Connect with us
Data: 20/07/2024
.

Actualitate

Tragedie la Straja. Un băiețel de trei ani a murit, după ce a căzut în piscina unei pensiuni. Medicii s-au luptat minute în șir să îl salveze

Publicat

pe

Momente dramatice s-au petrecut, marți, la Straja. Un băiețel de trei ani și jumătate a murit, după ce a căzut în piscina interioară a unei pensiuni din stațiune. Medicii s-au luptat minute în șir să îl salveze, însă în ciuda tuturor eforturilor depuse, trupul firav al micuțului a cedat. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz. Oamenii legii încearcă acum să afle cum s-a produs tragedia.

Micuțul se afla împreună cu părinții săi în stațiunea montană Straja, din Valea Jiului. Nenorocirea s-a întâmplat într-o clipă. Băiețelul ar fi fost lăsat nesupravegheat pentru o perioadă scurtă de timp, moment în care a căzut în piscina interioară a unității de cazare. A fost găsit în stare de inconștiență, primii care au intervenit în ajutorul celui mic fiind salvamontiștii. Echipele Salvamont au început imediat procedurile de resuscitare, solicitând, în același timp, sprijinul echipajului de Ambulanță din Lupeni. După mai multe manevre de resuscitare, băiețelul dădea semne că și-ar reveni, însă, în drum spre spitalul din Lupeni, a intrat, din nou, în stop – cardiorespirator. Medicii au încercat timp de două ore să-l readucă la viață, însă în zadar. Inima celui mic a încetat să mai bată, fiind declarat decesul.

„Ambulanța Lupeni a fost solicitată să intervină în stațiunea Straja, în ajutorul echipajelor Salvamont care aplicau manevre de resuscitare unui minor de trei ani și jumătate, găsit inconștient într-o piscină interioară a unei pensiuni. La locul solicitării echipajul a găsit minorul în stop cardio-respirator. S-au continuat manevrele de resuscitare timp de aproximativ 20 de minute, solicitându-se și intervenția echipajului cu medic de la Petroșani. După cele 20 de minute de resuscitare, a ieșit din stop-cardiac. Medicul care l-a preluat a continuat ventilația pe mască și balon. În drum spre Spitalul Lupeni, din păcate, a intrat iar în stop cardio-respirator. S-au început manevrele de resuscitare de către colegii de pe ambulanța cu asistent și echipajul cu medic. Au ajuns la Spitalul Lupeni, unde au continuat manevrele de resuscitare. S-a solicitat intervenția echipei ATI, a fost ventilat și intubat mecanic și s-a continuat resuscitarea. După aproximativ două ore de resuscitare, din păcate, s-a declarat decesul”, a declarat medicul Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță al Județului (SAJ) Hunedoara.

Dosar penal pentru ucidere din culpă

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și fac cercetări pentru a se stabili împrejurările exacte în care s-a produs această întâmplare dramatică. „La data de 31 ianuarie 2023, Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată cu privire la faptul că, un minor în vârstă de trei ani, a căzut într-o piscină și este inconștient. Poliţiştii ajunși la fața locului au constatat că, minorul era însoțit de părinții săi care se aflau la piscina situată în interiorul unei unități de cazare din stațiunea Straja și a rămas nesupravegheat pentru o perioadă scurtă de timp, ulterior fiind găsit de către părinți în stare de inconștiență. Victima a fost preluată și transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, însă, din nefericire, minorul a decedat la spital. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a declarat Carla Strujan, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara.

Actualitate

Cod portocaliu de furtună în mai multe localități din județ

Publicat

pe

Redactat de

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică „nowcasting” – Cod Portocaliu de instabilitate atmosferică, valabilă sâmbătă, de la ora 13:55, până la ora 15:00.

Localitățile vizate sunt: Hunedoara, Deva, Orăștie, Călan, Simeria, Hațeg, Pui, Râu de Mori, Sântămăria-Orlea, Beriu, Bretea Română, Sălașu de Sus, Ghelari, Romos, Geoagiu, Teliucu Inferior, Orăștioara de Sus, Boșorod, Densuș, Rapoltu Mare, Turdaș, Băcia, Totești, Răchitova, Sarmizegetusa, Pestișu Mic, Mărtinești, General Berthelot, Toplița, Cârjiți, Lelese.

Se vor semnala averse torențiale care vor acumula 25…35 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie, grindină.

A fost emis mesaj RO- ALERT.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Plimbări de poveste. Mocănița de la Crișcior circulă la fiecare sfârșit de săptămână, până în septembrie

Publicat

pe

Redactat de

Mocănița de la Crișcior, din Țara Moților, oferă plimbări de poveste turiștilor și localnicilor, și în această vară. Trenul „pufăie” pe șine, de la începutul acestei luni, în fiecare sâmbătă și duminică, până pe 14 septembrie.

Călători mici și mari sunt invitați la o plimbare de poveste cu mocănița de la Crișcior, veche de peste un secol.

În această vară, trenul circulă în fiecare sâmbătă și duminică, în perioada 2 iulie- 14 septembrie 2024, cu plecări din Gara Crișcior, la orele 11:00, 13:00 și 15:00, și din Brad, de la Gara CFR, la orele 12:00, 14:00 și 16:00 (cursa de la ora 16:00 nu are retur).

Mocănița străbate cei şapte kilometri ai traseului dintre Brad şi Crişcior, iar plimbarea durează în jur de 45 de minute. Şi asta pentru că bătrâna mocăniţă, veche de mai bine de 100 de ani, circulă cu o viteză de circa 15 kilometri la oră.

Sursa foto: Calea Ferata Ingusta Crișcior – Brad/Facebook

Calea ferată pe care circulă mocăniţa a fost construită în anul 1907, pentru transportul de cărbune către Uzina Electrică din Gura Barza.

Pe lângă plimbarea cu mocănița, turiștii mai pot vizita Atelierul de locomotive din Crișcior și Muzeul Aurului din Brad, unic în Europa.

Advertisement

Prețul unui bilet pentru plimbarea dus-întors este de 30 de lei pentru adulți, respectiv 20 lei pentru copii. Cei care doresc să facă o plimbare cu mocănița de la Crișcior sunt rugați să facă rezervări la numărul de telefon 0745-932.108.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Maeștri ai taragotului, în frunte cu celebrul Pera Bulz, au urcat pe scenă la Vața de Jos

Publicat

pe

Redactat de

Cei mai renumiți și apreciați interpreți ai taragotului s-au reunit, din nou, la Vața de Jos, acolo unde, vineri seară, a avut loc „Sărbătoarea Taragotului”. De la eveniment nu putea să lipsească Pera Bulz, originar din localitate, unul dintre cei mai renumiți instrumentiști de la noi și printre puținii români care au primit titlul de „Tezaur Uman Viu UNESCO”.

Sărbătoarea Taragotului” s-a bucurat, şi în acest an, de prezenţa unui public numeros şi a unor solişti de valoare. Alături de mari maeștri ai taragului, în frunte cu celebrul Pera Bulz, nelipsit de la această manifestare anuală desfăşurată la Vaţa de Jos, au mai urcat pe scenă, în faţa asistenţei numeroase, tineri instrumentiști, precum și soliști consacrați de muzică populară.

Astfel, i-au încântat pe cei prezenți maeștri ai taragotului Pera Bulz, Ionel Coza, Dan Gâdea, Mihai Mariș, Gigi Tăbăcar, Cristian Totpati, Petrică Popa, Ionel Sabo, Remus Novac, Adrian Scorobete, Nicolae Jurj, Adrian Lucaci, Alexandru Cobori, Gabriel Demian, alături de interpreții invitați în recital Olguța Berbec, Ciprian Roman, Ghiță Călțun Brancu, Vlad Lință. De acompaniament s-a ocupat orchestra condusă de prof. Ionel Coza. Evenimentul a fost prezentat de Felicia Stoian.

Sursa foto: Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara/Facebook

Cu multă bucurie, am participat la „Sărbătoarea taragotului” de la Vața de Jos. Evenimentul cultural aflat la ediția a XII-a a adus pe scenă mari maeștri ai taragotului, tineri instrumentiști, precum și soliști consacrați de muzică populară. Spectacolul a fost pe deplin apreciat de publicul numeros prezent la această sărbătoare a cântecului popular românesc și a tradițiilor. (…) Vața de Jos este comuna natală a taragotistului Pera Bulz, distins cu titlul de Tezaur Uman Viu pentru întreaga contribuție adusă la păstrarea și promovarea folclorului autentic. Cu ajutorul taragotului, Pera Bulz a făcut cunoscută lumii întregi moștenirea culturală a Țării Zarandului”, a transmis Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara.

 

 

Advertisement

La festivalul emblematic din Vața de Jos a fost prezentă și deputatul Vetuța Stănescu, președintele PNL Hunedoara, alături de alți colegi de-ai săi liberali. „Sunetul inconfundabil al taragotului a răsunat și anul acesta în inima stațiunii Vața, acolo unde virtuozi ai muzicii populare românești și-au dat întâlnire la Sărbătoarea Taragotului. Am asistat la un adevărat regal al taragotului, alături de păstrători ai folclorului autentic și mă bucur că această tradiție este continuată și transmisă din generație în generație. Am fost prezentă la Sărbătoarea Taragotului din comuna Vața alături de colegii din PNL Hunedoara și de locuitorii din această zonă care au arătat de fiecare dată respectul cuvenit păstrătorilor folclorului autentic” .

Sărbătoarea Taragotului” de la Vața de Jos s-a aflat, anul acesta, la ediția a XII-a.

Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Hunedoara, prin Centrul de Cultură și Artă al județului Hunedoara, împreună cu Primăria comunei Vața de Jos.

Citeste mai mult ...

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate