Connect with us
Data: 30/10/2024
.

Actualitate

Termenul pentru renta viageră agricolă a fost prelungit până pe 2 septembrie

Publicat

pe

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că termenul limită pentru transmiterea documentelor necesare obţinerii rentei viagere agricole este 2 septembrie 2024.

Având în vedere că 31 august 2024 este o zi nelucrătoare, termenul se extinde până în prima zi lucrătoare ulterioară. Rentierii agricoli sau reprezentanții acestora pot solicita viza anuală pentru renta viageră agricolă aferentă anului 2023 fie prin prezentarea fizică la sediile Centrelor Județene APIA, fie prin mijloace electronice, poștă sau curier. Pentru vizarea electronică, este necesar ca documentele să fie trimise pe adresa de e-mail a centrului județean APIA corespunzător domiciliului rentierului și să se solicite confirmarea vizei prin telefon de la funcționarii APIA.

”Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reamintește că termenul limită până la care rentierii agricoli ori împuternicitul/mandatarul/curatorul, pot transmite documentele specifice privind acordarea rentei viagere agricolă este data de 02 septembrie 2024 (31 august 2024 fiind zi nelucrătoare se prorogă până în prima zi lucrătoare). Pentru obţinerea sumei de bani reprezentând renta viageră agricolă aferentă anului 2023, rentierii vor solicita viza anuală, fie prin prezența fizică la sediile Centrelor Județene APIA, fie prin mijloace electronice de comunicații sau poștă/curier. Pentru vizarea electronică, rentierii vor transmite documentele necesare acordării vizei pe adresa de e-mail a centrului județean APIA pe raza căruia figurează cu domiciliul și vor contacta telefonic funcționarii APIA pentru a primi confirmarea acordării vizei. Documentele pe care trebuie să le prezinte rentierul la depunerea declaraţiilor de vizare, personal sau prin împuternicit/mandatar/curator, sunt: carnetul de rentier agricol; actul de identitate al solicitantului; decizia de la comisia de expertiză medicală – pentru solicitanţii pensionaţi pe caz de boală gradele I sau II/decizia de la comisia de expertiză medicală și decizia de pensionare la limită de vârstă – pentru solicitanţii pensionaţi pe caz de boală gradele I sau II a cărei pensie de invaliditate devine pensie pentru limită de vârstă; procură notarială autentificată/curatelă/hotărâre judecătorească rămasă definitivă prin nerecurare, din care să reiasă că solicitantul este tutore legal al rentierului agricol, în original, numai pentru cazurile în care vizarea carnetului de rentier agricol este solicitată prin reprezentant legal; contractul/contractele de arendare încheiat/încheiate până la data de 30 septembrie 2011, cu respectarea prevederilor Legii arendării nr.16/1994*), cu modificările şi completările ulterioare, sau încheiat/încheiate după data de 1 octombrie 2011, cu respectarea prevederilor Codului civil; extras de cont pe numele rentierului agricol, deschis la oricare bancă de pe teritoriul României, în lei (opţional); declarația pentru obţinerea vizei anuale conform modelului din Anexa la Normele metodologice de aplicare a prevederilor „titlului XI Renta viageră agricolă” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, aprobate prin Ordinul nr.1272/2005. Informații pentru moștenitorii rentierilor. În cazul decesului rentierului, renta datorată acestuia până la data decesului poate fi încasată de moştenitorii săi, cu condiţia respectării prevederilor art.8 din Legea 247/2005 Titlu XI, și a depunerii, la oricare Centru APIA, până la data limită 15.10.2024, a cererii de moștenitor însoțită de următoarele documente justificative: carnetul de rentier al defunctului (obligatoriu în original); copie a certificatului de deces; copie a actului doveditor privind calitatea de moștenitor (certificat de moştenitor sau certificat de calitate de moştenitor, certificat de legatar, hotărâre judecătorească de succesiune învestită cu formula „definitivă”); copie după B.I/C.I./paşaport al moştenitorului; împuternicire/declaraţie notarială din care să reiasă acordul celorlalţi moştenitori privind solicitarea şi încasarea rentei viagere agricole datorată rentierului (original); extras de cont pe numele moștenitorului. Deoarece carnetul de rentier este un document care se depune obligatoriu în original, acest tip de cerere poate fi depusă la sediul Centrului județean APIA sau transmisă prin poștă/curier. Plata rentei viagere Agricole se va face de către Centrele Județene APIA, conform prevederilor art.6 alin.1 şi alin.2, din Legea 247/2005 Titlul XI și se efectuează într-o singură rată anuală, până la data de 30 noiembrie 2024, prin mandat poştal sau virament bancar.Legislaţie: Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, titlul XI Renta viageră agricolă, cu modificările şi completările ulterioare; Ordinul MADR nr. 1272/26.503/2005 modificat prin Ordinul comun al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 348/24.08.2023, respectiv al Ministerului Finanțelor nr. 2.678/04.10.2023, privind modificarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Titlului XI „Renta viageră agricolă” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente cu modificările şi completările ulterioare, sunt stabilite condiţiile de acordare a rentei viagere agricole”, informează reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

FOTO: FACEBOOK APIA- AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ

Actualitate

A început cel de-al patrulea mandat al primarului comunei Zam

Publicat

pe

Redactat de

Situată pe Valea Mureșului, comuna Zam, cu o populație de circa 1.500 de locuitori, este una dintre localitățile rurale din județul Hunedoara de dimensiune medie la acest capitol. Comuna Zam, însă, se întinde pe o suprafață mare, de peste 160 de kilometri pătrați, și, în afară de localitatea de reședință omonimă, mai are în componență alte 12 sate, respectiv Almaș Săliște, Almășel, Brășeu, Cerbia, Deleni, Godinești, Micănești, Pogănești, Pojoga, Sălciva, Tămășești și Valea.

A depus jurământul

De zilele trecute noua administrație publică locală din comuna hunedoreană Zam și-a început activitatea, după validarea mandatelor de aleși locali obținute la scutinul din 9 iunie. În cazul primarului localității, Sorin Ionel Nistor, a fost vorba despre o reînvestire în funcție, acesta începând al patrulea său mandat în această calitate. „Vă mulțumesc că ați ales să vă păstrați încrederea în mine și în echipa mea pentru a continua împreună drumul dezvoltării comunei Zam. Rezultatul de la alegeri nu este o victorie personală sau una a orgoliilor, continuitatea fiind, sper, în fapt, câștigul nostru, al tuturor, ca și comunitate. Cunoașteți proiectele și viziunea mea de dezvoltare a comunei, iar încrederea acordată mă va ajuta să transform aceste obiective în realizări concrete, astfel încât alegerea făcută să își găsească împlinire, iar victoria din alegeri să devină în fapt victoria întregii comunități. Totodată, acest nou mandat este o oportunitate de a dovedi celor care s-au îndoit de mine că s-au înșelat și că, în mod nedrept, au ales să nesocotească munca și implicarea mea reală pentru comuna Zam. Împreună putem construi și dezvolta! Așa să ne Ajute Dumnezeu!”, a transmis Sorin Ionel Nistor, primarul comunei hunedorene Zam, cu ocazia reînvestirii sale în funcție.

Prioritățile pentru următorii patru ani

Sorin Ionel Nistor și echipa sa au un plan bine creionat de dezvoltare a comunei Zam în perioada 2024 – 2028. “Avem mai multe proiecte pentru următorii ani, însă, pentru început, mă rezum a le enumera doar pe cele de care suntem siguri că pot fi implementate. Astfel, principala prioritate este extinderea rețelei de canalizare și alimentare cu apă în toată comuna Zam. La fel de importantă este și rețeaua de infrastructură, având în plan asfaltarea drumurilor comunale Almaș Săliște – Valea și Godinești, a străzilor din Cerbia, Micănești, Almaș-Săliște, Pojoga și Zam, precum și modernizarea prin pietruire a drumurilor Pogănești–Almășel, Valea–Deleni și Valea-Brășeu, la care se adaugă și reparații capitale la trotuarele din Zam. De asemenea, avem în plan efectuarea de reparații capitale la Dispensarul medical uman, la Școala Primară din Pojoga și la terenul de sport din Sălciva. Totodată, ne propunem și renovarea căminelor culturale din satele aparținătoare Godinești, Micănești și Tămășești. Alte proiecte vizează amenajarea de capele în cât mai multe dintre satele comunei, dar și locuri de joacă pentru copii. Și, nu în ultimul rând, ne propunem accesarea de fonduri europene pentru energie verde, soluție ecologică și economică pentru localitatea noastră”, a precizat primarul comunei hunedorene Zam, Sorin Ionel Nistor.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Copilă de 13 ani, acroșată de o mașină pe trecerea de pietoni, la Petroșani

Publicat

pe

Redactat de

O copilă, în vârstă de 13 ani, a fost acroșată de o mașină, în timp ce traversa regulamentar strada. Accidentul a avut loc marți seara, la Petroșani.

“Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată în data de 29.10.2024, ora 17.41, despre un eveniment rutier înregistrat pe DN 66, pe raza localității Petroșani. Conform primelor verificări, o persoană de 26 de ani, aflată la volan, ar fi acroșat pe trecerea de pietoni o minoră în vârstă de 13 ani, angajată în traversarea regulamentară a străzii. În urma impactului, pietonul ar fi suferit răni ușoare. Polițiștii continuă verificările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanțelor producerii accidentului”, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

 

Foto: arhivă

Citeste mai mult ...

Actualitate

Cine sunt cei cinci consilieri locali care vor completa CL Deva – instanța a validat mandatele

Publicat

pe

Redactat de

Judecătoria Deva a validat, marți, mandatele celorlalți cinci consilieri locali – rămași în așteptare, și care, alături de cei 16, vor face parte din legislativul local.

Consiliul Local al municipiului Deva va fi format din 21 de consilieri locali. Numele a 16 dintre aceștia erau cunoscute, mandatele lor fiind validate până la ședința de învestitură.

Astăzi, instanța a validat mandatele a cinci consilieri supleanți. Trei dintre aceștia sunt de la Partidul Social Democrat (PSD), unul de la Partidul Național Liberal (PNL) și încă unul de la Partidul Forța Dreptei (FD). Este vorba despre Călin-Constantin Moraru (PSD), Sorin-Tudor Lavu (PSD) Dacian-Ciprian Drăgan (PSD), Gheorghe Ludoşean (PNL) și Marcela-Georgeta Grecu (FD).

Admite sesizarea formulată de petentul Secretarul General al U.A.T. Municipiul Deva. Validează mandatele următorilor consilieri locali supleanţi declaraţi aleşi, potrivit rezultatului alegerilor locale din data de 09.06.2024, pentru Consiliul Local al U.A.T. Municipiul Deva: Moraru Călin-Constantin (Partidul Social Democrat); Lavu Sorin-Tudor (Partidul Social Democrat); Drăgan Dacian-Ciprian (Partidul Social Democrat); Ludoşean Gheorghe (Partidul Naţional Liberal); Grecu Marcela-Georgeta (Partidul Forţa Dreptei). Invalidează mandatele consilierilor locali supleanţi Lobonţ Petru-Liviu (Partidul Social Democrat) şi Berbeceanu Traian (Partidul Naţional Liberal), atribuite în urma alegerilor locale din data de 09.06.2024, pentru Consiliul Local al U.A.T. Municipiul Deva. Prezenta încheiere se comunică de îndată Prefectului Judeţului Hunedoara şi Secretarului General al U.A.T. Municipiul Deva. Prezenta încheiere se comunică şi consilierilor locali declaraţi aleşi, ale căror mandate au fost invalidate. Cu drept de apel, pentru cei interesaţi, în termen de 3 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Deva. Pronunţată astăzi, 29.10.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată în minuta publicată pe portalul instanțelor de judecată.

În cadrul ședinței de constituire a Consiliului Local al Municipiului Deva, desfășurată în data de 26 octombrie 2024, au depus jurământul 15, dintre cei 16, consilieri validați de către Judecătoria Deva. Florin Marin Ilieș (PNL) nu a putut fi prezent la ședință, întrucât era plecat în străinătate. Acesta și cei cinci consilieri locali validați astăzi de instanță vor depune jurământul în cadrul următoarei ședințe a deliberativului local.

Advertisement

Reprezentanți de la șapte partide, în CL Deva

Noul legislativ local al reședinței județului Hunedoara, în mandatul 2024 -2028, este format din reprezentanți de la șapte partide. PSD are șapte consilieri locali, PNL – patru consilieri locali, AUR – trei consilieri locali, UDMR – doi consilieri locali, POT – doi consilieri locali, Alianța Dreapta Unită -USR -PMP, doi consilieri locali, iar FD, un consilier local.

Lista completă a aleșilor locali

1. Florin Jean Bălan (PSD)

2. Ion Bădin (PSD)

3. Luminița Hurgoiu (PSD)

Advertisement

4. Ciprian-Nicolae Roman (PSD)

5. Călin-Constantin Moraru (PSD)

6. Sorin-Tudor Lavu (PSD)

7. Dacian-Ciprian Drăgan (PSD)

8. Ioan-Dorin Petrui (PNL)

Advertisement

9. Irinel-Ioan Faur (PNL)

10. Marin Florin Ilieș (PNL)

11. Gheorghe Ludoşean (PNL)

12. Tiberiu-Claudiu Bârstan (AUR),

13. Ioan-Emanuel Clej (AUR)

Advertisement

14. Gabriel Ionașcu (AUR)

15. Ferdinand-Zoltan Pogocsan (UDMR)

16. Domokos Balazs (UDMR)

17. Lucian Mara (Alianța Dreapta Unită USR -PMP)

18. Cătălin Viorel Gligor -(Alianța Dreapta Unită USR -PMP)

Advertisement

19. Anamaria Gavrilă (POT)

20. Alexandra-Andreea Indrei (POT)

21. Marcela-Georgeta Grecu (FD)

Citeste mai mult ...

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate