Actualitate
Termenul de finalizare a lucrărilor de pe DN 76 rămâne o necunoscută
Aici sunt banii dumneavoastră
Lucrările de construire de autostrăzi sau de modernizare a drumurilor naţionale în loc să fie urgentate par a fi încurcate chiar de către cei care răspund de ele. Din această săptămână, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) nu mai există.
Dublarea posturilor de conducere
Entitatea a fost „spartă” în două dar, după experienţa post – decembristă, în România, dacă vrei să pui frână la un lucru înfiinţezi o comisie, o companie, un departament, și așa mai departe. Mai exact, CNADNR îşi schimbă numele în CNAIR – Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi va avea ca obiect principal de activitate întreţinerea, repararea, administrarea şi exploatarea autostrăzilor, drumurilor, variantelor ocolitoare şi altor elemente de infrastructură rutieră, şi, în plus, a fost înfiinţată Compania Naţională de Investiţii Rutiere S.A. (CNIR), o companie distinctă pentru gestionarea infrastructurii rutiere. Ca urmare, lăsând deoparte faptul că se vor dubla posturile de conducere, deloc prost plătite, proiectele aflate în implementare, odată ce vor fi finalizate, vor fi transferate către compania de investiţii nou înfiinţată. „CNIR se va ocupa de proiectele de dezvoltare a infrastructurii de transport rutier potrivit necesităţilor de deplasare a cetăţenilor şi de circulaţie a mărfurilor în condiţii de siguranţă, cu atingerea unor timpi de deplasare comparabili cu cei din Uniunea Europeană şi asigurarea confortului în trafic”, se arată într-un comunicat al Guvernului.
La Sfântu‘ Aşteaptă
CNIR îşi va intra „în pită” până pe 30 noiembrie şi poate înfiinţa diferite sucursale, deci alţi bani, altă distracţie. CNAIR are o perioadă de trei ani și trebuie să transfere proiectele către CNIR, inclusiv porţinuea de autostradă dintre Sibiu şi Piteşti, care ar lega Deva de Capitală, preconizată, chiar cu o zi înaintea „spargerii” să fie finalizată în 2022. Şi, cum în astfel de cazuri, trebuie schimbate hârtii, antete, contracte şi multe altele, 2022 pare, de pe acum, un termen greu de atins, sau nu se va da o dată exactă. Dată exactă a finalizării lucrărilor nu este nici pentru Drumul Naţional (DN) 76, dintre Deva şi Oradea, acolo unde se execută modernizări pe porţiunea dintre Şoimuş şi Groşi, localitate din judeţul Arad. Cel puţin aşa reieşea ieri de pe site-ul celor de la CNADNR, unde nu era scris nimic în dreptul termenului de finalizare al lucrărilor de pe DN 76, între kilometrii 0+600 (Şoimuş) şi 83+000 (Groşi). Aici au început să se facă alte spărturi în asfaltul relativ proaspăt turnat deoarece, aşa cum susţin surse din firma care execută lucrările, şi care doresc să îşi păstreze anonimatul, a fost înlocuit proiectantul iniţial al lucrării şi a fost înlocuit cu un altul. Cel din urmă a venit cu noi idei, respectiv de realizarea a încă nouă podeţe, acesta părând a fi motivul principal al lipsei datei de finalizare a lucrărilor.
Actualitate
Comunicat de presă – Anunț demarare implementare proiect „DEZVOLTARE HOTEL STRAJA LUPENI”
Actualitate
L-ați văzut? Bărbat din Vulcan, dat dispărut de fiica sa
Polițiștii fac verificări pentru depistarea unui bărbat, în vârstă de 47 de ani, din Vulcan, dat dispărut de fiica sa. Tânăra a cerut ajutorul oamenilor legii, cărora le-a spus că nu a mai putut lua legătura cu tatăl ei dinainte de Crăciun.
„Poliția Municipiului Vulcan a fost sesizată, în data de 09 ianuarie a.c., în jurul orei 13:30, de către o femeie de 24 de ani, cu privire la faptul că nu mai știe nimic de tatăl său, Crăciun Florin Sorin (foto), din data de 21 decembrie 2024. Potrivit verificărilor efectuate de polițiști, hunedoreanul de 47 de ani, domiciliat în municipiul Vulcan, ar fi fost văzut ultima dată de către un bărbat, în ziua de 02 ianuarie a.c., în zona unui magazin din localitate. Când a fost văzut ultima dată, bărbatul purta pantaloni de culoare neagră, cămașă de culoare alb – negru și bocanci de culoare gri-verzui. Polițiștii continuă cercetările și verificările pentru stabilirea tuturor datelor necesare identificării acestuia”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Semnalmente: înălțime 1,50-1,60 metri, părul grizonat, ochi căprui.
Persoanele care pot oferi informații, ce pot duce la depistarea bărbatului dispărut, sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție.
Actualitate
Tarife majorate, de la 1 ianuarie. Cât de scumpă este apa și canalizarea la Deva, comparativ cu alte zone din țară
Tarifele pentru apa consumată, dar și pentru canalizare, s-au majorat, de la 1 ianuarie 2025. Operatorul regional de apă a modificat prețul pentru serviciul de furnizare apă/canalizare. Astfel, prețul pentru un metru cub de apă crește la 9,07 lei, fără T.V.A., față de 7,92 lei/mc exclusiv T.V.A cât a fost înainte, iar tariful pentru canalizare – epurare este de 5,62 de lei/metru cub, fără T.V.A., de la 5,14 lei/mc exclusiv T.V.A.
Într-o informare publicată pe site-ul companiei, reprezentanții societății arată că, în prezent, Apa Prod Deva implementează „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Hunedoara” în valoare de 1.354.148.932,51 lei. „Parte integrantă a Contractului de Finanțare a proiectului aflat în derulare este și alinierea la prevederile stabilite în Strategia de tarifare care reprezintă condiția obligatorie de finanțare a proiectelor de investiții în infrastructura de apă realizate din fonduri publice de stat sau europene, astfel că, începând cu data de 01.01.2025, vă informăm că tarifele pentru serviciul de furnizare apă/canalizare se modifică, după cum urmează: Apă potabilă produsă, transportată și distribuită: 9.07 lei/mc, Canalizare – epurare: 5.62 lei/mc. Tarifele nu conțin TVA 9%. Strategia de tarifare prevede ajustarea anuală a tarifelor atât în termeni reali, cât și cu rata inflației, conform deciziei A.N.R.S.C. nr.303/04.12.2024. Vă asigurăm că S.C. APA PROD S.A. Deva depune toate eforturile pentru ca serviciile furnizate utilizatorilor să se ridice la standarde de calitate, în acest sens, atragerea de fonduri nerambursabile fiind esențială pentru îmbunătățirea și eficientizarea activității noastre”, se arată în informarea de pe site-ul companiei, semnată de conducerea Apa Prod S.A. Deva.
Reamintim faptul că, ultima majorare a tarifelor la apă și canalizare, operată de Apa Prod SA Deva, a avut loc în urmă cu un an, la data de 1 ianuarie 2024.
Cea mai scumpă apă din țară, la Buzău
Potrivit datelor publicate de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), cel mai mare tarif pentru apa potabilă consumată – 10,06 lei/ mc, se plătește la Buzău, urmat de județul Bacău – 9,88 lei/mc, județele Vaslui, Brăila și Ploiești -9,66 lei/mc, Galați -9,30 lei/mc, Iași – 9,26 lei/mc, Mediaș -9,24 lei/mc, Deva – 9,07 lei/mc, Turda – 9,01 lei/mc, fără TVA.
La polul opus, cel mai mic tarif pentru apa potabilă consumată îl practică operatorul Aquatorontal SRL din județul Timiș – 3,52 lei/mc fără TVA. De asemenea, locuitorii din Orăștie plătesc mai puțin decât cei din Deva pentru apa potabilă consumată, tariful practicat de Activitatea Goscom SA Orăștie fiind de 5,73 lei/mc fără TVA, urmați de cei din Râmnicu Vâlcea – 5,72 lei/mc fără TVA.
-
Actualitatecu o zi in urma
Licitația pentru întreținerea drumurilor județene, contestată fără succes
-
Stiri nationalecu o zi in urma
Râs căzut într-o fântână, în Masivul Parâng, salvat de salvamontiști
-
Actualitatecu o zi in urma
Atenție, șoferi! Lucrări de montare parapet median pe A1 Sibiu -Deva. Se circulă cu restricții
-
Actualitatecu 12 ore in urma
Cod galben de vânt și viscol la munte
-
Actualitatecu o zi in urma
Hunedorenii pot achita taxele și impozitele locale: Opțiuni extinse de plată, inclusiv online
-
Actualitatecu o zi in urma
Protest la Penitenciarul Deva, vineri, față de Ordonanța „Trenuleț”
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Reduceri fiscale pentru donatorii de sânge, aprobate de Consiliul Local Petrila
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Atenționare meteo – Cod galben de vânt puternic în Munții Apuseni și în Carpații Orientali