Connect with us
Data: 10/07/2025
.

Actualitate

Teatrul de Artă Deva – turneu încununat de succes, în Germania

Publicat

pe

Actorii Teatrului de Artă Deva au fost primiți cu multă căldură, bucurie și emoții de comunitatea românească din Germania. Spectacolul „Mafia femeilor”, de Aldo Lo Castro, în regia lui Mihai Panaitescu, a fost pus în scenă în patru orașe din sudul acestei țări, și s-a bucurat de aprecierea publicului. Prestația impecabilă a actorilor Teatrului de Artă din Deva a fost răsplătită cu ropote de aplauze.

La invitația Asociației „Alexandru Ioan Cuza” din Heidelberg și a Forumului German din Stuttgart, și cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, echipa Teatrului de Artă Deva a urcat pe scenele mai multor orașe din Germania, în cadrul unui turneu ce s-a desfășurat în perioada 4 – 10 mai.

Turneul instituției de cultură, aflată în subordinea CJ Hunedoara, face parte din noul val al ofensivei culturale de promovare a județului nostru, începută în cursul anului trecut. Investițiile în cultură, susținerea evenimentelor și programelor culturale se numără, și în acest an, printre preocupările imediate ale echipei de conducere a CJ Hunedoara.

Spectacolul „Mafia Femeilor” a avut premiera în data de 2 mai la Deva, după care a fost jucat la Munchen (05 mai), Stuttgart (06 mai, în cadrul Zilelor Culturale Române, ed. 2), Heidelberg (07 mai), Frankfurt (08 mai), fiind foarte bine primit de românii care trăiesc în aceste orașe.

La Stuttgart, echipa Teatrului de Artă Deva a fost întâmpinată de Consulul General al României, Excelența Sa Radu Dumitru Florea.

Spectacolul „Mafia Femeilor”, de Aldo Lo Casto, este o super-comedie în regia lui Mihai Panaitescu, managerul Teatrului de Artă Deva. Distribuția este asigurată de Gianina Iconaru, Roxana Olșanschi, Andreea Pascu, Mihai Feier, Eugen Pădurean și Dumitru Stegărescu, alături de actrița Nicoleta Bolcă de la Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani.

Advertisement

“Felicităm echipa Teatrului de Artă Deva pentru succesul turneului din Germania, care deschide calea unui parteneriat cultural de lungă durată cu partea germană și cu reprezentanții comunității românești din această țară!”, au transmis reprezentanții CJ Hunedoara.

Actualitate

Piesa vestimentară care combină confortul cu stilul

Publicat

pe

Redactat de

Într-o perioadă în care libertatea de mișcare este la fel de importantă ca aspectul vizual, garderoba a evoluat pentru a răspunde unor nevoi tot mai diverse. Iar o piesă care și-a găsit locul în aproape orice dressing modern este treningul. Fie că vorbim despre plimbări relaxante, ore petrecute în aer liber sau activități sportive ușoare, acest articol vestimentar a devenit sinonim cu stilul lejer și funcționalitatea.

Astăzi, un simplu trening de dama nu mai înseamnă doar un set comod pentru casă. A devenit o declarație de stil, o alegere inspirată atât pentru zilele aglomerate, cât și pentru momentele de relaxare. Iar popularitatea tot mai mare dovedește că moda și confortul pot merge perfect împreună.

Trening: evoluția unui clasic

În trecut, acest tip de îmbrăcăminte era asociat strict cu activitățile sportive sau cu orele petrecute acasă. Dar moda urbană a reușit să schimbe complet această percepție. Astăzi, designerii creează modele care pot fi purtate cu încredere chiar și în contexte casual din afara casei – la cumpărături, într-o ieșire cu prietenii sau într-un city break de weekend.

Materialele folosite s-au diversificat – de la bumbac moale și fleece călduros până la combinații tehnice care oferă respirabilitate și durabilitate. În același timp, croiul și detaliile de design s-au adaptat noilor tendințe: fermoare metalice, capse decorative, buzunare supradimensionate sau culori vibrante care ies în evidență.

De ce este atât de popular?

Un motiv important pentru succesul acestei piese este versatilitatea. Un trening de dama poate fi purtat în combinație cu o pereche de sneakers, cu o geacă matlasată sau chiar cu o jachetă din denim. Astfel, creezi rapid o ținută relaxată, dar în același timp atent construită.

Advertisement

Pe lângă latura estetică, rămâne și avantajul incontestabil al confortului. Croiul lejer permite mișcare liberă, iar materialele moi oferă o senzație plăcută pe piele. În plus, este ușor de întreținut – se spală rapid, nu necesită călcare complicată și își păstrează forma în timp.

Ideal pentru toate anotimpurile

Un alt aspect care face ca treningul de dama să fie atât de prezent în garderoba feminină este adaptabilitatea la diferite sezoane. Pentru primăvară și toamnă, modelele din bumbac gros sau stofă sunt ideale, în timp ce pentru vară apar seturi mai subțiri, din materiale ușoare și respirabile.

În sezonul rece, un trening de dama cu interior căptușit sau cu glugă devine o alegere practică pentru diminețile răcoroase sau serile petrecute în aer liber. Purtat cu un hanorac suplimentar sau o vestă groasă, poate face față chiar și temperaturilor scăzute.

Gama variată de stiluri și culori

Industria fashion a răspuns cererii tot mai mari printr-o ofertă extinsă. Găsim astăzi trening de dama în variante sport, casual, oversized sau chiar cu influențe elegante. Se joacă cu texturi, imprimeuri și detalii – iar fiecare alegere reflectă personalitatea purtătoarei.

Culorile neutre precum negru, gri sau bej rămân populare, dar apar tot mai des modele în nuanțe puternice de verde, roz sau albastru electric. De asemenea, detaliile metalice, logo-urile brodate și inserțiile contrastante adaugă un plus de dinamism și originalitate.

Advertisement

Treningul în tendințele actuale

Un element esențial în garderoba influencerițelor, sportivelor și vedetelor internaționale, treningul de dama a fost reinterpretat de numeroși creatori de modă. Poate fi văzut pe podiumuri în variante premium, cu croieli minimaliste sau reinterpretări avangardiste.

Tendința „athleisure” – adică integrarea hainelor sport în ținutele de zi cu zi – a fost principalul catalizator al acestui fenomen. Iar datorită rețelelor sociale, fiecare apariție cool purtată de o celebritate devine sursă de inspirație pentru milioane de urmăritoare din întreaga lume.

Practic și ușor de integrat în stilul personal

Fie că preferi un look sportiv, fie că vrei doar o ținută confortabilă de weekend, acest tip de piesă vestimentară se potrivește perfect. Se poate purta cu o pereche de pantofi sport, dar și cu bocanci sau sandale, în funcție de sezon. Adăugând câteva accesorii simple – o borsetă, o șapcă sau ochelari de soare – obții un outfit complet fără efort.

Un alt atu este faptul că treningul de dama nu ține cont de vârstă sau de siluetă. Se adaptează ușor, oferă libertate de mișcare și încredere purtătoarei, indiferent de context.

Disponibilitate crescută în magazine fizice și online

Odată cu creșterea cererii, și oferta s-a diversificat considerabil. Astăzi poți achiziționa trening dintr-o varietate de surse – de la branduri internaționale la producători locali, din malluri sau din magazine online.

Advertisement

Avantajul cumpărăturilor online este că poți filtra rapid produsele în funcție de mărime, culoare sau material, iar livrarea rapidă îți permite să adaugi piese noi în garderobă fără să pierzi timp în trafic sau cozi.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Veste bună pentru hunedorenii care merg la Cluj -Napoca: S-a deschis Drumul Expres DEx4! Traversarea municipiului Turda, istorie

Publicat

pe

Redactat de

 

Se circulă pe un nou drum expres în România. Este vorba despre Drumul Expres DEx4, cel care leagă autostrada A3 (Autostrada Transilvaniei) de DN1, în zona localității Tureni (județul Cluj).

Drumul Expres DEx4 a fost deschis oficial, astăzi, 10 iulie, la ora 14:00.

Deși are o lungime de doar cinci kilometri, acest nou tronson este extrem de important pentru regiune. Și asta pentru  va fluidiza circulația în zona municipiilor Cluj-Napoca și Turda.

“Pe traseu au fost construite șapte poduri și viaducte, dintre care cel mai complex este viaductul de 258 de metri peste Valea Racilor (km 4). Pentru construcția acestui drum expres Asocierea de antreprenori români și spanioli (Asocierea Dimex 2000 Company SRL (Lider) – Autotehnorom SRL – OPR Asfalt SRL – Obras Publicas Y Regadios SA – CON-A Operations SRL) a avut la dispoziție 562,61 milioane de lei (fără TVA), sumă asigurată prin Programul Transport 2021-2027). Sectorul de drum deschis astăzi va contribui semnificativ la fluidizarea traficului rutier în zonă și la redirecționarea traficului greu, care astfel nu va mai tranzita municipiile Cluj-Napoca și Turda. În România se circulă acum pe 1321 km de drum de mare viteză (autostradă și drum expres)”, au transmis reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Advertisement

Vestea este una excelentă pentru hunedorenii care au drum la Cluj – Napoca și care de acum nu vor mai fi nevoiți să traverseze Turda, un coșmar rutier pentru mii de șoferi.

“Ciotul îi va scuti pe șoferi de zecile de minute pierdute în Turda și de sutele de înjurături aferente”, au transmis cei de la Asociația „Pro Infrastructura”, potrivit cărora, inaugurarea acestui drum vine cu cinci luni de întârziere. “Contractul a fost semnat în 28.07.2023 cu o asociere condusă de Dimex pe aproape 563 milioane lei fără TVA, cu 18 luni de execuție directă pe un proiect tehnic întocmit anterior de Explan. Ordin începere: 21.08.2023, deci februarie 2025 termen de finalizare inițial”.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Medalii hunedorene la fotbal-tenis

Publicat

pe

Redactat de

 

Municipiul Constanța a găzduit Cupa României la fotbal-tenis, competiție la care au luat parte și sportivi legitimați la două cluburi din județ, respectiv Comexim Lupeni și CSM Deva, care au avut evoluții remarcabile.

Astfel, cei de la Comexim Lupeni au urcat de trei ori pe podiumul de premiere. Cel mai bun rezultat l-a obținut Anamaria Gherghel, care s-a impus la simplu feminin senioare, iar la masculin Marius Stoenică, Daniel Popovici, Nicușor Ilinca, Florin Stănculea și Robert Duduianu au luat bronzul la trio seniori, cât și la Open. La rândul lor, cei de la CSM Deva, reprezentați de Corneliu Apostol, Daniel Halasz, Denis Purja, Mihai Blagu și Bogdan Horvath au cucerit medaliile de argint la Open.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate