Actualitate
Tânărul acuzat de crima de la Căstău rămâne în spatele gratiilor
Magistraţii de la Curtea de Apel Alba Iulia i-au respins, ieri, recursul lui David Andronic
David Andronic (foto), tânărul de 21 de ani, considerat principal suspect în cazul oribilei crime din satul Căstău, comuna hunedoreană Beriu, rămâne după gratii.
Magistraţii de la Curtea de Apel Alba Iulia au judecat, ieri, recursul pe care acesta l-a formulat împotriva măsurii arestării preventive dispusă în cazul lui. Deşi spera la un verdict favorabil, instanţa din judeţul vecin a hotărât ca tânărul să nu fie pus în libertate. „Instanţa a respins recursul declarat de către inculpat. Prin urmare, se menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de acesta de către Tribunalul Hunedoara”, a declarat Cosmin Muntean, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia. El a mai menţionat că hotărârea Curţii este definitivă. Aşadar, aceasta nu mai poate fi atacată.
Acuzaţii, una mai gravă decât cealaltă
Tânărul este acuzat de omor deosebit de grav, dar şi de tâlhărie şi viol. Procurorii spun că, în seara zilei de 19 august anul acesta, el ar fi ucis-o pe Eugenia Danciu (57 de ani), din Căstău, trupul neînsufleţit al acesteia fiind descoperit de către soţul ei într-un lan de porumb. Femeia era complet dezbrăcată, avea o tăietură îngrozitoare la gât, iar urechile îi fuseseră retezate.
David Andronic a fost găsit principal suspect de comiterea acestei crime. El a negat cu vehemenţă acuzaţiile, însă procurorii au spus că au avut suficiente probe şi indicii împotriva lui în momentul în care l-au acuzat de omor. Tânărul a mai făcut puşcărie în trecut, fiind condamnat pentru furt.
Actualitate
Incendiu într-o gospodărie din Simeria. Un câine, 20 de iepuri și găini au murit, după ce o anexă a luat foc

Un câine, 20 de iepuri și găini au murit în urma unui incendiu izbucnit, duminică după-amiază, într-o gospodărie din Simeria.
Pompierii au intervenit cu trei autospeciale pentru stingerea flăcărilor care au cuprins o anexă și amenințau să se extindă la o locuință și la alte construcții din imediata vecinătate. În ciuda intervenției pompierilor, animalele nu au mai putut fi salvate.
“Un incendiu izbucnit la o anexă și la acoperișul unei case de locuit din Simeria a fost stins de pompieri, în această după amiază, înainte de a se extinde în interiorul locuinței și la construcțiile din imediata vecinătate. Echipajele de stingere ale Detașamentului Deva au intervenit pentru a localiza și lichida incendiul care, la sosirea pompierilor, se manifesta generalizat la anexa de locuit, acoperișul și podul casei, pe o suprafață de aproximativ 80 metri pătrați, cu posibilitate de propagare la întreaga locuință și la casele din apropiere. Intervenția promptă a pompierilor militari, care au acționat cu 3 autospeciale de stingere, a oprit extinderea flăcărilor care ar fi putut produce pagube materiale mult mai mari. Nicio persoană nu a fost rănită. Din cauza flăcărilor, într-o anexă de mai mici dimensiuni construită pentru animalele mici din gospodărie, 21 dintre acestea au murit”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Potrivit pompierilor, sursa probabilă de aprindere a fost un scurtcircuit produs la instalația electrică a anexei gospodărești.
Sursa foto -video: ISU Hunedoara
Actualitate
Intervenție a salvamontiștilor hunedoreni, în Retezat. A fost solicitat ajutorul unui elicopter

Salvamontiștii hunedoreni au intervenit, duminică după-amiază, pentru salvarea unei persoane care s-a accidentat în Retezat.
A fost solicitată și intervenția unui elicopter.
„Acțiune în desfășurare a salvamontiștilor hunedoreni pentru salvarea unei persoane cu politraumatisme, în zona Piule-Pleșa, Munții Retezat. S-a solicitat suport aero, iar o echipă de salvatori montani este pregătită să acționeze terestru, la nevoie”, a informat Salvamont Hunedoara.
Sursa foto: Salvamont Hunedoara
Actualitate
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 24 -28 februarie, în județul Hunedoara

Rețele Electrice România anunță întreruperi de energie electrică, planificate pentru revizii și reparații, în câteva localități din județul Hunedoara, în perioada 24 -28 februarie 2025.
Județul Hunedoara
Ziua / Data |
| ||||||||||||||||||||
Luni, 24 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Marti, 25 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Miercuri, 26 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Joi, 27 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Vineri, 28 Februarie 2025 |
|
- Actualitatecu 2 zile in urma
Transport agabaritic record pentru Termocentrala Mintia: O turbină de 788 de tone va traversa vestul țării
- Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO| „Oaspeți” surprinși la o hrănitoare, într-o pădure din Ocolul Silvic Petroșani
- Actualitatecu 2 zile in urma
Sorana Moldoveanu, elevă a Liceului de Arte din Deva, premiată la un concurs internațional de interpretare vocală
- Actualitatecu o zi in urma
ACTUALIZARE| Băiat de 15 ani, din Vulcan, dat dispărut. Găsit într-o zonă împădurită, la circa trei kilometri de casă
- Actualitatecu 12 ore in urma
VIDEO| Lung cât un teren de fotbal. Cel mai mare transport agabaritic din țară a pornit la drum. Destinația finală: Termocentrala Mintia
- Actualitatecu 3 zile in urma
Tichete sociale pentru grădiniță, acordate preșcolarilor fără absențe nemotivate la Deva
- Actualitatecu o zi in urma
Clădirea Tribunalului Hunedoara și a Judecătoriei Deva va fi dată în folosință în cursul acestui an
- Actualitatecu 13 ore in urma
Incendiu, azi noapte, la o casă din Poienița Tomii. Proprietarul a suferit arsuri