Connect with us
Data: 21/02/2025
.

Actualitate

Tragedie la Geoagiu! O persoană a murit într-un incendiu care a mistuit locuințele a opt familii

Publicat

pe

Incendiu violent la Geoagiu, în cartierul Muzicanților. Un bărbat în vârstă de 72 de ani și-a pierdut viața, iar o adolescentă a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce patru locuințe au fost mistuite de un incendiu violent. Nu mai puțin de opt familii, respectiv 18 adulți și tot atâția copii, au pierdut toate bunurile în flăcări și au nevoie urgentă de ajutor din partea comunității pentru a-și putea reface locuințele.

Alarma a fost dată marți spre miercuri noaptea, în jurul orei 1:30, când la 112 a fost anunțat un incendiu violent la mai multe case de la periferia orașului Geoagiu. În scurt timp, la locul indicat au ajuns echipaje de pompieri de la Detașamentul Orăștie și ai Gărzii de Intervenție Geoagiu cu mașini cu apă și spumă și o ambulanță SMURD tip B2. „La sosire, echipajele de intervenție au constatat că incendiul se manifesta cu putere la un șir de patru locuințe cu pereți exteriori comuni și anexele acestora cu o suprafață totală de aproximativ 300 de metri pătrați. Incendiul a fost observat și anunțat cu întârziere, motiv pentru care, pompierii au limitat arderea la nivelul la care a fost găsită”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, maior Anemona Doda.

Bărbat, ucis de acoperișul casei

Cei 36 de oameni care locuiau în cele patru locuințe sociale au reușit să se autoevacueze la timp, mai puțin, din păcate, un bărbat de 72 de ani care a fost surprins de acoperișul locuinței care a căzut peste el. De asemenea, o adolescentă a suferit un atac de panică, fiind preluată de echipajul de pompieri și transportată cu ambulanța la UPU Orăștie. Pompierii au lșuptat ore în șir cu flăcările, reușind însă să stingă flăcările înainte ca acestea să se extindă și la alte locuințe din apropiere și la o hală din vecinătate. După finalizarea intervenției de stingere, pompierii au concluzionat că „incendiul a fost generat de o sobă neexploatată corespunzător”.

Victimele incendiului au nevoie de sprijinul comunității

Advertisement

La scurt timp după tragedie, pe rețeaua de socializare Facebook, oamenii au încercat să se mobilizeze și să ajute, fiecare cu ce poate, cele opt familii rămase pe drumuri. Acești oameni au nevoie de alimente, haine, materiale de construcții, mobilier, electrocasnice. „Asta s-a întâmplat în această noapte în comunitatea rromă din Geoagiu, 6 case au luat foc și din păcate o persoană a decedat. Dacă cineva poate ajuta cu alimente sau haine… orice este binevenit”, este apelul lansat pe rețeaua de socializare Facebook.

 

„Încercăm, ca împreună cu membri comunității, să le refacem cât mai repede casele”

Edilul șef al orașului Geoagiu, Vasile Cărăguț, spune că le-a găsit oamenilor locuințe provizorii și speră ca în câteva săptămâni să reușească să le refacă. „Împreună cu reprezentanții compartimentului de asistență socială din cadrul primăriei și doamna viceprimar am luat măsurile de urgență în ce privește cazarea acestor oameni pe care încercăm să îi ajutăm cu tot ce putem. Astfel, i-am cazat pe membrii celor opt familii în mai multe camere din cadrul Stațiunii de Cercetare Pomicolă din localitate. Acești oameni au rămas doar cu hainele de pe ei. Nu mai au nici acte, nici bunuri. Noi am făcut o adresă către AJPIS, iar în următoarea perioadă încercăm să le refacem acoperișul, pereții, uși, și sper să le putem acorda un ajutor de urgență. Însă, oamenii mai au nevoie și de mobilier și haine. Orice donație este binevenită, iar cei care doresc să ne sprijine pot suna la numărul de telefon 0254/248 880, între orele 7:30 și 16:00 – persoană de contact Angela Igna”, a precizat primarul orașului Geoagiu.

Advertisement

Actualitate

Cine vor fi noii șefi din Prefectura Hunedoara? Schimbări preconizate la vârful instituției

Publicat

pe

Redactat de

Schimbări la conducerea Prefecturii Hunedoara. Constantin Fulga, actualmente subprefect al județului, ar urma să preia frâiele instituției, potrivit unor surse politice. Acesta este propunerea social -democraților hunedoreni pentru a ocupa funcția de prefect al județului Hunedoara.

 

În urma negocierilor dintre partidele de coaliție privind împărțirea funcțiilor de prefect în țară, la nivelul județului Hunedoara aceasta ar urma să fie preluată de un social – democrat. Conform algoritmului stablit în coaliția de guvernare, prefectul ar trebui să fie din același partid ca președintele Consiliului Județean. Prin urmare, în cazul județului Hunedoara, Partidul Social Democrat (PSD) va da numele reprezentantului Guvernului în teritoriu.

Subprefectul Constantin Fulga este propunerea PSD pentru a ocupa funcția de prefect al județului Hunedoara.

Constantin Fulga este subprefect al județului Hunedoara din toamna lui 2023, când a fost numit pe această funcție în locul lui Gheorghe Bogdan Urdea, care a demisionat din motive personale.

Advertisement

Timp de mai mulți ani, Constantin Fulga a fost director în cadrul unei firme private, acesta fiind cadru militar în rezervă.

Subprefecții – de la UDMR și PNL

În ceea ce privește cele două funcții de subprefect al județului Hunedoara acestea vor fi ocupate de către un reprezentant al UDMR, iar altul de la Partidul Național Liberal (PNL), conform convenției din coaliția de guvernare.

Actualul subprefect al județului Hunedoara Lőrincz Széll ar urma să rămână pe funcție, potrivit acelorași surse politice, în timp ce pentru cealaltă funcție de subprefect al județului este vehiculat numele lui Adrian David, actualul director general al Casei de Asigurări de Sănătate Hunedoara.

Din aprilie 2024, prefect al județului Hunedoara este Florina -Doris Visirin, susținută de PNL, numită pe funcție în locul lui Călin Petru Marian, senator PNL în prezent. Anterior, Doris Visirin, avocat de profesie, a fost secretar general al Primăriei Municipiului Deva, post pe care ar urma să se întoarcă, după părăsirea funcției de la conducerea Prefecturii Hunedoara.

 

Advertisement

 

Noile schimbări de la vârful Prefecturii Hunedoara ar putea avea loc în zilele următoare, prin decizie a Guvernului.

Citeste mai mult ...

Actualitate

(P) GAL Urban Cetate Deva: Un pas important pentru dezvoltarea comunității

Publicat

pe

Redactat de

Astăzi, 20 februarie 2025, a avut loc lansarea oficială a proiectului „GAL Urban Cetate Deva”, o inițiativă esențială pentru dezvoltarea municipiului Deva.

Acest proiect face parte dintr-un parteneriat public-privat, în cadrul Grupului de Acțiune Locală (GAL) „Urban Cetate Deva”, unde municipiul Deva este membru fondator. Printre membrii fondatori se numără de asemenea: Direcția de Asistență Socială Deva, SC Interlog Com SRL și Fundația Mara.

Membri asociați ai GAL Urban Cetate Deva sunt: AJPIS Hunedoara, Direcția Poliția Locală Deva, As Children’s Aid și persoane fizice relevante din comunitate.

Scopul principal al GAL este de a sprijini dezvoltarea comunităților urbane marginalizate, promovând colaborarea între autoritățile publice și sectorul privat pentru soluționarea problemelor comune.

Obiectivul proiectului: Sprijin pentru comunitățile vulnerabile

Advertisement

GAL Urban Cetate Deva are ca scop implementarea unor proiecte care să contribuie la dezvoltarea locală, prin accesarea de fonduri europene.

Prin acest proiect a fost obținută o finanțare de 5.278.116,12 euro, sumă care va fi folosită pentru implementarea Strategiei de Dezvoltare Locală a Municipiului Deva în perioada 2024-2028. Fondurile vor fi direcționate către comunitățile urbane marginalizate, având ca scop îmbunătățirea accesului la servicii sociale, educaționale și infrastructură modernă.

Investiții planificate:

  • Infrastructură educațională: Crearea unui spațiu educațional în aer liber, destinat copiilor și tinerilor sub 18 ani, respectiv un teren de sport.

  • Creșterea accesului si integrării in educație a copiilor: Servicii/programe de tip before și after school complementar cu masă caldă ca suport educațional pentru copiii cu risc de abandon școlar/Facilitarea transportului elevilor către/de la unitățile școlare/ Activități extrașcolare, cultural-recreative, sportive etc pentru beneficiarii serviciilor before și after school/Campanii/Programe de conștientizare privind participarea la educație pentru părinți.
  • Ocupabilitate și integrare socială: Campanii de informare și consiliere profesională pentru creșterea ocupabilității, în special în rândul tinerilor și femeilor din comunități marginalizate, inclusiv romi.

  • Servicii sociale pentru copii si vârstnici: Servicii sociale pentru copii /servicii sociale pentru vârstnici/ măsuri de acompaniere in vederea integrării persoanelor vulnerabile / marginalizate.
  • Sprijin pentru comunitatea romă: Continuarea activităților cu 8 asociații care susțin integrarea socială și educațională a membrilor comunității rome.

Lucian Ioan Rus – primarul municipiului Deva: „Proiectul GAL Urban Cetate Deva reprezintă un pas important pentru dezvoltarea comunității noastre pe termen mediu și lung. Administrația locală este ferm angajată în toate proiectele care pot crește calitatea vieții cetățenilor Devei. Eu, în calitate de primar sprijin toate inițiativele care vor contribui la o viață mai bună pentru cetățenii Devei, în special pentru cei care se află în situații de vulnerabilitate. Este esențial ca acest proiect să devină un model de colaborare între autoritățile publice, sectorul privat și organizațiile non-guvernamentale. Împreună, putem să construim un viitor prosper și echitabil pentru noi toți. Avem o mare responsabilitate de a sprijini acele comunități care au nevoie de susținerea noastră pentru crearea unui mediu mai incluziv, în care fiecare persoană, indiferent de etnie sau statut social, să aibă șansa să își îmbunătățească viața. Invitația este deschisă tuturor celor care doresc să ni se alăture și să contribuie la realizarea acestui proiect. Este un pas important pentru Deva și pentru viitorul nostru comun. Le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în această inițiativă și îi felicit pentru ceea ce au reușit să realizeze până acum.”

Prin acest proiect, municipiul Deva își propune să devină un exemplu de bune practici în ceea ce privește dezvoltarea durabilă și incluziunea socială. Colaborarea între toți actorii locali va fi cheia succesului în realizarea acestor obiective ambițioase.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Curtea de Apel Alba Iulia, creștere record a volumului de dosare în 2024

Publicat

pe

Redactat de

Curtea de Apel Alba Iulia a prezentat joi, 20 februarie 2025, bilanțul activității din anul precedent, evidențiind o creștere considerabilă a volumului de dosare aflate pe rolul instanțelor din circumscripția sa.

La Adunarea generală a judecătorilor au participat și reprezentanți ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), alături de invitați din instituțiile colaboratoare.

Creștere cu peste 22% a volumului de activitate

În 2024, numărul total al cauzelor aflate pe rol la instanțele din circumscripția Curții de Apel Alba Iulia a fost de 217.434 dosare, înregistrând o creștere de 22,18% față de anul anterior. Dintre acestea, 152.096 au fost cauze nou intrate, cu aproape 19% mai multe decât în 2023.

Pe rolul Curții de Apel Alba Iulia s-au aflat 12.893 dosare în 2024, dintre care 8.807 au fost cauze nou intrate.

Tribunalul Hunedoara, cea mai mare creștere

Tribunalele din circumscripția Curții de Apel Alba Iulia au înregistrat, în ansamblu, o creștere a volumului de activitate cu 20,29%, totalizând 45.430 dosare. Cele mai mari creșteri s-au înregistrat la:

  • Tribunalul Hunedoara: 19.956 dosare (+47,88% față de 2023)
  • Tribunalul Sibiu: 11.287 dosare (+6,89%)
  • Tribunalul Alba: 14.187 dosare (+3,47%)

Judecătoriile, creștere de peste 24%

La nivelul celor 16 judecătorii din circumscripție, numărul cauzelor aflate pe rol a crescut cu 24,05%, ajungând la 159.111 dosare în 2024.

Cea mai mare creștere s-a înregistrat la Judecătoria Hunedoara, unde volumul de activitate a fost cu 41,15% mai mare decât în 2023.

Advertisement

Evoluția dosarelor pe materii

În funcție de specializare, s-au remarcat creșteri semnificative la:

  • Litigii de muncă: +37,31%
  • Asigurări sociale: +45,38%
  • Drept civil: +27,52%
  • Drept penal: +9,45%

Pe de altă parte, numărul litigiilor comerciale a scăzut cu 12,50%, iar cel al cauzelor de contencios administrativ și fiscal cu 3,81%.

Tendințe la nivelul secțiilor Curții de Apel Alba Iulia

Datele statistice indică o creștere a activității la Secția I Civilă și Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, în timp ce Secția a II-a Civilă a înregistrat o ușoară scădere.

Situația volumului de dosare pe secții:

  • Secția Penală: 2.429 dosare (-0,74% față de 2023)
  • Secția I Civilă: 7.780 dosare (+11,34%)
  • Secția a II-a Civilă: 774 dosare (-7,53%)
  • Secția de Contencios Administrativ și Fiscal: 1.910 dosare (+15,34%)

Raportul anual al Curții de Apel Alba Iulia reflectă o creștere constantă a volumului de activitate, cu un număr tot mai mare de dosare pe rol. Creșterile semnificative la litigiile de muncă și asigurările sociale sugerează o accentuare a problemelor economico-sociale care ajung în instanțe. În același timp, scăderea litigiilor comerciale ar putea indica o stabilizare a mediului de afaceri.

FOTO: Curtea de Apel Alba Iulia

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate