Connect with us
Data: 27/02/2025
.

Actualitate

Spectacolul naturii în Retezat: Cerbii își dispută supremația în inima sălbăticiei

Publicat

pe

În această perioadă, Parcul Național Retezat oferă un adevărat spectacol al naturii, unde cerbii își etalează forța și instinctele prin confruntări spectaculoase pentru dominanță. Într-un peisaj sălbatic, cu habitate naturale puțin influențate de intervenția umană, fauna bogată a parcului își urmează ritmurile ancestrale.

Parcul Național Retezat, unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, se remarcă prin diversitatea ecosistemelor sale. Aici trăiesc numeroase specii de animale, de la carnivore mari, precum ursul și râsul, până la păsări rare și mamifere mici, alături de o floră spectaculoasă.

Reprezentanții parcului transmit un mesaj de responsabilitate și apreciere pentru natură, îndemnând vizitatorii să respecte și să protejeze acest colț de sălbăticie. Într-o zi simbolică a iubirii, aceștia ne reamintesc că respectul pentru natură este una dintre cele mai autentice forme de armonie cu lumea înconjurătoare.

CAPTURĂ VIDEO: FACEBOOK PARCUL NAȚIONAL RETEZAT

Actualitate

Bărbat de 81 de ani, din Deva, dat dispărut – Poliția solicită sprijinul populației

Publicat

pe

Redactat de

Un bărbat, în vârstă de 81 de ani, din municipiul Deva, a fost dat dispărut de familie.

„Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, ieri, de o femeie cu privire la plecarea voluntară de la domiciliu a tatălui său, Bistrian Simion, un bărbat în vârstă de 81 de ani, din municipiul Deva.

Semnalmentele persoanei dispărute:
• Înălțime: 1,78 m
• Greutate: 85 kg
• Ochii: căprui
• Părul: cărunt, tuns scurt
• Fața: ovală

La momentul plecării voluntare, bărbatul era îmbrăcat în pantaloni negri de stofă, un pulover gri, o geacă din material de fâș de culoare gri și purta saboți închiși la culoare”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Polițiștii desfășoară activități de căutare a bărbatului, care a fost dat în urmărire națională și solicită sprijinul cetățenilor pentru găsirea acestuia. Orice persoană care deține informații despre locul în care s-ar putea afla Bistrian Simion este rugată să contacteze de urgență Poliția la 112 sau să se prezinte la cea mai apropiată secție de poliție.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Comuna Pui, între alegerea noului viceprimar și proiecte de dezvoltare

Publicat

pe

Redactat de

Ţara Haţegului este un loc binecuvântat de Dumnezeu, aici întâlnind o privelişte deosebită, precum şi numeroase vestigii istorice. În zonă găsim așezări aranjate şi bine întreţinute, locuite de oameni harnici şi muncitori.

Cea mai mare așezare rurală din județul Hunedoara

Aşezarea din Ţara Haţegului, care are în componenţă 12 sate, respectiv Pui (localitatea de reşedinţă), Băiești, Federi, Fizești, Galați, Hobița, Ohaba-Ponor, Ponor, Râu Bărbat, Rușor, Șerel și Uric, întinse pe o suprafaţă apreciabilă, de circa 23.000 de hectare, este cea mai mare comună din judeţul Hunedoara ca şi populaţie, aici trăind în jur de 4.000 de oameni. Comuna Pui este străbătută de ruta turistică Via Transilvanica, cunoscută și ca „Drumul care unește”, ce face legătura între Putna și Drobeta Turnu Severin. Pe raza comunei mai sunt și alte obiective interesante de văzut, precum Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina ori cele trei rezervații naturale de pe raza comunei, respectiv „Fânațele Pui”, „Peștera Șura Mare” și „Locul fosilifer Ohaba Ponor”, bisericile vechi din Ponor și Șerel, casele tradiționale țărănești, situl arheologic de la Ohaba Ponor și castrul roman de la Râu Bărbat sau moara de apă de la Șerel.

Cine va fi numărul 2 în localitate?

În comună va trebui ales și un nou viceprimar, însă acest lucru nu s-a reușit. Primarul Ovidiu Ciolea, aflat la primul său mandat speră că acest lucru să se rezolve și consilierii locali să înțeleagă importanța acestui post în administrația locală. “În Consiliul Local sunt doar 12 consilieri în loc de 13, mandatul acetuia din urmă, care a candidat ca și independent, nefiind validat din motive de nerespectare a unor prevederi legale. Astfel, pentru funcția de viceprimar au fost trei candidaturi, dar niciuna dintre acestea nu a întrunit jumătate plus una din voturi, respectiv 7. Propunerea PNL, Sandu Vulc, a întrunit 6 voturi, cea a PSD, Valentin Leja 5, iar cea a AUR, Sabin Mara, 1. Sper ca această chestiune să se rezolve cât mai repede, iar consilierii locali să conștientizeze că alegerea viceprimarului este un pas important pentru bunul mers al activității din cadrul administrației publice locale”, a spus primarul comunei hunedorene Pui, Ovidiu Ciolea.

Recepția unor lucrări

Pe de altă parte, lucrurile încep să intre pe făgașul normal în ceea ce privește domeniul investuițional. „Încă de la alegerea mea în funcție, în vara anului trecut, am susținut că o prioritate pentru actuala echipă din Primărie va fi continuarea și finalizarea proiectelor începute de fosta administrație. Am reafirmat acest lucru și la învestirea în funție, în toamna lui 2024 și mă țin de cuvânt. Astfel, este în derulare un proiect privind modernizarea și extinderea rețelei de iluminat public în mai multe dintre satele comunei. De asemenea, este în derulare recepția proiectului privind dotarea cu mobilier specific al Școlii Gimnaziale Pui. În plus, pentru luna viitoare ne propunem să facem recepția și la Grădinița cu Program Prelungit din centrul de comună, pentru ca aceasta să intre în circuitul educațional din anul școlar 2025-2026. De asemenea, într-un timp cât mai scurt ne propunem să facem recepția și la lucrările de la rețele de apă și canalizare din satele aparținătoare Uric, Râu Bărbat și Hobița, același obiectiv fiind valabil și pentru lucrările la drumuri interioare din alte două așezări aparținătoare, mai exact Fizești și Băiești ”, a declarat Ovidiu Ciolea, primarul comunei hunedorene Pui.

Planuri realiste

Pe lângă continuarea firească a investițiilor aflate în derulare, reprezentanții administrației publice locale din cea mai mare așezare rurală din județul Hunedoara au un proiect îndrăzneț, dar realist, acesta fiind cel mai mare ca valoare care urmează a fi implementat în comuna Pui, dar și alte planuri de dezvoltare a comuneiÎntr-un viitor nu foarte îndepărtat ne propunem regularizarea râului Rușor. Este vorba despre porțiunea traversată de cursul de apă în satele Rușor și Șerel, iar valoarea proiectului este de 10 milioane de euro. Acest proiect este cel mai mare ca valoare din istoria localității noastre și va fi derulat cu fonduri obținute prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. De asemenea, avem întocmit un proiect pentru amenajarea unei capele în satul Pui, localitatea de reședință, pe care ne propunem să îl finalizăm chiar în acest an. Totodată, ne preocupă și starea drumurilor. Astfel, pentru a asigura o circulație decentă pe arterele rutiere din comună, într-o primă fază vom face reparații și pietruiri, în funcție de necesități, pe drumurile rămase, încă, neasfaltate. În plus, suntem foarte atenți la ceea ce înseamnă finanțări europene, în special, dar și guvernamentale. Astfel, suntem pregătiți ca, odată cu deschiderea noilor sesiuni de acordare de fonduri nerambursabile, într-o proporție covârșitoare, să depunem mai multe proiecte. Nu știm încă pe ce domenii vor fi deschise aceste sesiuni, dar, cu siguranță, vor fi cele legate de modernizarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare, eficientizarea energetică a clădirilor de utilitate publică, la acest capitol intrând, printre altele unitățile de învățământ, căminele culturale sau sediile primăriilor. Noi suntem pregătiți pentru a depune astfel de proiecte, dar avem documentații întocmite și pe alte domenii. Astfel, dacă vor apărea și alte oportunități, cu siguranță nu le vom rata”, a mai precizat primarul comunei Pui, Ovidiu Ciolea.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Încet, dar sigur, spre Mintia! Transportul agabaritic record a trecut cu succes peste două poduri, folosindu-se metoda „flyover”

Publicat

pe

Redactat de

Transportul agabaritic record, care traversează în această perioadă vestul țării, având destinația finală Termocentrala Mintia, din județul Hunedoara, a trecut cu bine peste cele două poduri de pe Drumul Național (DN) 7, din zona localității Conop, județul Arad.

Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara au informat că s-a utilizat cu succes tehnologia “flyover”, care permite avansarea în curbe și traversarea podurilor care nu au fost proiectate să reziste la tonaje foarte mari.

Transportul agabaritic gigantic a trecut, ieri, primul pod din localitatea Conop, fără a-i afecta structura. A fost, totodată, o premieră în România pentru un astfel de transport cu o lungime totală de 128 metri și o greutate de 788 tone.

Astăzi, convoiul agabaritic record a traversat cel de-al doilea pod de pe raza localității Conop, peste Valea Nadășului, fără a se înregistra incidente, grație tehnologiei „flyover”.

“Acest transport deosebit cu o lungime totală de 128 metri și o greutate de 788 tone este susținut 24 h din 24 de cei mai buni ingineri specialiști din domeniu. Acest transport face parte dintr-un contract ce cuprinde peste 250 de componente care au început să fie livrate la Mintia încă din iunie 2024 și au termene fixe de instalare pe fundații”, au transmis reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Advertisement

Transportul agabaritic este compus din două remorchere trăgătoare, două remorchere împingătoare și un trailer modular, totalizând 56 de axe. Acesta a intrat duminica trecută pe teritoriul României, prin punctul de trecere a frontierei de la Nădlac, și transportă un generator pentru retehnologizarea termocentralei de la Mintia, județul Hunedoara.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate