Actualitate
Tradiția, dusă mai departe la Ilia. Ansamblul Folcloric “Mureșul” din comună „s-a prins în joc”, din nou

Activitatea Ansamblului Folcloric „Mureșul” din comuna Ilia a fost reluată, după o pauză de doi ani, cauzată de pandemie. Cu o generație nouă de copii și tineri, împărțiți în două grupe, săptămânal, micii și mai marii dansatori, se pregătesc, în ritmuri populare, să strălucească pe scenă la viitoarele spectacole și festivaluri de folclor. Repetițiile au fost reluate, cu sprijinul Primăriei și Consiliul Local Ilia, din dorința de a valorifica şi duce mai departe obiceiurile şi tradiţiile folclorice specifice comunei, păstrate cu mândrie.
La Ilia, există o mână de oameni care se străduiesc să păstreze nealterate frumoasele obiceiuri și tradiții de pe aceste meleaguri. La inițiativa profesorului Radu Jurca, director la Liceul Teoretic „Silviu Dragomir” din Ilia, și cu sprijinul total al conducerii administrației publice locale, activitatea Ansamblului Folcloric „Mureșul” din localitate a fost reluată.
Repetițiile au loc de două ori pe săptămână, la Căminul Cultural din Ilia – pus la dispoziție de autoritățile locale – acolo unde elevii înscriși, de la ciclul primar și până la cel liceal, împărțiți în două grupe, învață pași de dans popular, sub îndrumarea atentă a coregrafului Cosmin Bârcean.
Primăria comunei Ilia, susținătoare a activităților culturale, a aprobat, prin hotărâre de Consiliu Local, încheierea unei colaborări cu instructorul de dans Cosmin Bârcean, care îi învață acum pe copii dansurile populare.
„La Căminul Cultural din Ilia se întâmplă lucruri frumoase și sperăm noi și mai frumoase în viitor. Ideea reînființării Ansamblului Folcloric „Mureșul” Ilia îi aparține profesorului Radu Jurca, care, în urmă cu vreun deceniu și jumătate – pe atunci, tânăr absolvent de conservator, a luat decizia de a reclădi acest ansamblu care, până acum, a avut vreo cinci generații de copii talentați, cu caractere frumoase. Din pricina pandemiei, însă, activitatea culturală s-a oprit. Acum, din nou, repetițiile au fost reluate și sperăm să facem un lucru bun și frumos ”, a declarat primarul comunei Ilia, Marius Omotă.
Participări la numeroase festivaluri – încununate cu zeci de premii
Ansamblul Folcloric „Mureșul” din Ilia are o tradiție veche și mai mult de 30 de premii în palmares, obținute, de-a lungul timpului, la numeroasele festivaluri -concurs la care a participat, atât în țară, cât și peste hotare, în Turcia, Serbia etc. Ansamblul a fost activ până în 2020- cu alte generații de tineri talentați, pasionați de dansuri populare, însă, la debutul pandemiei activitatea artistică, ca peste tot, s-a ascuns în umbră.
Profesorul Radu Jurca, „sufletul” acestui ansamblu folcloric, a propus, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Ilia, să ofere acum șansa unei alte generații de mici artiști amatori de a duce mai departe frumoasele tradiții păstrate în comună. „Ansamblul Folcloric „Mureșul” Ilia a fost înființat în urmă cu mai bine de cinci decenii. Eu fiind absolvent al Academiei de Muzică din Cluj -Napoca și făcând parte din Ansamblul Folcloric „Mărțișorul” al regretatului maestru Dumitru Fărcaș, am văzut acolo ce înseamnă activitate culturală. Acesta a fost, de altfel, și motivul pentru care, după absolvirea academiei de muzică, m-am reîntors în localitatea de domiciliu, la Ilia, dornic de a continua activitatea culturală. Am reînființat Ansamblul Folcloric „Mureșul”, clădind, în același timp, și trupa de dubași de la Ilia. Se întâmpla prin anul 2005. De atunci și până la debutul pandemiei, activitatea culturală a fost într-o continuă desfășurare, însă totul s-a întrerupt în 2020. În urma unor discuții purtate cu domnul primar Marius Omotă și cu coregraful Cosmin Bârcean, fost coleg de facultate, am reluat activitatea. Am avut o acțiune de înscriere a celor doritori în Ansamblul Folcloric „Mureșul”, având cu toții plăcuta surpriză să constatăm că foarte mulți copii își doresc să învețe dansuri populare și să ducă tradiția de pe aceste meleaguri mai departe. Primăria și Consiliul Local Ilia ne sprijină sută la sută în acest demers, cu tot ce e nevoie, ne pune la dispoziție Căminul Cultural, sonorizare, absolut totul. Avem și costume populare noi, procurate tot de către administrația publică locală, în cadrul unui proiect”, a declarat profesorul Radu Jurca.
Aproape 50 de copii și tineri, instruiți, la ora actuală
La ora actuală, Ansamblul Folcloric „Mureșul” Ilia reunește aproape 50 de copii și tineri, din comună, „șlefuiți” de coregraful Cosmin Bârcean, care îi învață pași și suite de dansuri populare. „Domnul Radu Jurca a luat legătura cu mine și am acceptat fără să stau pe gânduri să-i coordonez pe copii. Ar fi păcat să se renunțe la această activitate frumoasă. Menirea noastră, a coregrafilor, a profesorilor de dans, este să ducem mai departe tradiția pentru că noi ne definim ca și țară, popor, entitate, prin tradiții și obiceiuri. Copiii sunt foarte activi și deschiși. Sunt repetiții multe, muncă multă și foarte mult efort din partea lor. Încercăm să ne prezentăm cât mai bine din punct de vedere calitativ”, a spus, la rândul său, coregraful Cosmin Bârcean.
Și părinții copiilor văd cu ochi foarte buni inițiativa reînființării acestui ansamblu. În primul rând, pentru că cei mici au o activitate extra-școlară frumoasă, iar, în al doilea rând, pentru menținerea acestei mari bogății a neamului românesc – dansurile populare, ce se cultivă din generație în generație.
Actualitate
„L`amour” – Recital extraordinar de orgă la Deva, în cadrul turneului național „Orgile României”

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” invită publicul la un eveniment muzical de excepție: „L`amour”, un recital extraordinar de orgă susținut de organistul Eduard Antal, unul dintre cei mai apreciați muzicieni ai tinerei generații, alături de soția sa, Maria-Luisa Antal, o prezență artistică rafinată și promițătoare.
Spectacolul va avea loc duminică, 14 iulie, de la ora 19:00, în spațiul sacru al Bisericii Greco-Catolice „Immaculata” din Deva, locație aleasă pentru acustica sa deosebită și atmosfera solemnă, potrivită unui astfel de repertoriu.
Recitalul face parte din prestigiosul turneu național „Orgile României”, aflat la cea de-a VII-a ediție, proiect care urmărește promovarea patrimoniului muzical și punerea în valoare a orgilor istorice din România. Programul este conceput ca un dialog muzical la patru mâini, o formulă inedită și rar întâlnită, care aduce o profunzime aparte și un plus de expresivitate lucrărilor interpretate.
Publicul va fi purtat într-o călătorie sonoră de excepție, de la pagini clasice semnate de Mozart, Liszt sau Brahms, până la piese romantice și contemporane semnate de Alan Menken și Edith Piaf. Repertoriul include și titluri celebre precum Bridal Chorus de Wagner, Ständchen de Schubert, Lacul Lebedelor de Ceaikovski sau The Man I Love de Gershwin.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Organizatorii îi așteaptă pe iubitorii de muzică să se bucure de o seară înălțătoare, în care emoția, talentul și sunetul orgii se împletesc într-un spectacol de neuitat.
FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA
Actualitate
Tragedie pe DN66 la Bănița. Șofer turc mort, alți doi răniți în urma unui accident frontal produs în toiul nopții

Poliția Orașului Hațeg a fost sesizată, la data de 27 iunie, în jurul orei 03:00, printr-un apel la numărul de urgență 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Drumul Național 66, în localitatea Bănița.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, echipa operativă a stabilit că un bărbat în vârstă de 37 de ani, cetățean turc, domiciliat în orașul Hateg, în timp ce conducea un autoturism din direcția Hateg spre Petroșani, ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu un alt autoturism care circula din sens opus, condus de un bărbat de 58 de ani, domiciliat în municipiul Petroșani.
În urma impactului, conducătorul primului autoturism a decedat. O altă persoană, de 23 de ani, aflată pe locul din dreapta-față în același vehicul, a suferit vătămări corporale și a fost transportată de urgență la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
De asemenea, și cel de al doilea conducător auto a fost rănit, fiind transportat la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.
FOTO: Arhivă
Actualitate
Permise de conducere și certificate de înmatriculare reținute de polițiști, în urma unei ample acțiuni în județul Hunedoara

Peste 140 de sancțiuni aplicate și 7 permise reținute într-o singură zi
În data de 26 iunie, polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat o amplă acțiune de control în trafic, vizând prevenirea accidentelor rutiere și verificarea respectării normelor de circulație. Verificările au avut loc pe drumuri intens circulate, precum DN7, DN66, DN76, DN66A și DJ 687.
La acțiune au participat peste 50 de polițiști care au legitimat peste 240 de persoane și au controlat peste 180 de autovehicule. De asemenea, aproximativ 120 de șoferi au fost testați cu aparatul etilotest.
În urma controalelor, polițiștii au constatat 4 infracțiuni și au aplicat peste 140 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor depășind 62.000 de lei. Au fost reținute 7 permise de conducere și 35 de certificate de înmatriculare.
Călan: șofer de 69 de ani cu alcoolemie de 0,58 mg/l
Un bărbat de 69 de ani, din Călan, a fost oprit în trafic în jurul orei 19:30 și testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.
Gurasada: șofer de 65 de ani cu alcoolemie de 0,48 mg/l
În aceeași zi, polițiștii din cadrul Secției Rurale Ilia au oprit un șofer de 65 de ani, pe direcția Gurasada–Cărmăzănești. Testarea a arătat o alcoolemie de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și în acest caz, au fost demarate cercetări penale pentru conducere sub influența alcoolului.
Lupenean prins fără permis, cu o alcoolemie de 1,24 mg/l
Un bărbat de 53 de ani, din Lupeni, a fost depistat în Deva conducând fără permis valabil, prezentând un document suspect, care nu corespundea din punct de vedere legal. În plus, etilotestul a indicat o valoare alarmantă: 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta este cercetat pentru trei infracțiuni: conducere fără permis, uz de fals și conducere sub influența băuturilor alcoolice.
Șofer cu permis suspendat, prins pe ruta Vulcan–Lupeni
Un tânăr de 22 de ani, din Petroșani, a fost oprit de polițiștii din Lupeni în jurul orei 19:40. Verificările au scos la iveală că acesta avea dreptul de a conduce suspendat. A fost întocmit dosar penal.
Mopedist fără permis, cu număr fals și fără asigurare
Pe Calea Zarandului din Deva, polițiștii au depistat un bărbat de 44 de ani care conducea un moped fără a deține permis. Mai mult, mopedul avea montat un număr fals de înmatriculare, iar vehiculul nu figura cu ITP sau RCA valabile. În acest caz, s-au aplicat sancțiuni și s-a întocmit dosar penal pentru mai multe infracțiuni.
Sprijin de la specialiștii din Timișoara
Acțiunea polițiștilor rutieri din cadrul IPJ Hunedoara s-a desfășurat în colaborare cu specialiști ai Centrului Zonal de Supraveghere a Parcului Național de Vehicule Timișoara, care au asistat la verificarea stării tehnice a autovehiculelor.
Poliția Hunedoara transmite un mesaj ferm: toleranță zero pentru conducerea sub influența alcoolului, lipsa documentelor legale și alte abateri grave care pot pune în pericol viețile participanților la trafic. Acțiunile de acest tip vor continua și în perioada următoare.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Minor de 16 ani, prins la volan pe o stradă din Hațeg
- Actualitatecu 3 zile in urma
Hațegul celebrează Ziua Iei: Primarul Adrian Pușcaș și angajații Primăriei, uniți prin tradiție și port popular
- Actualitatecu 2 zile in urma
Altercație violentă între două familii din Hunedoara. Totul ar fi pornit de la un conflict între copii
- Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO – VIDEO| Două persoane surprinse sub un zid prăbușit, la Ghelari. Elicopter SMURD chemat de urgență
- Actualitatecu 2 zile in urma
Accident la Mintia: Două persoane rănite, în urma unei coliziuni
- Actualitatecu 3 zile in urma
Mihai Leu, în continuare internat la ATI a Institutului Clinic Fundeni. Comunicatul oficial transmis de Prof. Dr. Irinel Popescu
- Actualitatecu 2 zile in urma
Noutăți din tabăra celor de la Corvinul Hunedoara
- Comunitatecu o zi in urma
Vești bune din comuna hunedoreană Crișcior