Actualitate
Termocentrala Mintia, scoasă la licitație. Au fost finalizate procedurile pentru vânzarea în bloc a „Stelei de pe Mureș”

Termocentrala Mintia a fost scoasă la licitație, iar prețul de pornire este de peste 91 de milioane de euro. Astfel, au fost finalizate procedurile legale ale licitației publice organizată pentru vânzarea în bloc a Termocentralei Mintia. Printre condițiile impuse de către Ministerul Energiei companiei care va achiziționa termocentrala se află și obligativitatea realizării unei noi capacități energetice de 800 Mwh în bandă pe gaz metan și energie regenerabilă până la finele anului 2026.
Prefectul județului, Călin Petru Marian, precizează că: „Guvernul României, prin premierul Nicolae Ionel Ciucă, consideră că o astfel de investiție este deosebit de importantă atât pentru Sistemul Energetic Național cât și pentru impactul social și economic pozitiv pe care îl are pentru județul Hunedoara. În calitate de reprezentant al executivului în județul Hunedoara, voi acționa instituțional, ori de câte ori va fi nevoie, pentru ca activitatea de producție a energiei electrice la Mintia să continue, să se modernizeze și să se dezvolte.”
Prețul de pornire a licitației- de peste 91 de milioane de euro
Într-un comunicat transmis de „Expert Insolvență” SPRL, în calitate de administrator judiciar al Societății Complexul Energetic Hunedoara SA, se precizează că prețul total de pornire al licitației care va avea loc în data de 15.07.2022 la sediul CEH SA din Petroșani, este de 91.236.832,87 euro, exclusiv TVA.
În cazul în care activul nu va fi valorificat, licitația se va relua în data de 29.07.2022, apoi în 12.08.2022 și ulterior în 26.08.2022, în aceleași condiții de preț și locație.
Condițiile de valorificare a acestui activ au fost aprobate de adunarea creditorilor SCEH SA în cadrul ședinței convocată de administratorul judiciar la data de 20 mai 2022.
De asemenea, în comunicat se arată că prin implementarea acestei măsuri vor putea fi puse în aplicare demersurile necesare astfel încât să se stopeze poluarea cu dioxizi de sulf, oxizi de azot și pulberi și Termocentrala Mintia să se adapteze la noile standarde europene prin care se urmărește trecerea de la producția de energie electrică pe bază de cărbune la cea din surse regenerabile.
„Privind în perspectivă importanța majoră a Termocentralei Mintia pentru zona de nord-vest a țării și nu numai, vom face tot posibilul să atragem în această licitație investitori majori, care au capacitatea să ofere un viitor acestei termocentrale, să o modernizeze, să optimizeze producția de energie electrică și să o dezvolte mai departe. Suntem încrezători că vom realiza această vânzare, care are toate șansele să devină cea mai importantă valorificare din insolvență din ultimii ani” a precizat Emil Gros, asociat coordonator al Expert Insolvență SPRL.
Termocentrala Mintia este compusă din terenuri (3.297,807 mp) și construcții, precum și bunurile mobile și echipamentele aferente.
Actualitate
Mai multe străzi din Deva rămân fără apă, la noapte. Anunțul Apa Prod

Furnizarea apei potabile va fi sistată, la noapte, pe mai multe străzi din municipiul Deva, din cauza unor lucrări programate.
Operatorul Apa Prod SA a anunțat că, se sistează furnizarea apei în vederea efectuării unor lucrări programate, în data de 11.07.2025, începând cu ora 00:00, pe străzile: 22 Decembrie, 16 Februarie, 30 Decembrie, Aleea Castanilor, Aleea Jupiter, Aleea Muncii, Aleea Păcii, Aleea Romanilor, Axente Sever, Barbu Lăutaru, Bălata, Bulevardul Decebal, Centuria, Cernei, Cireșilor, Constructorilor, Crinilor, Crizantemelor, Cuza Vodă, Dimitrie Cantemir, Dorobanților, George Enescu, Griviței, Horea, Independenței, Ioan Pincio, Ion Buteanu, Ion Luca Caragiale, Ion Slavici, Iuliu Maniu (de la Gară la Bulevardul Decebal), Lalelelor, Luceafărului, Luncii, Matei Corvin, Mărășești, Mărăști, Mercur, Micu Klein, Mihai Viteazu, Mihail Kogălniceanu, Minerva, Moților, Nicolae Bălcescu (de la Calea Zarandului până la Mihai Eminescu), Nuferilor, Panseluțelor, Pescarilor, Pescărușului, Pietroasa, Pinului, Plevnei, Poiana Narciselor, Primăverii, Progresului, Râului, Stejarului, Tribunul Solomon, Ulpia, Vasile Alecsandri, Vânătorilor, Venus, Veronica Micle, Victor Babeș, Viitorului, PT 1, PT 3, PT 5, PT 9, PT 9A, PT 9B, PT 18, PT 27.
Se estimează că furnizarea apei va fi reluată la ora 06:00.
“Din cauza sistării, în intervalul menționat, pot apărea fluctuații de presiune în zona limitrofă străzilor anunțate. Apa Prod își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere”, au transmis reprezentanții companiei.
Actualitate
Deșeuri periculoase gestionate necorespunzător la un service auto din Deva. Polițiștii au deschis dosar penal

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțelor Periculoase Hunedoara au desfășurat, miercuri, 9 iulie 2025, o acțiune de control pe raza municipiului Deva, în vederea prevenirii și a combaterii faptelor care aduc atingere mediului înconjurător și sănătății publice.
În cadrul acțiunii de control, în incinta unui service auto, oamenii legii au descoperit 300 de litri de uleiuri uzate de motor și 40 de kilograme de filtre de ulei. Reprezentanții legali ai societății nu ar fi luat măsurile legale necesare pentru predarea acestor deșeuri către un operator economic autorizat, lipsind un contract valabil pentru colectarea și eliminarea lor, așa cum prevede legislația în vigoare.
“Ca urmare a celor constatate, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, tratare, transport, valorificare sau eliminare a deșeurilor periculoase, faptă prevăzută de O.U.G. 92/2021 privind regimul deșeurilor. Întreaga cantitate de deșeuri periculoase a fost indisponibilizată și lăsată în custodia agentului economic, fiind dispusă măsura obligatorie a predării către un operator autorizat pentru colectare sau eliminare”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Polițiștii spun că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în vederea prevenirii și combaterii faptelor care aduc atingere mediului înconjurător și sănătății publice.
Foto cu caracter ilustrativ
Actualitate
Rezultate finale la Evaluarea Națională 2025. Notele după soluționarea contestațiilor, afișate

Rezultatele finale la Evaluarea Națională, obținute de absolvenții clasei a opta care au susținut acest examen, au fost afișate. În județul Hunedoara, rata de promovabilitate este 82,2 la sută, după soluționarea contestațiilor.
Ministerul Educației a publicat astăzi, 10 iulie 2025, pe site-ul dedicat, evaluare.edu.ro, rezultatele finale obținute după soluționarea contestațiilor de absolvenții clasei a opta care au susținut probele Evaluării Naționale, desfășurate în perioada 23 -27 iunie 2025.
În județul Hunedoara, rata de participare la examenul de Evaluare Națională 2025 a fost de 95,73 la sută: 2.511 de candidați prezenți, dintr-un total de 2.623 de elevi înscriși. Niciun candidat nu a fost eliminat.
Nicio medie de 10 în județ
În urma reevaluării lucrărilor, în județul Hunedoara procentul mediilor mai mari de cinci este 82,2 la sută, nefiind înregistrate medii de 10.
Cele mai mari medii la Evaluarea Națională 2025 în județul Hunedoara:
Medie 9.92 – Liceul Teoretic „Ion Constantin Brătianu” Hațeg
Medie 9.92 – Școala Gimnazială „Aron Densușianu” Hațeg
Medie 9.82 – Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva
Medie 9.82 – Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva
Medie 9.80 -Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” Deva
Au fost depuse, în total, 273 de contestații din 5.079 de lucrări, cele mai multe la Limba și literatura română (175), 92 la Matematică și alte șase la Limba maternă.
Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, este media generală la Evaluarea Națională susținută de absolvenții clasei a opta, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele din cadrul Evaluării Naționale.
Ce urmează, în cadrul admiterii la liceu?
Vineri, 11 iulie, pe site-ul admitere.edu.ro, va fi publicată ierarhia la nivel județean/al municipiului București a absolvenților claselor a VIII-a.
În perioada 14-21 iulie va avea loc completarea opțiunilor pentru admiterea la liceu.
Repartizarea computerizată va avea loc în data de 23 iulie. Ulterior, între 24 și 29 iulie, dosarele de înscriere vor fi depuse în unitățile de învățământ liceal în care candidații au fost repartizați. Soluționarea situațiilor speciale post-repartizare, la nivelul comisiilor județene de admitere/comisia municipiului București, este programată în zilele de 30 iulie și 1 august.
A doua etapă a admiterii în învățământul liceal de stat, rezervată elevilor din seria curentă, precum și celor din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor în anul școlar 2025 – 2026 se desfășoară în intervalul 1 – 19 august.
- Actualitatecu 3 zile in urma
Trafic blocat temporar pe autostrada A1, în județul Hunedoara, din cauza unui incendiu la un autoturism
- Actualitatecu 3 zile in urma
Furtuna a făcut ravagii la Deva: Acoperișuri smulse, copaci căzuți și intervenții în forță ale autorităților
- Actualitatecu 2 zile in urma
Șofer de 20 de ani, prins drogat la volan după un accident în Deva
- Actualitatecu 2 zile in urma
Ordine de protecție emise în Sântămăria-Orlea și Sălașu de Jos, în urma unor incidente violente
- Actualitatecu 3 zile in urma
S-a redeschis bazinul olimpic de la „Băile Daco -Romane” din Geoagiu-Băi
- Actualitatecu 3 zile in urma
Condamnat pentru amenințare și încălcarea ordinului de protecție, prins de polițiști în Râu de Mori
- Actualitatecu 3 zile in urma
Orăștianca Roxana Pârva, finalistă europeană la kaiac
- Actualitatecu 3 zile in urma
Vijelii puternice în județul Hunedoara: Zeci de intervenții ale pompierilor, acoperișuri smulse și incendii provocate de cabluri electrice