Connect with us
Data: 09/02/2025
.

Actualitate

Tânăr fără permis și sub influența substanțelor psihoactive a provocat un accident rutier

Publicat

pe

Un tânăr în vârstă de 19 ani, care nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, a provocat un accident în timp ce conducea un autoturism pe strada Ștefan Octavian Iosif. Potrivit poliției, în jurul orei 10:12, în timp ce efectua un viraj spre dreapta, tânărul a pierdut controlul mașinii și a intrat în coliziune cu un alt autoturism care era staționat în afara părții carosabile.

„La data de 04 aprilie 2024, în jurul orei 10:12, un tânăr de 19 ani, din municipiul Petroșani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ștefan Octavian Iosif din municipiul Petroșani, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, la efectuarea virajului spre dreapta, a pierdut controlul autoturismului și a intrat în coliziune cu un alt autoturism care se afla staționat în afara părții carosabile iar în urma testării acestuia de către polițiști cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că, aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”,  transmite IPJ Hunedoara.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive și conducerea unui autovehicul fără permis.

Actualitate

18 tone de trufe, recoltate ilegale. Amenzi de 80.000 de lei, aplicate de Garda Națională de Mdiu

Publicat

pe

Redactat de

Garda Națională de Mediu a aplicat amenzi, în valoare de 80.000 de lei, pentru 18 tone de trufe recoltate ilegal.

Garda Naţională de Mediu, în baza Planului de Control, realizat în colaborare cu ANAF-Direcția Generală Antifraudă Fiscală Bucureşti şi Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara, prin structurile specializate ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (S.I.C.E.), a verificat două societăți comerciale ce au ca obiect de activitate, colectarea plantelor și fructelor din flora spontană, respectiv prelucrarea și conservarea fructelor și legumelor.

“Verificările comisarilor au scos în evidență faptul că o societate a recoltat în anul 2024 o cantitate de aproape 18 tone de trufe, fără să solicite autorizație de recoltare/achiziție și comercializare a plantelor din flora spontană, astfel fiind eludată legislaţia specifică protecției mediului. Pe lângă lipsa autorizaţiilor, cazul de față reprezintă un risc de supraexploatare a potențialului biologic de regenerare. În consecinţă comisarii GNM au aplicat amenzi în valoare totală de 80.000 lei”, a informat Garda Națională de Mediu.

 

Sursa foto: Garda Națională de Mediu/Facebook
Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Cetatea Devei, iluminată în roșu de Ziua Europeană 112

Publicat

pe

Redactat de

Peste o sută de clădiri și obiective turistice din țară, printre care și Cetatea Devei, vor fi iluminate în roșu, de “Ziua Europeană a Numărului Unic 112”, marcată în 11 februarie.

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a invitat, şi în acest an, instituţiile publice şi organizaţiile private din România să se alăture campaniei de conştientizare a apelării responsabile a numărului de urgenţă 112.

„Astfel, în data de 11 februarie a.c., cu ocazia Zilei Europene a Numărului de Urgenţă 112, peste 100 de sedii ale autorităţilor publice, instituţii financiare şi de cultură, obiective turistice şi clădiri ale unor companii private din Bucureşti şi din 30 de judeţe din ţară vor fi iluminate în roşu, simbolizând importanţa şi necesitatea utilizării corecte a acestui serviciu vital dedicat cetăţenilor. Prin acest demers vizual simbolic, STS doreşte să atragă atenţia asupra rolului esenţial al numărului unic de urgenţă şi să încurajeze cetăţenii să îl folosească responsabil. Apelarea abuzivă a 112 poate periclita intervenţia rapidă a echipajelor specializate acolo unde este cu adevărat nevoie”, se arată într-un comunicat al STS.

Printre obiectivele iluminate cu ocazia „Zilei Europene a Numărului de Urgenţă 112” se va afla și Cetatea Devei.

În anul 2024, ca urmare a demersurilor Serviciului de Telecomunicaţii Speciale împreună cu agenţiile de intervenţie (Poliţie, ISU-SMURD, Ambulanţă, Jandarmerie şi Salvamont), alături de parteneri guvernamentali şi operatorii privaţi de telecomunicaţii, numărul apelurilor non-urgente a scăzut cu aproape un milion comparativ cu anii anteriori. Operatorii STS din cadrul Serviciului de urgenţă 112 au preluat 9.763.443 de apeluri, dintre care 60,45% au reprezentat urgenţe. Cu toate acestea, peste 3,8 milioane de apeluri nu au necesitat intervenţia agenţiilor: Ambulanţă, Poliţie, ISU-SMURD, Jandarmerie sau Salvamont.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

De pe pârtie, la spital. Salvamontiștii din Straja – 24 de solicitări de intervenție, sâmbătă, cele mai multe din țară

Publicat

pe

Redactat de

Sâmbătă a fost o zi plină de intervenții ale salvatorilor montani din Straja. Salvamontiștii din stațiune au fost solicitați să intervină în 24 de cazuri. În nouă, dintre acestea, a fost necesar transportul la spital.

A fost o zi de foc pentru salvamontiștii din întreaga țară. La Dispeceratul Național Salvamont s-au primit, sâmbătă, 112 de apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor, cele mai multe dintre acestea pentru Salvamont Lupeni.

Astăzi, salvatorii montani din cadrul SP Salvamont Lupeni au intervenit la 24 de solicitări, dintre care nouă cazuri au fost predate echipajelor SMURD și SAJ”, a informat, aseară, Serviciul Public de Salvare Montan Lupeni.

Salvamontiștii din Straja fac, din nou, un apel către turiști să respecte regulile pe pârtii.

Siguranța pe pârtiile de schi nu înseamnă doar asumarea unei zile de distracție pe domeniile amenajate, ci și respectarea regulilor și a bunului simț. Din păcate, unii ignoră aceste aspecte, punându-se în pericol atât pe ei, cât și pe cei din jur. (…) Eforturile echipei au fost considerabile, iar aceste cifre subliniază importanța responsabilității fiecărui schior sau snowboarder pe pârtii. Respectarea regulilor de siguranță și a celorlalți participanți la sporturile de iarnă poate face diferența dintre o zi reușită și un accident nedorit”, au mai transmis reprezentanții Serviciului Public de Salvare Montană Lupeni.

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate