Actualitate
Sute de hunedoreni au rămas fără apă din cauza datoriilor. Debranşările continuă
LĂSAŢI PE „SEC”! Apa Prod a început lupta cu rău-platnicii. „Robinetele” de la mai multe blocuri din Deva şi alte două oraşe au fost deja închise, iar în zilele următoare vor urma blindări şi în alte localităţi ale judeţului
Reprezentanţii societăţii spun că sistând acest serviciu încearcă să-i facă pe oameni să înţeleagă că trebuie să îşi achite restanţele acumulate. Din păcate, printre cei care au de suferit sunt şi locatari cu plăţile la zi
Operatorul regional de apă, societatea Apa Prod, pune piciorul în prag şi a luat deja măsuri drastice împotriva rău platnicilor din judeţ, începând o campanie de debranşare „pe capete” a locuitorilor care figurează cu restanţe mari la acest serviciu. Din cauza datoriilor acumulate, locatarii din mai multe blocuri din Deva nu mai au deja apă la robinete de două zile. De asemenea, debranşări s-au făcut, pe acelaşi considerent, şi la Simeria, precum şi în municipiul Hunedoara. Şi asta nu e tot. Alţi locuitori ai judeţului sunt în pericol să rămână fără apă, din cauza debitelor, reprezentanţii companiei afirmând că, în zilele ce urmează, se vor face blindări şi în alte localităţi hunedorene.
S-a început cu Deva, Simeria şi Hunedoara…
Mai mulţi locuitori din Deva s-au trezit, marţi, că nu mai au apă la robinete, după ce operatorul regional, societatea Apa Prod, a decis să sisteze furnizarea acestui serviciu, din cauza datoriilor mari înregistrate. Este vorba despre blocurile cuprinse în opt asociaţii de proprietari din reşedinţa de judeţ, cele mai multe aflate în cartierul Micro 15 din oraş, şi care au acumulat datorii către furnizorul de apă. Iniţial, erau vizate un număr de 12 asociaţii de proprietari, însă o parte dintre ele, şi-au achitat, între timp, restanţele acumulate. Restul care au mai rămas sunt: „Asociaţiile de proprietari de pe Aleea Streiului, Bejan, Crişului, Mihai Eminescu, Aleea Salcâmilor şi 22 decembrie din Deva. În momentul de faţă, acestea înregistrează debite mai vechi de 45 de zile, ce însumează aproximativ 200.000 de lei”, a precizat Bogdan Leucuţa, purtătorul de cuvânt al Apa Prod Deva.
„Decizia aparţine exclusiv Apa Prod”
Rămaşi fără apă la robinetele din casă, oamenii încearcă să se descurce cum pot. Unii, „înarmaţi” cu sticle sau bidoane imense, fac coadă, dimineaţa şi seara, la izvorul de apă de la Bejan. Cei mai supăraţi de întreruperea apei sunt locatarii cu taxele la zi. Aceştia spun că nu este corect să sufere ei din pricina vecinilor care au datorii. Situaţia a ajuns şi în atenţia conducerii Primăriei Deva care, prin intermediul unui comunicat transmis ieri, se arată în imposibilitate de a rezolva problema. „Primăria municipiului Deva este conştientă de faptul că toţi locatarii din blocurile vizate au de suferit din pricina lipsei apei reci, dar decizia de sistare aparţine exclusiv operatorului de apăşi canalizare, Apa Prod SA Deva. Deoarece blocurile de locuinţe se află în administrarea Asociaţiilor de Proprietari/Locatari, autoritatea locală nu are posibilitatea să intervină în această situaţie care îi afectează, deopotrivă, pe toţi locatarii, indiferent că sunt cu plata la zi a facturilor sau au datorii la utilităţile comune. Primăria municipiului Deva a transmis, la rândul său, o adresă operatorului de apă prin care reprezentanţii firmei sunt rugaţi să găsească o soluţie viabilă, astfel încât locatarii care sunt cu plata la zi să nu fie afectaţi de oprirea apei”, se arată în comunicatul emis de Primăria Deva.
Soluţia: contorizarea individuală
Reprezentanţii primăriei îi sfătuiesc pe proprietarii de apartamente să aleagă varianta contorizării individuale, pentru a preîntâmpina astfel de situaţii neplăcute şi de a nu mai suferi, pe viitor, din cauza locatarilor care acumulează restanţe. De aceeaşi părere este şi secretarul Uniunii Asociaţiilor de Proprietari şi Locatari (UAPL) din Deva, Leonida Căzănaru. „Consumatorul român nu a făcut încă pasul să înţeleagă că tot ceea ce se consumă trebuie plătit. Nu există scară de bloc în care să nu fie cel puţin un rău platnic. Necazul este sărăcia şi lipsa locurilor de muncă. Oamenii nu au de unde să plătească, iar societatea ar trebui să intervinăşi să-şi ajute pe cei fără posibilităţi materiale. Însă, ce se întâmplă? Apar şi foarte mulţi care, deşi au bani, nu vor să plătească ceea ce consumă. În această situaţie, este nedrept să pedepseşti cinci oameni pentru unul. Nu poţi să sistezi apa la o scară întreagă doar pentru că există câţiva locatari care sunt răi platnici (…) Eu am propus să se treacă la o altă etapăşi fiecare consumator să aibă contor propriu, să se renunţe la acele apometre care acum sunt în fiecare apartament, şi să existe contracte directe încheiate cu Apa Prod. Din 2006 am tot bătut din gură la toate forurile posibile, punând în discuţie această problemă, să se realizeze contorizare individuală. S-a reuşit, însă, la doar o mică parte dintre apartamente. Problemele încă există (…) Am trimis şi la Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC) un protest ca aceste probleme să fie reglementate de legea nouă. Aşa cum gazul metan este contorizat individual, aşa ar trebui să se procedeze şi cu apa”, a declarat Leonida Căzănaru, secretarul UAPL Deva. Acesta a mai spus că astăzi va lua legătura cu Avocatul Poporului căruia îi va expune această problemă.
… şi continuă la Brad, Haţeg şi Călan
Reprezentanţii societăţii Apa Prod, spun că prin această campanie demarată în prezent, de debranşare de la apă a blocurilor cu datorii, nu se doreşte decât conştientizarea rău-platnicilor să-şi achitele restanţele înregistrate. „Nu tăiem masiv, ci pe alocuri. Acolo unde sunt debite mai vechi de 45 de zile. Se întâmplă acelaşi fenomen: astăzi întrerupem furnizarea apei, iar după câteva zile vin şi plătesc (…) S-a început cu Deva, Simeria şi Hunedoara, iar blindările vor continua şi în zilele următoare, la Brad, Haţeg şi Călan. Acţiunea se derulează nu doar la nivelul asociaţiilor de proprietari, ci şi la casele particulare”, a mai spus Bogdan Leucuţa, purtătorul de cuvânt al societăţii Apa Prod.
O centralizare a debitelor neîncasate arătă că societatea Apa Prod are de recuperat, în total, de la datornicii din întreg judeţul peste opt milioane de lei, adică mai mult de 80 de miliarde de lei vechi. Potrivit reprezentanţilor companiei, aproape jumătate dintre aceste datorii aparţin locuitorilor municipiului Hunedoara.
[notification type=”standard”]
Francisc Tod
„Nu am deloc apă potabilă, deoarece am datorii foarte mari. Şi nu sunt numai eu în situaţia aceasta. Mai sunt şi alte persoane care nu au apă potabilă şi vin să ia apă de la izvorul de la Bejan”.
[/notification]
Actualitate
Tânăr din Petroșani cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis și refuzul recoltării de probe biologice
Un tânăr de 27 de ani este cercetat de polițiști pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere și pentru refuzul sau sustragerea de la recoltarea de mostre biologice de sânge
Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată, în data de 12 ianuarie a.c. în jurul orei 17.30, cu privire la faptul că, pe strada Cuza Vodă s-a produs un eveniment rutier.
Din primele verificări, echipajul deplasat la fața locului a constatat faptul că un șofer de 27 de ani ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și ar fi intrat în coliziune cu un alt autovehicul, care era parcat.
Tânărul identificat la volan a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice, însă acesta a refuzat recoltarea.
Totodată, în urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere.
În cauză, cercetările sunt continuate pentru refuzul sau sustragerea de la recoltarea de mostre biologice de sânge și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.
Actualitate
Șoferiță din Lupeni, rănită într-un accident rutier după ce a oprit la trecerea de pietoni
O șoferiță de 41 de ani, din municipiul Lupeni, a fost implicată într-un eveniment rutier, imediat după ce a oprit la trecerea de pietoni pentru a acorda prioritate
Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată, în data de 11 ianuarie a.c., ora 11:36, de către o femeie de 41 de ani, din localitate, despre faptul că a fost implicată într-un eveniment rutier petrecut pe bulevardul Păcii.
Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au stabilit că un bărbat de 50 de ani, domiciliat în municipiul Lupeni, nu ar fi păstrat o distanță regulamentară în mers față de autoturismul din fața sa, condus de femeia în vârstă de 41 de ani.
Din primele verificări, șoferița ar fi oprit la trecerea pentru pietoni pentru a acorda prioritate, iar autoturismul acesteia ar fi fost lovit în partea din spate.
În urma impactului, femeia a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală, în cauză.
Actualitate
Weekend cu zăpadă și distracție pe pârtiile din Valea Jiului
Weekendul care tocmai s-a încheiat a fost o adevărată oportunitate pentru iubitorii sporturilor de iarnă, iar stațiunile montane din Valea Jiului au fost pline de turiști dornici să se bucure de zăpadă și distracție. De la est la vest, pârtiile din stațiunile Straja, Parâng și Pasul Vâlcan au fost acoperite cu un strat consistent de zăpadă, oferind condiții excelente pentru schi și snowboarding.
În Straja, unde pârtiile au fost îmbunătățite cu instalații de zăpadă artificială, turiștii au avut parte de o experiență excelentă, chiar și la început de sezon. Atmosfera a fost animată, iar cei care au venit pentru o porție de distracție pe pârtie s-au bucurat de peisaje spectaculoase și de aerul curat al munților.
La Parâng, unde zăpada s-a așternut în strat gros, iubitorii de sporturi de iarnă au avut la dispoziție pârtii diverse, de dificultăți variate, iar cei mai curajoși au încercat și traseele off-piste. Stațiunea a fost pregătită și pentru familii cu copii, oferind pârtii special amenajate și zone de joacă.
Astfel, weekendul a fost un succes pentru turismul din Valea Jiului, iar stațiunile montane au reușit să atragă vizitatori din toate colțurile țării, oferind un mix perfect de sport, distracție și relaxare în mijlocul naturii.
FOTO: FACEBOOK COMPLEX MONTANA STRAJA
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Incendiu la acoperișul unei case din satul Ormindea
-
Actualitatecu o zi in urma
INSP – Informare privind Metapneumovirusul uman (HMPV). Este un virus respirator obișnuit
-
Actualitatecu o zi in urma
UPDATE| O tânără de 17 ani și fiica ei în vârstă de nicio lună, date dispărute
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Cinci atracții turistice din județul Hunedoara, în competiția „Destinația Anului”. Finaliștii, anunțați pe 25 ianuarie
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Registrul Agricol – termene înregistrare: Devenii care au în proprietate terenuri agricole sau silvice și utilaje, obligați să le declare
-
Actualitatecu o zi in urma
Corvinul, 2-2 la transferuri
-
Actualitatecu 22 de ore in urma
Au rămas, în toiul iernii, fără agoniseala de o viață. Apel la ajutor pentru o familie din satul Bucium – Orlea
-
Actualitatecu 22 de ore in urma
Peste 70 de turiști, salvați de pe munte, în ultimele 24 de ore. Cinci apeluri pentru Salvamont Lupeni