive, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara au desfășurat astăzi o serie de activități interactive în Piața Unirii din Deva.

Scopul principal al evenimentului a fost de a educa cetățenii cu privire la măsurile esențiale de prevenire a diferitelor tipuri de riscuri și de a oferi îndrumări clare privind comportamentul adecvat înainte, în timpul și după producerea unei situații de urgență.

Echipe mixte formate din specialiști ai Inspecției de Prevenire și salvatori din cadrul echipelor de intervenție ale ISU Hunedoara au fost prezente în mijlocul comunității, răspunzând cu promptitudine întrebărilor trecătorilor. Oamenii au avut ocazia să afle direct de la sursă informații vitale despre prevenirea incendiilor, acordarea primului ajutor, comportamentul în caz de cutremur sau inundații, și multe altele.

Un punct de mare interes pentru public l-a reprezentat prezentarea tehnicii de intervenție și a accesoriilor utilizate de pompieri în misiunile de salvare. Participanții au putut vedea de aproape echipamentele performante cu care salvatorii își desfășoară activitatea, înțelegând mai bine complexitatea și importanța rolului lor în protejarea vieților și a bunurilor.

ISU Hunedoara a transmis un mesaj de mulțumire către toți cei care au fost alături de ei în această zi dedicată informării preventive, subliniind că astfel de acțiuni vor continua zilnic, în diverse locații din județ.

Prin sloganul „PREVENIM, PROTEJĂM, SALVĂM”, pompierii militari hunedoreni își reafirmă angajamentul de a fi permanent alături de comunitate, contribuind activ la creșterea nivelului de siguranță al cetățenilor.

Advertisement

Foto: ISU Hunedoara

Citeste mai mult ...

Actualitate

FOTO| Grădinița P. P. Nr. 7 din Deva și structurile aparținătoare și-au deschis porțile pentru viitorii preșcolari

Publicat

pe

Redactat de

 

Grădinița cu Program Prelungit (P. P.) Nr. 7 din Deva și structurile aparținătoare și-au deschis larg porțile, marți după-amiază, pentru viitorii preșcolari. Copii, însoțiți de părinți și bunici, au avut ocazia să descopere mediul educațional primitor și plin de culoare, în cadrul evenimentului „Ziua Porților Deschise”.

 

Micii „exploratori”, întâmpinați cu baloane, surprize dulci și multe zâmbete

Grădinița P. P. Nr. 7 din Deva și structurile aparținătoare au fost deschise timp de două ore, între 15:00 și 17:00, pentru vizitatori mici și mari. Cu entuziasm și curiozitate, viitorii preșcolari au avut oportunitatea de a explora și de a se familiariza cu spațiile educaționale, decorate cu multă grijă, în care vor păși din toamnă, în minunata aventură pe care o vor începe, plină de joacă și cunoaștere. Micii „exploratori” au fost întâmpinați cu baloane, surprize dulci și zâmbete calde, iar părinții și bunicii au putut afla mai multe informații despre activitățile educative și recreative – variate și interesante, în care sunt implicați cei mici.

Părinți, bunici și copiii interesați au fost invitați să calce pragul Grădiniței P. P. Nr. 7 Deva și structurilor aparținătoare și să descopere universul minunat al grădinițelor și creșei noastre în cadrul evenimentului „Ziua Porților Deschise”. Această zi specială a oferit oportunitatea de a vizita spațiile de joacă și sălile de grupă primitoare, de a interacționa cu echipa noastră dedicată de cadre didactice și de a afla mai multe despre programul educațional pe care îl oferim. Părinții au avut ocazia să adreseze întrebări și să discute direct cu personalul grădiniței, obținând astfel toate informațiile necesare pentru a lua cea mai bună decizie pentru educația timpurie a copilului lor”, a declarat prof. Daniela Ciobanu, directorul Grădiniței P. P. Nr. 7 Deva.

Advertisement
Sursa foto: Grădinița cu Program Prelungit Nr. 7 Deva

Grădinița P. P. Nr. 7 Deva, alături de structurile sale aparținătoare, oferă un mediu sigur, stimulant și plin de căldură, cadre didactice calificate și pasionate, dedicate dezvoltării armonioase a fiecărui copil, un curriculum bogat și variat, centrat pe nevoile individuale ale copiilor, activități educative și recreative care încurajează creativitatea, socializarea și autonomia. De asemenea, părinții beneficiază de o colaborare strânsă cu cadrele didactice, pentru a asigura o educație de calitate.

Grădinița P. P. Nr. 7 (Aleea Patriei, Nr. 6 ) Deva funcționează cu 10 grupe, iar structurile aparținătoare: Grădinița P. P. Nr. 6 (Strada Aurel Vlaicu, Nr. 3) Deva – cu trei grupe, Grădinița P. P. Nr. 1 (Aleea Salcâmilor, Nr. 3) Deva cu cinci grupe, Grădinița P. P. Nr. 2 (Strada Titu Maiorescu, nr. 24, corpul B, parter) Deva – cu patru grupe, Grădinița P. N. Nr. 3 (Strada Viorelelor), Nr.3 Deva – cu cinci grupe, iar Creșa Nr. 1 (Strada 16 Februarie, Nr.1) Deva funcționează cu cinci grupe.

În cadrul acestui eveniment, au fost reamintite și etapele de înscriere pentru anul școlar 2025-2026 pentru Grădinița P. P. Nr. 7 Deva și structurile aparținătoare.

Perioada depunere dosare de înscriere:

– Etapa I: 26 mai – 30 mai 2025
– Etapa II: 16 iunie – 20 iunie 2025 (pentru locurile rămase libere după etapa I)
Program înscrieri: Luni – Vineri, între orele 08:30 – 16:00

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate