Actualitate - Eveniment
Tragedie pe DN 68, la Hațeg. Un bărbat și-a pierdut viața după ce a intrat cu mașina sub un autotren
Un tragic accident rutier s-a produs, joi dimineața, în jurul orei 8:30, pe Drumul Național 68, la ieșirea din Hațeg, înspre Caransebeș. Potrivit anchetatorilor, un conducător auto în vârstă de 41 de ani, din județul Caraș-Severin, care conducea un autoturism pe Drumul Național 68, din direcția Hațeg – Caransebeș, la ieșirea din orașul Hațeg, a intrat în coliziune cu un autotren condus de un bărbat de 50 de ani, din județul Brașov, care efectua o manevră de întoarcere, după ce a ieșit dintr-o parcare. În scurt timp de la producerea impactului, la locul accidentului au ajuns echipajele de prim ajutor, care au demarat imediat procedurile de resuscitare a victimei. „S-au demarat manevrele de resuscitare, însă din păcate fără rezultat. Leziunile victimei erau incompatibile cu viața. Bărbatul prezenta multiple fracturi, inclusiv de coloană cervicală, membre inferioare și superioare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara, medicul Călin Dumitrescu.
Mai bine de o oră, traficul rutier ăn acea zonă a fost restricționat, fiind dirijat pe rute ocolitoare. În cauză a fost întocmit dosar penal.
Actualitate
Prezența la vot – Alegeri prezidenţiale, Tur I: 46,85 la sută dintre hunedoreni au votat până la ora 21:00
Prezența la vot în județul Hunedoara în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024 indică un interes moderat al alegătorilor, conform datelor furnizate de platforma oficială de monitorizare a prezenței.
Până la ora 21:00, ora închiderii urnelor, prezența la urne este de 46,85%, dintr-un total de 363.541 de alegători înscriși pe listele permanente.
Distribuția pe categorii de alegători:
- Alegători care au votat pe listele permanente: 150.707 persoane.
- Alegători pe liste suplimentare: 17.532 persoane.
- Alegători care au utilizat urna mobilă: 2.090 persoane.
Repartizarea votanților în județ: Din totalul de 170.329 de votanți, se observă o participare mai ridicată în zonele urbane, cu 120.182 de alegători prezenți la urne, comparativ cu mediul rural, unde au fost înregistrați 50.147 de votanți.
Actualitate
Prezența la vot – Alegeri prezidenţiale, Tur I: 41,62 la sută dintre hunedoreni au votat până la ora 18:00
Aproximativ 151.000 de locuitori ai județului Hunedoara, dintre cei 363.541 înscriși pe liste, reprezentând un procent de 41,62 la sută, și-au exercitat dreptul la vot până la ora 18:00, potrivit datelor furnizate, în timp real, de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).
Un număr de 134.277 de persoane au votat pe listele permanente, iar 15.053 pe cele suplimentare, urna mobilă fiind solicitată de 2.008 ori.
La nivel național, peste opt milioane de români și-au exprimat opțiunea electorală la alegerile prezidențiale- primul tur, prezența la vot până la aceeași oră, respectiv ora 18:00, fiind de 45,79 la sută, potrivit datelor AEP.
Actualitate
FOTO: Accident rutier pe DN 7: Patru răniți transportați la spitale din Orăștie, Deva și Hunedoara
Un accident rutier grav a avut loc la ieșirea de pe autostrada A1 către DN 7, implicând două autoturisme și rănirea a patru persoane.
Pompierii Detașamentului Orăștie au intervenit în urmă cu puțin timp, cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, la ieșirea de pe autostrada A1 pe DN 7, unde a fost semnalat un accident rutier.
Pentru misiune au fost alocate și 3 echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
La fața locului, echipajele operative au constatat faptul că, în accident au fost implicate 2 autoturisme, rezultând rănirea a 4 persoane.
Acestea au fost evaluate și au primit primul ajutor la locul evenimentului și ulterior au fost transportate la spitalele din Orăștie (2 victime), Deva ( 1 victimă) și Hunedoara (1 victimă), pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Pompierii militari au asigurat, totodată, măsurile specifice de prevenire a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri.
În aceste momente, circulația în zonă se desfășoară alternativ.
FOTO: ISU Hunedoara
-
Actualitatecu o zi in urma
Poliția caută o femeie însărcinată și fiica sa de 2 ani, dispărute din Peștișu Mic
-
Actualitatecu o zi in urma
Intervenție salvatoare la Dobra: Patru pompieri hunedoreni, eroi în timpul liber
-
Actualitatecu 15 ore in urma
Accident rutier la Geoagiu: Mașină proiectată într-o casă, o femeie salvată de pompieri
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Activitatea Serviciului Permise și Înmatriculări Hunedoara, afectată de avaria de la RAR. Operațiuni, temporar suspendate
-
Actualitatecu 8 ore in urma
FOTO: Accident rutier pe DN 7: Patru răniți transportați la spitale din Orăștie, Deva și Hunedoara
-
Actualitatecu o zi in urma
FOTO: Accident cu patru victime în municipiul Hunedoara
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Primarul din Luncoiu de Jos rămâne realist
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Noapte de foc pentru pompierii hunedoreni