Connect with us
Data: 01/05/2025
.

Actualitate

Șofer prins băut pe DN66, a refuzat prelevarea probelor biologice

Publicat

pe

Un șofer din Deva, prins băut pe DN66, a refuzat recoltarea probelor biologice și s-a ales cu dosar penal.

La data de 08 aprilie 2025, în jurul orei 14:25, polițiștii Secției de Poliție Rurală Hațeg au depistat în trafic un bărbat de 51 de ani, din Deva, care conducea un autoturism pe DN 66, în comuna Bretea Română.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentrație de 0,78 mg/l, alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală din Hațeg, unde a refuzat prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Actualitate

DSP Hunedoara: Recomandări privind protejarea împotriva infectării cu virusul West Nile

Publicat

pe

Redactat de

Specialiștii Direcției de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara transmit către populaţia judeţului câteva recomandări pentru a preveni înţepăturile de ţânţari şi consecinţele neplăcute şi uneori grave ale acestora, cum este infecția cu virusul West Nile.

„Datorită condițiilor meteorologice care favorizează apariția și dezvoltarea țânțarilor, facem cunoscute câteva recomandări privind prevenirea infecției cu virusul West Nile: evitați expunerea la țânțari: purtați haine cu mâneci lungi și pantaloni lungi; montați plase la ferestrele locuințelor pentru a împiedica pătrunderea insectelor în casă; limitați deplasările în zone cu multă vegetație și umiditate ridicată (parcuri, păduri, ape stătătoare etc.); dacă mergeți în astfel de zone, folosiți substanțe repelente de țânțari; eliminați bălțile de apă din jurul gospodăriilor; îndepărtați recipientele/obiectele care favorizează acumularea apei și a gunoiului menajer (găleți, ligheane, vase cu apă)”, se arată într-un comunicat al DSP Hunedoara.

Pe de altă parte, DSP Hunedoara a transmis tuturor primăriilor de pe teritoriul judeţului măsurile pe care trebuie să le adopte pentru a împiedia dezvoltarea ţânţarilor: acţiuni de dezinsecţie, amenajarea zonelor limitrofe bogate în vegetaţie, asanarea suprafeţelor acoperite de luciu de apă şi salubrizarea teritoriului, prin intensificarea ritmului de ridicare a deşeurilor menajere.

Virusul West Nile se găsește atât în regiunile tropicale cât și în cele temperate. Acest virus se transmite în special prin înțepăturile țânțarilor infectați și poate cauza o boală neurologică fatală la oameni, deși 80% dintre persoanele infectate nu au niciun fel de simptome. Prevenirea bolii WN depinde de programe de control al țânțarilor la nivel comunitar, de măsuri individuale de protecție și de screening-ul donatorilor de sânge și organe. Pacienții cu virusul WN nu trebuie să doneze sânge timp de 4 luni după boală.

Virusul West Nile are trei efecte diferite asupra oamenilor: infecție asimptomatică; sindrom de febră ușoară numit febră West Nile; meningita sau encefalita West Nile. Simptomele includ febră, dureri de cap, dureri musculare și articulare, vărsături, diaree sau erupții cutanate. În 15-20% dintre cazuri sunt raportate simptome similare unei gripe ușoare, în general caracterizate prin debut brusc cu febră, cefalee, mialgii, stare de rău, anorexie, grețuri și vărsături. O mică parte dintre pacienți poate prezenta fenomene eruptive cutanate: eritem maculopapular sau morbiliform care interesează gâtul, trunchiul, brațele sau membrele inferioare. Boala poate dura între 2-5 zile. În mai puțin de 1% dintre cazuri pot apărea simptome neurologice ca meningita, meningoencefalita sau mielita în general asociate cu febra. Pacienții care dezvoltă simptome neurologice sunt în general împărțiți în trei categorii: meningita West Nile (WNM), encefalita West Nile (WNE) și paralizia acută flască (WNP).  Recuperarea după boală este completă, mai rapidă la copii decât la adulți de cele mai multe ori însoțită de slăbiciune și mialgii pe termen lung (aproximativ 1 an de la debutul simptomelor). Sechele permanente nu au fost descrise. Nu există vaccinuri pentru prevenirea bolii cu virusul West Nile la oameni sau medicamente pentru tratarea acesteia. Din fericire, majoritatea persoanelor infectate cu virusul West Nile sunt asimptomatice. Aproximativ 1 din 5 persoane infectate dezvoltă febră și alte simptome. Aproximativ 1 din 150 de persoane infectate dezvoltă o boală gravă, uneori fatală.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Peste 160 de pompieri hunedoreni, la datorie în minivacanța de 1 Mai

Publicat

pe

Redactat de

 

 

Peste 160 de pompieri militari hunedoreni vor asigura măsurile de prevenire și stingere a incendiilor și acordarea primului ajutor calificat, în perioada minivacanței de 1 Mai. 

„Pe toată perioada minivacanței prilejuite de ziua de 1 Mai, pompierii hunedoreni vor acţiona pentru prevenirea, monitorizarea și gestionarea tuturor situațiilor de urgență. În plan operativ, peste 160 de pompieri se vor afla zilnic la datorie, pregătiți pentru gestionarea intervențiilor și misiunilor din zona de competență. Vor fi efectuate recunoașteri în teren și misiuni de monitorizare în zonele cu public numeros”, au informat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

Pentru cei care, în aceste zile, aleg să iasă în mijlocul naturii, pompierii hunedoreni reamintesc următoarelor reguli şi măsuri:

Advertisement

– pregătirea focului pentru prepararea hranei se face doar în locuri special amenajate;

– utilizarea focului deschis este interzisă în condiţii de vânt;

– nu lăsaţi niciodată focul nesupravegheat;

– înainte de plecare, stingeţi cu apă jarul sau cărbunii încinşi.

„Totodată, vă recomandăm să acordați atenție sporită copiilor și să nu permiteți jocul acestora cu focul. De asemenea, dacă vă cazați la hoteluri, pensiuni sau vile, studiați planul de evacuare în caz de incendiu afișat pe partea interioară a ușilor camerelor de cazare și identificați traseele de evacuare. Verificați modalitatea de deschidere a ușilor și ferestrelor și existența scării exterioare de incendiu.  Informați personalul de la recepție în cazul în care căile de evacuare sunt blocate sau dacă observați că sunt depozitate necorespunzător materiale combustibile și în orice alt caz în care constatați nereguli, defecțiuni sau lipsuri din punct de vedere al prevenirii și stingerii incendiilor. În cazul producerii unui eveniment care vă poate pune în pericol viața sau bunurile, apelați în cel mai scurt timp numărul unic de urgenţă 112 și nu uitați că puteți consulta platforma națională de pregătire în situații de urgență fiipregtit.ro, dar și aplicația de mobil DSU. Salvatorii hunedoreni vă doresc tuturor să aveți parte de zile minunate!”, au transmis reprezentanții ISU Hunedoara.

Advertisement

 

 

Foto: ISU Hunedoara
Citeste mai mult ...

Actualitate

Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, un nou proiect pentru dezvoltarea unui turism sustenabil

Publicat

pe

Redactat de

 

Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, administrat de Universitatea din București, este partener într-un nou proiect menit să valorifice patrimoniul natural și cultural al comunei Bretea Română.

Intitulat „Experiențe în natura și cultura din Bretea Română”, proiectul își propune să creeze activități atractive pentru vizitatori și locuitori, sprijinind astfel dezvoltarea unui turism sustenabil și implicarea activă a comunității.

“Proiectul urmărește să ofere experiențe autentice prin descoperirea și promovarea elementelor naturale și culturale din comuna Bretea Română, cu sprijinul școlii, al comunității locale și al voluntarilor pentru Geoparc. Va fi amenajat un traseu tematic de aproximativ 8 kilometri, care va conecta satul Bretea de Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina, iar două obiective culturale vor fi puse în valoare prin panouri de interpretare. Activitățile vor include și organizarea de expoziții și ateliere educative, toate aceste inițiative urmând să fie promovate către publicul larg în cadrul evenimentelor Geoparcului, cum este Ziua Vulcanilor”, se arată într-un comunicat transmis de Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului.

Activitățile se vor desfășura în perioada aprilie–septembrie 2025 și își propun să aibă un impact pe termen lung, oferind resurse educaționale și de turism durabile, menite să contribuie la dezvoltarea ecoturismului în Țara Hațegului.

Advertisement

“Prin acest demers, Geoparcul își consolidează misiunea de protejare și valorificare a patrimoniului natural și cultural, promovând un model de colaborare activă între administrația locală, școli, organizații non-profit și comunitate”, se mai arată în același comunicat.

Inițiativa este derulată de Asociația Drag de Hațeg, în parteneriat cu Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din București, Primăria comunei Bretea Română, Școala Gimnazială Bretea Română și Agenția Națională a Zonei Montane – Centrul Regional Hațeg. Proiectul este finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România prin Programului Spații Verzi – Componenta Arii Naturale Protejate, în urma câștigării unui concurs național de proiecte.


Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului cuprinde întreaga Țară a Hațegului și are statut de sit UNESCO, parte a Programului Internaţional pentru Geoştiinţe şi Geoparcuri, care reuneşte 213 de teritorii din 48 de ţări incluse în Reţeaua Globală a Geoparcurilor, stabilite în urma unui proces de selecţie şi validare. Administrarea statutului de Geoparc Internațional UNESCO este realizată de Universitatea din Bucureşti. Geoparcul este un teritoriu cu valori naturale şi culturale, un program de dezvoltare durabilă, un brand care propune o călătorie în timp, în istoria de 4,6 miliarde de ani a Pământului, o stare de spirit a tuturor celor ce doresc să participe la renaşterea unor comunităţi şi este tărâmul de întâlnire ce îi reuneşte pe toţi cei care se simt ataşaţi de valorile tradiţionale, fie că sunt locuitori reali sau virtuali. Geoparcul cuprinde elemente de interes geologic deosebit alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric și cultural. Dinozaurii descoperiţi în Ţara Hațegului sunt unici în lume, importanța științifică și atractivitatea lor fiind sporită prin descoperirile de cuiburi cu ouă și pui de dinozauri, ale unor mamifere contemporane dinozaurilor și a unei reptile zburătoare  gigantice (Hatzegopteryx), din grupul pterosaurilor.

 

Foto: Remus Suciu_Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate