Connect with us
Data: 22/01/2025
.

Actualitate

Țevile „ciuruite” și deciziile haotice din CEH țin oamenii în frig

Publicat

pe

Magistrala de termoficare din Valea Jiului este spartă pe zeci de porțiuni, iar muncitorii abia mai fac față reparațiilor unui sistem putred. La toate acestea se adaugă deciziile haotice ale celor de la Complexul Energetic Hunedoara (CEH), care bulversează întreg sistemul, creându-le neplăceri oamenilor.

Ultimul incident a avut loc recent, când, oamenii din cel puțin 20 de apartamente au îndurat, aproape o săptămână, frigul în locuințe pentru că magistrala de la Paroșeni s-a spart, iar angajații de la SC Termoficare din Petroșani au muncit zile în șir să remedieze problema. „Îmi cer scuze locuitorilor de pe strada Aviatorilor, pentru că, de vineri și până miercuri, nu au avut căldură. Racordul din acea zonă nu a funcționat, din cauză că rețeaua de la Paroșeni este spartă și nu am putut rezolva până acum”, a afirmat Ovidiu Munteanu, director SC Termoficare SA Petroșani.

Angajații de la „Termoficarea” abia mai fac față cu reparațiile

Mai mult, deciziile de la CEH vin să bulverseze și mai tare sistemul putred, iar asta se resimte în casele celor care plătesc facturile. „Au fost și câteva probleme în sensul în care au existat niște treceri din partea SE Paroșeni de pe CAF (n.r. Cazanul de Apă Firbinte), pe centrală, apoi iar pe CAF, și aceste treceri de pe un sistem pe altul au influențat parametrii de intrare în Petroșani, fiind mai scăzuți”, a mai adăugat directorul societății din Petoșani.

Pierderi sunt pe toate rețele, mai ales în Petroșani Nord sau în Cartierul Aeroport, ori chiar în zona Universității din Petroșani și angajații de la Termoficare abia fac față cu lucrările, fiind prioritare cele în care pierderile sunt mari. Și, „cireașa de pe tort” o reprezintă deciziile de la „nivel înalt”. „Mă surprinde că aceste treceri sunt două, trei zile, și sunt uimit de cei care transmit aceste situații, pentru că nu îmi vine să cred că vii să pornești o termocentrală pentru două- trei zile și apoi vii iar și spui că nu mai este necesar. Mi se pare anormal să faci așa ceva pe o perioadă așa de scurtă. Măcar să fie o săptămână, două, atunci da, era altceva, dar așa, pentru un interval scurt, iar deciziile trebuiesc respectate de cei de la SE Paroșeni, în baza celor transmise de forurile superioare”, a mai precizat Ovidiu Munteanu, director la SC Termoficare.

Advertisement

Facturile, însă, trebuie achitate, oricum, și oamenii vor afla că, pentru încălzirea unui apartament de două camere, aceasta depășește 250 de lei, în funcție de cât a fost consumul, mai ales că majoritatea abonaților are gigacalorimetre proprii.

Advertisement

Actualitate

Muzeul Trenulețelor din Hunedoara, închis temporar

Publicat

pe

Redactat de

Muzeul Trenulețelor “Valentin Banciu”, din municipiul Hunedoara, este închis temporar. Publicul va putea să admire spectaculoasele exponate ale acestui muzeu unic în România, cel mai probabil, în primăvară, într-o nouă locație mai mare și mai aproape de Castelul Corvinilor.

“Dragi prieteni! Dorim să vă anunțăm faptul ca Muzeul este închis temporar! Urmează să deschidem într-o nouă locație mai mare și mai aproape de castel unde vă vom surprinde cu foarte multe noutăți și surprize. Sperăm că putem deschide porțile în decursul lunii martie a acestui an, dar vă vom ține la curent! Vă mulțumim pentru înțelegere și abia aștept să ne revedem cu noul proiect! Doamne ajută!”, au transmis reprezentanții muzeului.

“Muzeul Trenulețelor” de la Hunedoara a fost deschis în urmă cu cinci ani, fiind una dintre principalele atracții turistice din municipiul de pe Cerna. Muzeul găzduiește piese din impresionanta colecţie a regretatului pilot de raliuri hunedorean Valentin Banciu, decedat în 2018, la vârsta de 54 de ani. Vizitatorii expoziției inedite au posibilitatea să admire o lume în miniatură, foarte spectaculoasă şi plină de culoare, în care piesele de rezistență sunt trenulețele.

 

Sursa foto: Muzeul Trenulețelor „Valentin Banciu”/Facebook
Citeste mai mult ...

Actualitate

Carduri de alimentare cu combustibil clonate în Belgia. Percheziții și în județul Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Polițiștii au efectuat percheziții în trei județe ale țării, printre care și Hunedoara, precum și în Capitală, la locuințele unor persoane bănuite că se ocupau cu copierea ilegală a cardurilor de aprovizionare cu conbustibil la benzinării din Belgia, iar apoi alimentau folosind clonele realizate.

“La data de 21 ianuarie 2025, polițiștii brigăzilor de combatere a criminalității organizate București, Bacău, Alba-Iulia și Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, au pus în aplicare 16 mandate de percheziție domiciliară, în județele Bacău, Hunedoara, Dâmbovița și municipiul București, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, fraudă informatică, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, accesul ilegal la un sistem informatic, operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice și spălare a banilor”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliție Române (IGPR).

În urma perchezițiilor efectuate la locuințele celor în cauză, au fost descoperite și ridicate laptopuri, medii de stocare, carduri bancare, telefoane mobile, cartele SIM, înscrisuri, precum și alte mijloace de probă. De asemenea, față de două persoane au fost puse în executare mandate europene de arestare.

Din probatoriul administrat a reieșit că, în perioada 2023 – 2024, membrii grupului infracțional ar fi realizat operațiuni ilegale de copiere a cardurilor de aprovizionare cu combustibil la benzinăriile din Belgia (skimming), urmate de operațiuni de alimentare frauduloasă cu carburant folosind clonele realizate.

Percheziții și în Belgia

Advertisement

Acțiunea, efectuată în cadrul unui Ordin European de Anchetă, a fost realizată în sprijinul cercetărilor derulate la nivelul autorităților judiciare din Belgia – Tribunalul de Primă Instanță din Flandra de Est, Departamentul Gent, în vederea destructurării unei grupări de criminalitate organizată din Bruxelles, constituită din cetățeni români. „Concomitent, pe teritoriul Belgiei, au fost efectuate 10 percheziții domiciliare în Bruxelles și Zulte, iar trei membri ai grupării, cetățeni români, au fost arestați preventiv”, se mai arată în comunicatul IGPR.

Activitățile judiciare au fost realizate cu sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, Grupării Mobile de Jandarmi Bacău, Grupării Mobile de Jandarmi Timiș și Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița.

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

Universitatea din Petroșani primește investiții majore prin Programul Regional Vest

Publicat

pe

Redactat de

Universitatea din Petroșani va beneficia de investiții importante, în valoare totală de 2,7 milioane de euro, pentru modernizarea infrastructurii educaționale, dotarea laboratoarelor și dezvoltarea unor programe de studii adaptate pieței muncii. Fondurile sunt alocate prin Programul Regional Vest 2021-2027 și vizează îmbunătățirea condițiilor de studiu pentru studenții din Valea Jiului.

Proiect de modernizare de 1,32 milioane de euro

Un nou proiect, în valoare de 1,32 milioane de euro, a fost semnat între Universitatea din Petroșani și Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest. Investiția va fi utilizată pentru dotarea laboratoarelor cu echipamente IT de ultimă generație, software avansat și mobilier de specialitate. De asemenea, sunt incluse măsuri de formare profesională finanțate prin Fondul Social European+, pentru adaptarea cursurilor la cerințele actuale ale pieței muncii.

Impactul investițiilor

Proiectul va avea un impact direct asupra a 4.150 de studenți, masteranzi, doctoranzi și cadre didactice, care vor beneficia de condiții moderne de studiu. Vor fi modernizate 17 laboratoare din domeniile Ingineriei mecanice, electrice, Științelor și Minelor, care se vor adăuga celor 24 de laboratoare deja dotate printr-un proiect anterior.

Istoricul investițiilor europene la Petroșani

Advertisement

Universitatea din Petroșani a valorificat constant fondurile europene pentru dezvoltarea instituției. Prin Programul Operațional Regional 2014-2020, instituția a reabilitat un corp de clădire și a modernizat peste 50 de laboratoare, într-un proiect de 2,6 milioane de euro.

Programe europene pentru învățământul superior din Vest

În cadrul Programului Regional Vest 2021-2027, universitățile din regiune au la dispoziție 21 de milioane de euro pentru modernizare, digitalizare și extinderea ofertei educaționale. Până în prezent, au fost semnate opt contracte de finanțare, care vor sprijini transformarea învățământului superior și pregătirea viitoarelor generații de specialiști.

Universitatea din Petroșani continuă să joace un rol esențial în dezvoltarea educațională și economică a regiunii, demonstrând că investițiile strategice în educație pot contribui la progresul comunității.

FOTO: ARHIVĂ

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate