De o nouă surpriză au parte turiștii care ajung, în această iarnă, în cea mai populară stațiune montană din județul Hunedoara, la Straja. Aceștia vor putea savura o băutură caldă, feriți de vânt, în igluuri ridicate pe munte. Prima structură de acest gen, construită din blocuri de zapadă, a fost finalizată deja.
„Primul iglu este gata, urmează să mai construim două. Aici, ferit de vânt și frig, puteți să beți vinul fiert sau să savurați burgerul! Vă așteptăm la debarcarea teleschiului de pe Pârtia Platoul Soarelui Straja”, au anunțat, pe rețeaua de socializare, cei de la Pârtia Platoul Soarelui din Straja.
Stațiunea montană din Valea Jiului a fost plină, în weekend-ul care s-a încheiat, de turiști, unii veniți de la sute de kilometri să se bucure de iarnă, mai ales că, în ultima perioadă, a nins ca în povești la munte, iar stratul de zăpadă depus este unul consistent.
Printre turiștii prezenți la schi la Straja, la sfârșitul săptămânii trecute și care s-au bucurat de soare, zăpadă și adrenalină, pe Pârtia „Platoul Soarelui” s-a aflat și actorul și prezentatorul de televiziune Gabriel Coveșeanu, cunoscut publicului din România mai mult după porecla „Cove”, de la show-ul „Vorbește lumea”, difuzat de Pro TV.
Foto: Macaronii Foto/Facebook