Colaborare
Un deceniu de la semnarea protocolului de înfrăţire dintre municipiul Paliei şi oraşul Sliedrecht din Olanda a fost aniversat la sfârşitul săptămâniui trecute
Administraţia locală din Orăştie a organizat, la sfârşitul săptămânii trecute, o serie de evenimente dedicate împlinirii unui deceniu de la semnarea protocolului de înfrăţire dintre municipiul Paliei şi oraşul Sliedrecht din Olanda. Manifestările au debutat cu o expoziţie publică ce a avut loc în Piaţa Victoriei unde locuitorii Paliei au aflat informaţii despre rezultatele celor zece ani de colaborare între cele două oraşe.
O altă manifestare care a marcat acest eveniment a avut loc vineri în sala de şedinţe a Consiliului Local (CL) Orăştie, unde delegaţia olandeză, printre care s-au aflat primarul oraşului Sliedrecht, Bram van Hemmen, directori ai unor şcoli şi reprezentanţi ai Fundaţiei de Înfrăţire Orăştie – Sliedrecht a susţinut, alături de reprezentanţi ai administraţiei oraşului Paliei, o conferinţă de presă comună.
Ajutoare materiale şi educaţie medicală
Relaţiile de înfrăţire şi colaborare ale Orăştiei cu oraşul Sliedrecht din Olanda, au fost stabilite începând cu 2003, pe parcursul celor 10 ani de colaborare fiind întreprinse vizite şi schimburi de experienţă şi stabilindu-se relaţii ce s-au extins asupra unor instituţii similare din cele două oraşe, cum ar fi Spitalului Municipal Orăştie şi cel olandez Albert Schwitzer. În ultimii ani sprijinul pentru spitalul municipal din Orăştie acordat de cei din instituţia similară, Albert Schwitzer din Sliedrecht, a constat în ajutoare materiale (mese de operatie, lămpi, monitoare, ecografe, instrumentar medical etc.), dar şi de “know-how” managerial şi de educaţie medicală. De asemenea, au avut loc schimburi de experienţă între elevii şcolilor celor două localităţi, precum şi între medicii sau funcţionarii publici din Orăştie şi Sliedrecht.
De sprijin din partea olandezilor a beneficiat şi comunitatea romă din Orăştie.
Colaborarea continuă
Edilul municipiului Orăştie, Ovidiu Bălan le-a mulţumit celor din Sliedrecht pentru buna colaborare pe care cele două localităţii înfrăţite au avut-o pe parcursul celor 10 ani şi a precizat că îşi doreşte ca acest parteneriat să continue şi pe viitor. “În primul rând vreau să vă urez atât din partea mea, cât şi a colegilor mei un călduros bun venit în municipiul Orăştie. Acest parteneriat dintre cele două localităţi s-a dovedit extrem de benefic pentru comunitatea noastră şi vreau să vă mulţumesc pentru tot ceea ce a însemnat colaborarea din ultimii 10 ani. Sunt recunoscător pentru tot ce a adus această înfraţire până acum şi sunt sigur ca şi pe mai departe, aceasta relaţie de prietenie va aduce lucruri bune pentru comunitatea noastră”, a spus Ovidiu Bălan.
La rândul sau, edilul oraşului Sliedrecht, Bram van Hemmen şi-a manifestat dorinţa de a continua această colaborare. “Sunt onorat să fiu la Orăştie şi mă bucur că am ocazia de a participa la acest eveniment: sărbătorirea a 10 ani de la înfrăţirea celor două localităţi. Cele două oraşe au multe lucruri în comun şi tocmai de aceea îmi doresc ca această colaborare să aibă continuitate şi de acum încolo”, a spus edilul din Sliedrecht.