Doi tineri, din Deva, au fost prinși cu droguri asupra lor. Pe unul dintre ei, în vârstă de 21 de ani, polițiștii l-au depistat, azi noapte, în casa scării unui bloc din municipiu.
„La data de 26 septembrie 2023, în jurul orei 04:30, polițiștii Biroului Ordine Publică Deva au depistat în casa scării unui bloc din Deva un tânăr în vârstă de 21 ani, din Deva, care, la vederea agenților de poliție, a aruncat o cantitate de substanță solidă, transparentă, sub formă de cristal, ambalat în folie din plastic tip ziplock. Tânărul a fost condus la sediul Poliției Municipiului Deva, iar substanța respectivă a fost ridicată, în vederea continuării verificărilor. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, cercetările fiind preluate de polițiștii S.C.C.O. Hunedoara”, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara.
Celălalt tânăr, în vârstă de 19 ani, a fost oprit în trafic, cu o noapte înainte, pe o stradă din oraș, în timp ce se afla la volanul unui autoturism. „Ca urmare a controlului vehiculului, polițiștii au găsit, într-un loc de depozitare aflat în zona plafonului autoturismului, o țigară confecționată artizanal, ce conținea o substanță vegetală uscată (arsă la un capăt). Conducătorul auto a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Deva, unde i-au fost recoltate mostre biologice pentru a se stabili dacă se afla sub influența unor substanțe psihoactive, iar țigara confecționată artizanal a fost ridicată, în vederea continuării verificărilor”, au mai informat reprezentanții IPJ Hunedoara.
Și în acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, cercetările fiind preluate de polițiștii S.C.C.O. Hunedoara.
