Actualitate - Eveniment
Traficant de droguri hunedorean, ţinut după gratii
Hunedoreanul Gheorghe Covaciu , în vârstă de 40 de ani, care la începutul lunii iulie a fost prins de oamenii legii în timp ce transporta, într-un autoturism, aproximativ două kilograme de cannabis, nu a scăpat de arestul preventiv nici la Curtea de Apel Alba Iulia.
Magistraţii Cuţii de Apel Alba Iulia au judecat, ieri, contestaţia depusă de Gheorgeh Covaciu, împotriva deciziei Tribunalului Hunedoara care a menţinut măsura arestului preventiv în cazul acestuia. Astfel, nici de această dată, hunedoreanul nu a avut mai mult succes, dat fiind faptul că instanţa de la Alba a respins ca nefondată contestaţia declarată de inculpat.
Prins pe DN 7, cu drogurile în maşină
Covaciu a fost prins de oamenii legii, la începutul lunii iulie, în timp ce „la adăpostul” nopţii transporta, într-un autoturism, în care se mai afla un bărbat şi un copil minor, nu mai puţin de două kilograme de cannabis. Cei trei hunedoreni au intrat în Deva dinspre frontiera de vest a ţării şi urmau să ajungă cu „marfa” în Hunedoara. Doar că, aproape de casă, poliţiştii le-au „tăiat” calea. Niciunul dintre cei trei hunedoreni aflaţi în autoturism nu au vrut să recunoască „în ruptul capului” că în maşină s-ar afla ceva „necurat”. Astfel, oamenii legii au început scotocirile în căutarea drogurilor. Deşi au avut nevoie de minute în şir, oamenii legii nu s-au dat bătuţi până nu au scos din ascunzătoarea care părea a fi perfectă, nu mai puţin de două kilograme de cannabis.
Şoferul, arestat preventiv
Oamenii legii i-au condus pe cei trei bărbaţi la audieri, însă doar şoferul autoturimului a fost prezentat Tribunalului Hunedoara cu propunere de arestare preventivă. Magistraţii au admis propunerea procurorilor şi au dispus arestarea preventivă a lui Gheorghe Covaciu pentru 29 de zile. Potrivit anchetatorilor, cel de-al doilea bărbat este cercetat în libertate. Acesta este cunoscut cu antecedente penale, având la activ o serie de infracţiuni de furt.
Actualitate
Start spectaculos pentru noul sezon de robotică în Valea Jiului: Robotics Valley League Meet – ediția a doua
Pe 5 ianuarie 2025, Valea Jiului devine epicentrul inovației și tehnologiei odată cu a doua ediție a competiției Robotics Valley League Meet. Evenimentul, parte din Regionalele Vest ale prestigioasei competiții internaționale FIRST Tech Challenge România, reunește echipe de liceeni din patru județe – Hunedoara, Gorj, Mehedinți și Timiș.
Locul acțiunii: sala de sport a Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Petroșani, unde între orele 10:00 și 17:00, elevii pasionați de robotică vor demonstra că inovația și creativitatea nu au limite. Intrarea este liberă, iar publicul – de la cei mici până la părinți – este invitat să susțină eforturile echipelor participante.
Echipele din Valea Jiului: între experiență și debut
Sub coordonarea inițiativei Robotics Valley, cinci echipe din Valea Jiului vor concura cot la cot cu alte formații din regiune:
- AlphaBit (Colegiul Național „Mihai Eminescu” Petroșani)
- Wafy (Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuși” Petrila)
- Robokey (Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva” Petroșani)
- Lazarus Ascending (Liceul Tehnologic „Mihai Viteazu” Vulcan)
- Eliatech, nou-înființată la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Lupeni.
Alături de echipele locale, competiția include alți 120 de elevi talentați, organizați în 12 echipe. Participanții vor folosi un set standardizat de piese pentru a proiecta, construi și programa roboți capabili să rezolve sarcini complexe, demonstrându-și atât abilitățile tehnice, cât și spiritul de colaborare.
Mai mult decât o competiție
FIRST Tech Challenge este recunoscută nu doar pentru accentul pus pe performanțele tehnice, ci și pentru promovarea valorilor fundamentale, precum cooperarea, respectul reciproc și învățarea prin schimb de experiență. Programul urmărește să inspire elevii să își construiască o carieră în domenii STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică), punând accent pe învățarea practică și aplicarea cunoștințelor teoretice.
Obiectivele FIRST includ:
- Dezvoltarea abilităților tehnice și non-tehnice necesare în carierele STEM.
- Crearea unui mediu competitiv, dar colaborativ, care să stimuleze inovația.
- Implicarea tinerilor în proiecte educative ce îmbină teoria cu practica.
Un proiect susținut de comunitate
Evenimentul este posibil datorită sprijinului oferit de Asociația pentru Dezvoltare Teritorială Integrată Valea Jiului, prin intermediul Programului de Tranziție Justă în județul Hunedoara. Colaborarea cu echipa Robo Dojo din Timișoara asigură un standard ridicat al competiției, consolidând poziția Văii Jiului ca un pol al inovației și educației STEM în România.
Tehnologia viitorului, astăzi, în Valea Jiului
Robotics Valley League Meet nu este doar o competiție, ci o celebrare a creativității, pasiunii și muncii în echipă. Participanții, dar și publicul, vor avea ocazia să fie martorii unui spectacol tehnologic, demonstrând că tinerii din Valea Jiului au potențialul de a deveni liderii inovației de mâine.
Actualitate
FOTO+VIDEO: Pe pârtie, fără limite”: Povestea instructorului din Straja care deschide schiul pentru persoanele cu deficiențe locomotorii
În stațiunea Straja, județul Hunedoara, schiul nu este doar un sport al adrenalinei, ci și un simbol al incluziunii. Ovidiu Colda, instructor de schi cu experiență, aduce o rază de speranță pentru persoanele cu deficiențe locomotorii, demonstrând că barierele fizice pot fi depășite.
Andi Moisescu ne prezintă un om special, un instructor de schi din Straja care simte să facă ceva în plus pentru persoanele cu deficiențe locomotorii.
„Sunt niște persoane cu deficiențe locomotorii care nu au posibilitatea sau nu visau vreodată că pot ajunge pe pârtie, să schieze. Cu ajutorul meu, la început și apoi dacă doresc pot să continue singuri.
E un scaun special care se montează exact ca un clăpar pe schiuri. Are niște articulații, un telescop, pentru amortizarea șocurilor, a virajelor. Exact cum faci virajele pe schiuri, așa le faci și pe acest scaun. Mai are două pedale, care te ajută să schiezi.
Eu îl ghidez în momentul în care se vrea să se obișnuiască cu alunecarea, cu balansul. Balansul este foarte important. Singurul lucru pe care trebuie să îl facă cel din scaun este să se aplece, cum se apleacă orice schior, exact pe partea pe care vrea virajul. Stă ca și cum ar schia”, a spus Ovidiu Colda, instructor de schi din Straja.
Pentru aceste sesiuni speciale de schi, Ovidiu utilizează un scaun împrumutat, echipat cu toate mecanismele necesare pentru a transforma alunecarea pe pârtie într-o experiență sigură și plăcută. Însă, comunitatea din Straja își dorește să achiziționeze cel puțin un astfel de scaun, dedicat turiștilor cu deficiențe locomotorii care își doresc să se bucure de munte.
Acest demers este un exemplu clar de solidaritate și dedicare, demonstrând că sporturile de iarnă pot fi o bucurie pentru toți, indiferent de provocările personale. Stațiunea Straja continuă astfel să își consolideze renumele nu doar ca destinație turistică, ci și ca promotor al incluziunii și accesibilității.
FOTO: Captură video Andi Moisescu
Actualitate
Calendarul foilor de ceapă – un vechi obicei pentru previziuni meteorologice
În satele românești, tradițiile și obiceiurile străvechi sunt păstrate cu sfințenie, fiind adesea împletite cu înțelepciunea populară. Un exemplu remarcabil este „calendarul foilor de ceapă,” un ritual utilizat pentru a prezice vremea pe parcursul anului.
Această practică, transmisă din generație în generație, are loc de obicei în noaptea de Anul Nou. În gospodăriile unde tradiția este încă vie, capul familiei pregătește 12 foi de ceapă, fiecare reprezentând câte o lună a anului. Acestea sunt așezate în ordine pe masă, iar în fiecare foaie se adaugă un praf de sare.
După miezul nopții, se observă atent cantitatea de apă acumulată în fiecare foaie de ceapă. Potrivit credinței populare, o foaie mai umedă indică o lună ploioasă, în timp ce o foaie uscată sugerează o lună secetoasă. Acest ritual simbolic reflectă legătura profundă dintre om și natură, dar și nevoia de a înțelege ciclurile anotimpurilor pentru agricultură și viața de zi cu zi.
Deși pare un obicei simplu, calendarul foilor de ceapă are o semnificație specială pentru comunitățile rurale, amintind de vremurile în care prognoza meteo era doar în mâinile naturii și ale oamenilor care îi înțelegeau semnele. Astăzi, deși știința a preluat rolul de a prevedea fenomenele meteorologice, acest ritual rămâne un simbol al respectului pentru moștenirea noastră culturală și al dorinței de a rămâne conectați la ritmurile pământului.
Pentru cei care încă respectă această tradiție, „calendarul foilor de ceapă” nu este doar o metodă de previziune, ci și un prilej de a petrece timp alături de familie și de a onora legătura cu strămoșii.
FOTO: agrointeligenta.ro
-
Actualitatecu 3 zile in urma
“Nosferatu”, filmat și la Castelul Corvinilor, în cinematografe
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Centrala electrică de la Mintia a primit autorizația de construire. Senatorul PNL Călin Petru Marian: “Investiția a intrat în linie dreaptă”
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Drumarii au intervenit, noaptea trecută, pe mai multe artere din zona de vest a țării
-
Actualitatecu 3 zile in urma
„Permis pentru viitor”: Școala de șoferi gratuită pentru tineri din medii defavorizate
-
Actualitatecu 3 zile in urma
FOTO+VIDEO: Pe pârtie, fără limite”: Povestea instructorului din Straja care deschide schiul pentru persoanele cu deficiențe locomotorii
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Elevii se întorc la școală miercuri, 8 ianuarie. Următoarea vacanță – în februarie
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Cursuri gratuite de zbor la Aeroclubul Teritorial “Constantin Manolache” Deva. Înscrierile încep în 8 ianuarie
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Cod galben de intensificări ale vântului în zona montană a județului Hunedoara