
Investiţii rentabile doar iarna
Proprietarii instalaţiilor de transport pe cablu din staţiunile de munte ale Văii Jiului nu au de lucru pe timp de vară.
Asta pentru că nimeni nu îşi permite să plătească personalul de deservire şi nici costurile energiei electrice nu pot fi acoperite în sezonul de vară, când turiştii sunt prea puţini.
Alternativele la schi ar porni instalaţiile
În Parâng, telescaunul funcţionează doar în week-end, când este afluenţă de turişti ori când vine vreun grup mai mare de amatori să urce în staţiune. Asta pentru că acolo se poate ajunge acum doar cu maşini de teren şi singurul mijloc de transport pentru turişti este telescaunul.
În Pasul Vâlcan, lucrurile stau la fel, iar investiţia inaugurată acum câţiva ani de fostul ministru Elena Udrea stă în garaj, pentru că e pornită din raţiuni economice, doar când vin mulţi turişti în zonă.
În ceea ce priveşte staţiunea Straja, primarul Lupeniului Cornel Resmeriţă recunoaşte că nu poate plăti costurile de exploatare ale instalaţiei pe timp de vară şi crede că o soluţie ar fi crearea de alternative la schi. „Straja, Parângul sau Pasul Vâlcan au nevoie de foarte multe investiţii pentru a le pune pe picioare şi pe perioada verii. Aici mă refer la un complex sportiv, cu bazine de recuperări, ca să poţi atrage turiştii, aşa încât să meargă treaba şi vara”, a precizat Cornel Resmeriţă, primarul municipiului Lupeni. Acesta a mai spus că întreţinerea telegondolei ar costa lunar cam 15.000 de lei, iar aici intră costul energiei electrice şi al personalului care ar trebui să desevească instalaţia.
Telegondola din Straja nu a mai funcţionat din iarnă, dar primarul susţine că nu va porni instalaţia dacă aceasta va merge pe pierdere, dar aceasta va funcţiona la evenimentele organizate în munte sau când vin turiştii.
Nicio instalaţie de la munte nu e rentabilă vara şi asta din lipsa investiţiilor în alternative la sezonul de schi, când acestea funcţionează la capacitate maximă.
Cifră: