Restricţia anuală care interzice autovehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone să circule pe drumurile naţionale va intra în vigoare sâmbătă, 15 iunie şi va fi valabilă până în 15 septembrie. În judeţul Hunedoara tronsonul de drum vizat este cel de la Ilia la Arad. Restricţia este valabilă în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale, între orele 06:00 şi 22:00, şi se adresează vehiculelor cu masa maxim autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate transportului de persoane.