Actualitate - Eveniment
Steaua a debutat cu eşec în Liga Campionilor
Reduşi la tăcere în Germania
Campioana României a cedat la scor de neprezentare în faţa lui Schalke 04, în primul meci din faza grupelor
Steaua a jucat de la egal la egal timp de mai bine de o oră cu echipa gazdă, dar o greşeală uriaşă a lui Szukala a şters toate lucrurile bune făcute de campioana României, gazdele punctând în 18 minute de trei ori prin Atsuto Uchida (67), Kevin-Prince Boateng (78), Julian Draxler (85). În celalalt meci al grupei, Basel a produs surpriza, învingând cu 2-1 pe terenul lui Chelsea.
Kapetanos putea deschide scorul
Schalke a început la cârma jocului, dar prima situaţie notabilă a partidei a venit în minutul 9, după o degajare greşită a lui Latovlevici, însă şutul din careu al lui Szalai a fost apărat de Tătăruşanu. Boateng a câştigat duelul aerian cu Georgievski şi a trimis cu capul la colţul scurt, dar Tătăruşanu a fost din nou pe fază. După aproximativ o jumătate de oră de joc pentru gazde, Steaua a început să iasă mai mult la joc şi Tănase a expediat un şut foarte bun, scos în corner de Hildebrand (31). „Roş-albaştrii” au avut momente bune, au pus presiune la poarta echipei germane, iar la cea mai bună încercare, şutul lui Stanciu a fost respins de apărătorii gazdă. Finalul primei părţi i-a aparţinut lui Schalke, puternicul Kevin-Prince Boateng având două şanse bune (45), însă în primă instanţă a fost blocat in extremis de Szukala, pentru ca apoi să tragă în blocajul lui Tănase. Steliştii au avut o şansă destul de bună în chiar primul minut al reprizei secunde, însă Kapetanos a reluat peste transversală în urma unui corner (46)
Gafă imensă a lui Szukala
Aogo a executat foarte periculos o lovitură liberă, însă Neustaedter nu a ajuns la balon (52), dar Steaua a fost mai aproape de gol (54), la mingea deviată de Kapetanos şi apoi la ?utul cu efect al lui Bourceanu. Steaua şi-a mai creat o ocazie, prin Popa (61), care a şutat din unghi, dar nu a găsit poarta apărată de Hildebrand, după ce a ameţit un fundaş cu driblingurile sale. Echipa germană a deschis scorul împotriva cursului jocului, un gol stupid încasat de Steaua: japonezul Uchida a centrat în careu, Szukala a lăsat balonul crezând că va fi prins de Tătăruşanu, dar mingea a intrat în plasă (1-0, min. 67). Steaua a ieşit la atac şi a căutat egalarea, iar Schalke a majorat diferenţa la capătul unui contraatac, prin Kevin-Prince Boateng (78): 2-0. Steliştii au căzut, iar Schalke a mai marcat o dată, prin Julian Draxler (85), după o pasă venită de la Fuchs: 3-0. Schalke a trecut şi pe lângă golul patru, dar Clemens a trimis în bară (90+1). Steaua a terminat meciul în zece oameni, după ce Popa s-a accidentat şi a părăsit terenul, iar antrenorul Laurenţiu Reghecampf efectuase toate schimbările.
Agerpres
Actualitate
Un bărbat din Vulcan s-a ales cu ordin de protecție

Un bărbat din Vulcan s-a ales cu ordin de protecție
Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu într-un caz de amenințare asupra unei femei de 38 de ani, din municipiul Vulcan
Poliția Municipiului Vulcan a fost sesizată, la data de 24 februarie 2025, în jurul orei 01.00, de către o femeie de 38 de ani, din localitate, cu privire la faptul că fostul concubin ar fi amenințat-o cu acte de violență.
Întrucât amenințările i-ar fi creat o stare de temere, femeia a fost de acord cu emiterea unui ordin de protecție provizoriu față de bărbatul de 49 de ani.
Polițiștii au emis ordinul de protecție provizoriu pe o perioadă de cinci zile, continuând cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare.
Actualitate
Percheziții la spitalul din Vulcan într-un dosar de fals intelectual privind pensionările ilegale

Perchezițiile polițiștilor, efectuate în data de 21 februarie a.c., au vizat 3 cabinete medicale din Vulcan.
Sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, polițiștii fac cercetări într-un dosar penal în care un medic este bănuit de comiterea infracțiunii de fals intelectual.
Cadrul medical ar fi întocmit, începând din anul 2021 și până în prezent, mai multe documente unor persoane, cu scopul ca acestea să beneficieze de drepturi de pensie, deși aceste persoane nu îndeplineau condițiile legale de pensionare.
În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au ridicat mai multe documente și registre necesare soluționării cauzei, medicul fiind condus la sediul poliției în vederea audierii.
Actualitate
Evenimente rutiere care pun în pericol siguranța circulației pe drumurile publice în județul Hunedoara

Evenimente rutiere care pun în pericol siguranța circulației pe drumurile publice în județul Hunedoara
La data de 21 februarie 2025, în jurul orei 13:05, polițiștii din cadrul Serviciul Rutier Hunedoara au fost sesizați despre faptul că, în localitatea Bacea, a avut loc un eveniment rutier. Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un minor în vârstă de 12 ani, în timp ce conducea o motocicletă neînregistrată în circulație, pe DC 153, pe sensul de mers Ilia-Bacea, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, părăsind partea carosabilă și răsturnându-se în albia pârâului Băcișoru.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a minorului, care a fost transportat la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri.
În acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal sun aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Fără documente justificative
La data de 23 februarie 2025, în jurul orei 19:25, polițiștii au observat pe raza comunei Totești un autovehicul care circula pe DJ 686 B, din direcția Sânpetru către Păclișa. Conducătorului autovehiculului, la vederea echipajului de poliție a virat stânga, pe un drum secundar, unde a fost oprit de polițiști și legitimat, stabilindu-se că are vârsta de 24 de ani și este din comuna Totești.
Polițiștii au stabilit că tânărul nu avea niciun document asupra sa, iar autoturismul în cauză nu era înmatriculat, fiind alcătuit din componente improvizate, cumpărate de la centre de dezmembrări.
Ca urmare a verificării în bazele de date, polițiștii au stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Alcoolemie la volan
La data de 23 februarie 2025, în jurul orei 11:10, polițiștii Serviciului Rutier Hunedoara au oprit în trafic, pe DJ 706 A, pe raza localității Ilia, un autoturism condus de un bărbat de 56 de ani, din Deva.
În urma testării bărbatului, aparatul etilometru a indicat o concentrație de 0,44 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările, în cazurile prezentate.
- Actualitatecu 3 zile in urma
Transport agabaritic record pentru Termocentrala Mintia: O turbină de 788 de tone va traversa vestul țării
- Actualitatecu o zi in urma
Un fost consilier local din Petrila a încetat fulgerător din viață
- Actualitatecu 17 ore in urma
Incendiu într-o gospodărie din Simeria. Un câine, 20 de iepuri și găini au murit, după ce o anexă a luat foc
- Actualitatecu 2 zile in urma
ACTUALIZARE| Băiat de 15 ani, din Vulcan, dat dispărut. Găsit într-o zonă împădurită, la circa trei kilometri de casă
- Actualitatecu o zi in urma
VIDEO| Lung cât un teren de fotbal. Cel mai mare transport agabaritic din țară a pornit la drum. Destinația finală: Termocentrala Mintia
- Actualitatecu o zi in urma
Incendiu, azi noapte, la o casă din Poienița Tomii. Proprietarul a suferit arsuri
- Actualitatecu 22 de ore in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 24 -28 februarie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Clădirea Tribunalului Hunedoara și a Judecătoriei Deva va fi dată în folosință în cursul acestui an