Actualitate
Sute de acțiuni ale polițiștilor în trafic

Polițiștii rutieri au desfășurat, în primele șase luni din acest an, 470 de acțiuni pe drumurile din județul Hunedoara.
Activitățile de control din această săptămână vizează transportul de persoane și mărfuri, precum și conducătorii de biciclete și trotinete electrice.
Acțiunile polițiștilor rutieri pun accent pe principalele cauze generatoare de accidente rutiere, dar și pe legalitatea transporturilor, sub aspectul autorizării și a documentelor obligatorii în cazul autovehiculelor destinate transporturilor de mărfuri și persoane.
În acest sens, polițiștii din municipiul Brad au identificat, în data de 16 iulie a.c., un conducător auto de 48 de ani, domiciliat în județul Galați, având autorizația de circulație provizorie expirată.
În cauză, s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul neînmatriculat pe drumurile publice.
Polițiștii din municipiului Hunedoara fac verificări în cazul unui bărbat de 45 de ani, din comuna Teliucu Inferior, care a suferit vătămări corporale după ce, în data de 15 iulie a.c., s-a deplasat cu o bicicletă pe o stradă din comuna Teliucu Inferior, având 1,57 mg/l alcool pur în aerul respirat.
Bărbatul ar fi căzut pe carosabil după ce ar fi intrat cu bicicleta într-o rigolă de scurgere a apei, prezentându-se la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate.
În acest caz, s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Scopul acțiunilor de control desfășurate de polițiști în această săptămână vizează creșterea gradului de conștientizare a tuturor participanților la trafic cu privire la pericolul la care se expun prin nerespectarea normelor legale referitoare la circulația pe drumurile publice.
Actualitate
Adrenalină în centrul Devei. Campionatele Naționale de Super Slalom, Slalom Juniori și Vehicule Electrice, în acest weekend

O competiție plină de adrenalină va avea loc în acest weekend, la Deva. Este vorba depre Campionatele Naționale de Super Slalom, Slalom Juniori și Vehicule Electrice, desfășurate sâmbătă și duminică, pe 19 și 20 iulie.
Competiția automobilistică, desfășurată sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS), este dedicată tinerilor pasionați de viteză și performanță.
„Deva devine circuit urban! Pe 19 și 20 iulie, Bulevardul Decebal se transformă într-un traseu plin de viteză, tehnică și adrenalină! Campionatele Naționale de Super Slalom, Slalom Juniori și Vehicule Electrice, cei mai buni piloți din România, de la copii de 8 ani la profesioniști cu mașini de competiție, vin să cucerească Deva în cadrul Deva Trophy! (…) Intrarea este liberă! Nu rata spectacolul! E motorsport pur, în inima Devei!”, au transmis organizatorii.
Evenimentul se desfășoară între orele 11:00 și 19:00, iar publicul va avea parte și de surprize: o tombolă cu premii atractive, printre care o tură în dreapta într-un bolid de peste 700 CP sau o bicicletă Devron.
Competiția este organizată de Asociația GT Auto Club Sportiv, în parteneriat cu Asociația Clubul Sportiv Auto-Karting Hunedoara, cu susținerea Primăriei Municipiului Deva.
Închideri de circulație
Pentru desfășurarea în siguranță a evenimentului, Primăria Municipiului Deva a anunțat că circulația rutieră va fi închisă/restricționată pe Bulevardul Decebal, tronsonul de drum cuprins între intersecția cu Bulevardul Iuliu Maniu și intersecția cu Bulevardul Mihail Kogălniceanu, de vineri, 18 iulie 2025, ora 18:00, până duminică, 20 iulie 2025, ora 22:00.
Pe durata evenimentului, locuitorii și participanții la trafic sunt rugați să nu parcheze autovehicule pe traseul competiției, să reducă traficul pietonal și rutier în zonă, să evite prezența animalelor pe traseu, să respecte indicațiile polițiștilor rutieri și ale comisarilor de cursă și să circule cu prudență în intervalele și zonele menționate, pentru siguranța tuturor
Primăria Municipiului Deva și organizatorii le mulțumesc anticipat tuturor cetățenilor pentru înțelegere și sprijin, și îi încurajează să folosească rute alternative și să manifeste vigilență sporită în trafic.
Actualitate
Adrian Ahrițculesei, invitat special la „Întâlnirile Altfel” din Petrila – o lecție despre curaj, anduranță și legătura cu rădăcinile

Astăzi, de la ora 17:00, Sala Pompadou din incinta fostei exploatări miniere din Petrila se transformă într-un spațiu de dialog autentic și inspirație, odată cu desfășurarea celei de-a treia ediții a proiectului „Întâlnirile Altfel”. Invitatul special al acestei ediții este Adrian Ahrițculesei, alpinist de anduranță originar din Petroșani și primul român care a finalizat circuitul Volcanic Seven Summits, cucerind cel mai înalt vulcan de pe fiecare continent.
Evenimentul, organizat de Consiliul Județean Hunedoara, prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, în parteneriat cu altfeldelocuri.ro, propune o întâlnire cu una dintre cele mai marcante figuri ale alpinismului românesc contemporan. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
De la vârfurile lumii, înapoi acasă
După o nouă expediție în Alaska, unde a încercat să urce pe vârful Denali – cel mai înalt din America de Nord – Adrian Ahrițculesei revine în Valea Jiului pentru a împărtăși publicului povești despre curaj, limite umane, perseverență și legătura profundă cu locurile natale. Chiar dacă vremea i-a împiedicat atingerea vârfului Denali, sportivul a ajuns până în a treia tabără de aclimatizare, demonstrând încă o dată determinarea sa în fața celor mai dure provocări.
„Va fi o întâlnire cu omul care a văzut lumea de pe cele mai înalte vârfuri și s-a întors să ne povestească și nouă aventurile sale”, transmit organizatorii.
„Întâlnirile Altfel” – un proiect care dă viață locurilor și comunităților
Găzduită în fosta mină reconvertită în Exploatarea Culturală Petrila, inițiată de artistul Ion Barbu, ediția din 18 iulie continuă misiunea proiectului de a transforma spațiile simbolice ale Văii Jiului în locuri vii de dialog, inspirație și reconectare cu identitatea locală.
FOPTO: FACEBOOK CENTRUL DE CULTURĂ ȘI ARTĂ AL JUDEȚULUI HUNEDOARA
Actualitate
Ministerul Dezvoltării publică Raportul privind starea teritoriului 2024: o radiografie a disparităților și transformărilor din România

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a lansat ediția 2024 a Raportului privind starea teritoriului (#RST24), un document de referință care oferă o analiză cuprinzătoare asupra dinamicii teritoriale a României. Raportul surprinde, în mod integrat, evoluțiile recente din punct de vedere economic, social și demografic, pe baza celor mai noi date statistice disponibile, inclusiv rezultate din Recensământul Populației și Locuințelor 2021.
RST24 analizează transformările majore în domenii precum urbanizarea, mobilitatea populației, infrastructura, distribuția teritorială a resurselor și dezvoltarea economică. Documentul scoate în evidență atât progresele înregistrate, cât și provocările persistente care afectează echilibrul și coeziunea teritorială.
Printre problemele majore evidențiate se numără:
declinul demografic accentuat, în special în zonele rurale și periferice;
persistența inegalităților teritoriale, care afectează accesul la servicii publice și oportunități economice;
ritmul inegal de dezvoltare între mediul urban și cel rural, precum și între regiunile istorice ale țării.
Raportul devine astfel un instrument esențial pentru autoritățile centrale și locale în fundamentarea politicilor publice, planificarea teritorială strategică și direcționarea investițiilor. Scopul declarat al RST24 este de a sprijini reducerea disparităților teritoriale și de a contribui la o dezvoltare echilibrată și sustenabilă a întregii țări.
FOTO: FACEBOOK MINISTERUL DEZVOLTĂRII, LUCRĂRILOR PUBLICE ȘI ADMINISTRAȚIEI
- Actualitatecu 3 zile in urma
Accident aviatic în Orăștie. Pilotul avionului a decedat
- Actualitatecu 3 zile in urma
Accident pe DN 7, în Simeria. Trafic blocat pe ambele sensuri
- Actualitatecu 3 zile in urma
Destin frânt în zbor. Pilotul care și-a pierdut viața în tragedia de la Orăștie era un aviator cu experiență
- Actualitatecu 3 zile in urma
Proiect de anvergură, derulat de SC Apa Prod SA Deva. Investiție majoră, de aproximativ 275 de milioane de euro, în infrastructura de apă și apă uzată din județul Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Un hunedorean la Festivalul Olimpic al Tineretului European
- Actualitatecu o zi in urma
Renovări fictive, prejudiciu real. Bărbat din Lupeni reținut pentru înșelăciuni de aproape 100.000 de lei
- Actualitatecu 2 zile in urma
Șofer fără permis, depistat de polițiști în Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Tradițiile se întorc la viață în Poiana Muierii: Nedeia din 20 iulie 2025 promite o zi de neuitat