Connect with us
Data: 23/01/2025
.

Actualitate - Eveniment

Tragedie pe DN 7. Brădean ucis de un autotren, la Zam

Publicat

pe

Un tragic accident rutier, în urma căruia un bărbat în vârstă de 59 de ani și-a pierdut viața, s-a produs, la sfârșitul săptămânii trecute, pe DN 7, în comuna Zam. Accidentul s-a produs sâmbătă dimineața, în jurul orei 8:00, când un bărbat în vârstă de 48 de ani, din municipiul Brașov, în timp ce conducea un autotren pe DN 7, pe raza comunei Zam, din direcția Arad înspre Deva, nu a adaptat viteza la condițiile de carosabil umed. Astfel, într-o curbă, a derapat și a pătruns pe contrasens, unde semiremorca autotrenului a lovit o autoutilitară care circula regulamentar, condusă de un bărbat în vârstă de 59 de ani, din municipiul Brad. În urma accidentului, conducătorul autoutilitarei și-a pierdut viața. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă.

Recomandări preventive pentru un trafic în siguranță

Poliţia Română atrage atenţia asupra importanţei respectării regimului legal de viteză întrucât viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.

Poliţiştii recomandă conducătorilor de vehicule să circule cu viteză adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, să evite depăşirile riscante, în special când se circulă în coloană. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule, mai ales atunci când carosabilul este umed.

Advertisement

Actualitate

„Ziua Unirii Principatelor Române”, sărbătorită la înălțime. “Hai să dăm mână cu mână, cei cu inima română!”, în Pasul Vâlcan

Publicat

pe

Redactat de

Ziua Unirii Principatelor Române” va fi marcată și la mare înălțime. Iubitori ai muntelui sunt invitați să se prindă în „Hora Unirii” la peste 1.600 de metri altitudine, în Pasul Vâlcan.

 

Evenimentul, organizat de Asociația de Turism Montan „Promontana” Vulcan, împreună cu Primăria Municipiului Vulcan, va avea loc mâine, 24 ianuarie, punctul de întâlnire fiind stația de îmbarcare a telegondolei din Vulcan, la ora 10:00. De acolo, participanții vor urca la cota 1.612, în Pasul Vâlcan, la Monumentul Eroilor, chiar la ”granița” județelor Hunedoara și Gorj. În zona denumită „Stâna din cot”, cu steaguri tricolore, pe platoul acoperit de zăpadă, aceștia se vor prinde în tradiționala Horă a Unirii, pentru a marca împlinirea a 166 de ani de la Unirea Principatelor Române, sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza.

Peste 130 de persoane și-au anunțat deja participarea la acest eveniment, organizat pentru al cincilea an, de „Ziua Unirii Principatelor Române”.

“Promontana Vulcan, împreună cu Primăria Municipiului Vulcan, vă invită, și în acest an, să sărbătorim împreună “Ziua Unirii” în Pasul Vâlcan. „Hai să dăm mână cu mână, cei cu inima română…” Hai să ducem tradiția mai departe și, de la an la an, să fim cât mai mulți, o viață avem romani, si-o cinste. Așadar, pe 24.01.2025, ne întâlnim la ora 10.00 la stația de îmbarcare telegondola Vulcan, apoi ne vom deplasa spre zona monumentului din Pas unde vom face Hora Unirii. Transportul cu gondola va fi gratuit! Participarea fiecaruia se face pe propria raspundere. Deplasarea de la gondola la locul de desfasurare dureaza aproximativ 2 ore si in conditii de iarna, deci sa fiti pregatiti cu echipament corespunzator. Nu uitați…”Minunile sunt săvârșite de către oamenii uniți.””, au transmis reprezentanții Asociației Promontana Vulcan.

Advertisement

Citeste mai mult ...

Actualitate

166 de ani de la „Mica Unire”. Spectacol folcloric deosebit, la Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Locuitorii municipiului Hunedoara sunt invitați la un spectacol folcloric deosebit, ce va avea loc vineri, 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor Române. Îndrăgiți interpreți de muzică populară vor urca pe scena Centrului Cultural „Coviniana” din Hunedoara, începând cu ora 17:00, intrarea publicului la eveniment fiind liberă în limita locurilor disponibile.

„Sărbătorim, împreună, 166 de ani de la Mica Unire! Vineri, 24 ianuarie, de la ora 17:00, la Casa de Cultură Hunedoara – Centrul Cultural „Corviniana” din Hunedoara, v-am pregătit un spectacol folcloric deosebit!”, au transmis reprezentanții Primăriei Hunedoara.

Îi vor încânta pe cei prezenți cu cântecele lor artiștii: Mariana Suciu, Valerica Ianoși-Marian, Alin Eugen Ienciu, Ovidiu Herghelegiu, Ioana Ciocan, Ariana Musolini, Georgiana Toma, Patrisia Budău și Antonia Muntean, invitați speciali fiind Marius Ciprian Pop și Bogdan Toma. De asemenea, pe scena Centrului Cultural „Corviniana” va mai urca Ansamblul Folcloric “Hațegana” Hunedoara (dirijor: Adrian Zselnyan, coregraf: Vasile Enea, conducerea muzicală: Marian Lupo, sunet și lumini: Ștefan Pecsar și Alexandru Țermure).

Unirea Principatelor Române, cunoscută și ca „Mica Unire”, unul dintre cele mai importante momente din istoria neamului românesc, se sărbătorește anual la 24 ianuarie. În 2025, se împlinesc 166 de ani de la Unirea Principatelor Române (Moldova și Țara Românescă), sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. Din 2016, această zi este nelucrătoare în România.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Măsuri la Spitalul Hunedoara. Vizitele restricționate din cauza valului de viroze respiratorii

Publicat

pe

Redactat de

Măsuri suplimentare la Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara pentru prevenirea infecțiilor respiratorii

Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara a anunțat măsuri suplimentare pentru limitarea răspândirii virozelor respiratorii, având în vedere creșterea cazurilor de infecții respiratorii din ultima perioadă. Începând cu 23 ianuarie 2025, au fost implementate reguli stricte pentru vizitele în spital, pentru a preveni infecțiile asociate asistenței medicale și pentru protecția pacienților și personalului medical.

Printre măsurile anunțate se numără:

  • Suspendarea vizitelor în secția de Boli Infecțioase, pentru a reduce riscul de contaminare.
  • Limitarea vizitelor în restul spitalului la un singur aparținător per pacient, cu o durată de maximum 15 minute și doar în cadrul programului de vizite.
  • Triajul epidemiologic al vizitatorilor la intrarea în secție, iar accesul va fi interzis persoanelor care prezintă simptome de viroză respiratorie.
  • Echipamente de protecție obligatorii pentru vizitatori, care vor include halat, botoșei și mască, toate fiind furnizate de spital. Vizitatorii care nu respectă aceste măsuri de protecție nu vor fi admiși.
  • În Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), se va permite accesul doar unui singur aparținător per pacient.

De asemenea, vizitatorii sunt rugați să urmeze cu strictețe instrucțiunile personalului medical privind măsurile aplicate în contextul epidemiologic actual. Conducerea spitalului subliniază importanța acestor măsuri pentru protecția sănătății publice și a celor care se află sub îngrijire medicală.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate