Connect with us
Data: 13/12/2024
.

Actualitate

Tragedie simulată într-o benzinărie din Petroșani

Publicat

pe

Mai mulți oameni au suferit lovituri ori arsuri și a fost nevoie de intervenția echipajelor de pompieri și paramedici SMURD, care au acționat la una dintre benzinăriile aflate la intrarea dinspre Deva, în Petroșani. Incidentul a fost, practic, o simulare, cu toate forțele, a Detașamentului de Pompieri Militari de la Petroșani.

Coordonatorii detașamentului spun că astfel de acțiuni au loc lunar, pe diverse teme și că, de această dată, scenariul a vizat un incident probabil la o stație de combustibili, aflată pe un drum național și european. „Am desfășurat o acțiune cu forțe și mijloace în teren, cu efectivele turei de serviciu de la Detașamentul de Pompieri Militari din Petroșani, la o stație de distribuție a carburanților din zona Dărănești. Situația tactică a fost: un incendiu produs la butelia de GPL, cu posibile victime. Încercăm să cuprindem toate riscurile ce pot să apară pe raza raionului de intervenție a Detașamentului de la Petroșani, precum și să creștem un pic intensitatea acestor exerciții, în cât mai multe obiective”, a spus Cristian Baleia, adjunct al Comandantului Detașamentului de Pompieri Petroșani.

De altfel, luna trecută, pompierii au încercat aparatura necesară în caz de inundații, ori au simulat o intervenție în caz de cutremur, iar exercițiile continuă în același fel. „Încercăm să cuprindem toate riscurile. Avem și incendii, pentru că acestea sunt cele mai frecvente. Am avut simulări la alunecări de teren, la cutremur și urmează și altele de același fel”, a mai adăugat Cristian Baleia.

Zeci de apeluri sunt onorate, zilnic, de pompierii Detașamentului de la Petroșani, iar simulările se fac pentru diverse situații, tocmai pentru a vizualiza, la rece, modul de intervenție în situațiile concrete.

Advertisement

Actualitate

Deva: Începe plata pentru personalul din secțiile de votare, de la alegerile parlamentare și prezidențiale din 2024

Publicat

pe

Redactat de

Începând de marți, 17 decembrie 2024, va începe plata indemnizațiilor și a indemnizațiilor de protocol pentru președinții, locțiitorii, membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare, operatorii de calculator ai acestora și informaticienii, aferente participării la alegerile pentru președintele României, Senat și Camera Deputaților din anul 2024, au informează reprezentanții Primăriei Municipiului Deva.

 

“Între 17 și 20 decembrie 2024, Primăria Municipiului Deva va efectua plățile pentru cele 46 de secții de votare care au funcționat în cadrul alegerilor menționate. Plățile vor fi realizate atât prin transfer electronic, cât și pentru persoanele care au optat să își ridice personal banii de la casieria Primăriei Municipiului Deva, situată în Piața Unirii, nr. 4, în camerele nr. 21 și nr. 23”, arată reprezentanții Primăriei Deva.

 

Reprezentanții Primăriei Deva mai transmit că indemnizațiile vor fi eliberate personal pe baza actului de identitate valabil (în original), sau, după caz, pe baza procurii notariale, în cazul în care persoana care ridică indemnizația nu este cea înscrisă în statul de plată. Persoana împuternicită va trebui să prezinte actul de identitate.

Advertisement

Programul pentru plata indemnizațiilor:

  • Marți, 17 decembrie 2024, între orele 8:30 – 17:00
  • Miercuri, 18 decembrie 2024, între orele 8:30 – 17:00
  • Joi, 19 decembrie 2024, între orele 8:30 – 17:00
  • Vineri, 20 decembrie 2024, între orele 8:30 – 17:00
Citeste mai mult ...

Actualitate

Firmele de top din județul Hunedoara, premiate de Camera de Comerț și Industrie

Publicat

pe

Redactat de

Camera de Comerț și Industrie Hunedoara a premiat, la sala de evenimente Imperial Events din Deva, cele mai performante firme din județ. Evenimentul a avut loc în cadrul GALEI EXCELENȚEI ÎN AFACERI – TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL HUNEDOARA, Ediția 2024.

Premiem afaceri care fac bine

Ediția din acest an a fost organizată sub titlul PREMIEM AFACERI CARE FAC BINE! Cu această ocazie s-au prezentat, în fața comunității locale și a participanților, pe lângă performanțele economice ale firmelor care au înregistrat rezultate financiare foarte bune în anul precedent, și proiecte și inițiative sociale susținute de mediul de afaceri local. Aceste proiecte au avut un impact pozitiv asupra comunității și au fost derulate prin ONG-uri și GAL-uri, fiind, totodată, și inițiative individuale. Sunt bucuroasă că am putut să organizăm acest eveniment, mai ales că trecem printr-o perioadă destul de dificilă pentru mediul de afaceri. Totuși, mediul de afaceri a răspuns pozitiv invitației noastre și ne bucurăm că la acest eveniment avem peste 80 de firme premiate. Le transmit tuturor multă sănătate și un An Nou mult mai bun, pentru că știm care au fost datele financiare. Acestea au fost bune, dar ne dorim să fie și mai bune. În același timp, îi îndemn pe toți să se alăture inițiativei pe care am avut-o la această ediție a Topului Firmelor Hunedorene, „Premiem afaceri care fac bine!”. Credem că este important ca, împreună cu mediul de afaceri, cu ONG-urile și cu autoritățile publice, să construim o entitate în care să se simtă solidaritatea, iar resursele pe care le avem să le folosim pentru proiecte sociale, care pot să aducă progres comunității”, a spus Crinela Gafton, directorul Camerei de Comerț și Industrie Hunedoara.

Este nevoie de o legislație fiscală simplificată

Pe de altă parte, cel mai important eveniment de business din județ – TOPUL FIRMELOR 2024, aflat la cea de-a XXXi-a sa ediție, reprezintă nu doar cadrul perfect pentru sărbătorirea succesului financiar, dar contribuie și la stabilirea unor relații mai puternice între companii și partenerii sociali din județ, încurajând și alte firme să investească în comunitate. Cu această ocazie s-au trimis și mesaje clare către decidenții politici, prin care se cere o legislație fiscală simplificată, care ar aduce doar beneficii. „Ne bucurăm că avem succes cu această acțiune. Suntem la a XXXI-a ediție și avem la fel de mulți participanți ca la ediția aniversară, cea de anul trecut. Mesajul pe care îl transmitem noi, Camerele de Comerț, către decidenții politici, în principal, este cel de a asigura o legislație fiscală mai simplificată. În ultimele 84 de luni am avut 554 de modificări ale Codului Fiscal prin 107 Hotărâri de Guvern și Ordonanțe de Urgență. E nevoie de predictibilitate și mediul de afaceri a dovedit că se poate descurca chiar și când nu i se asigură toate condițiile. Eu sunt optimist și mă bucur că județul Hunedoara are, și în Topul Național, peste 100 de firme care sunt între primele zece locuri pe domenii de activitate. Sper ca, și în continuare, să asistăm la aceeași tendință de dezvoltare a județului Hunedoara”, a declarat Viorel Arion, președintele Camera de Comerț și Industrie Hunedoara.

Pentru dezvoltarea economică și socială a județului

Organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Hunedoara în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie a României, acest Top constituie un mijloc eficient de a promova activ firmele locale, care au obţinut în fiecare an rezultate economice foarte bune. Cei prezenți au opinat că aceste rezultate duc la o dezvoltare nu doar economică, ci și socială, a județului Hunedoara. „Este un eveniment deosebit. Este un eveniment festiv și sunt onorat că particip. Este un lucru încurajator pentru toate firmele din județul Hunedoara și firmele care au câștigat sunt un exemplu demn de urmat pentru toate societățile comerciale. Camera de Comerț cultivă un mediu concurențial pentru firme și pentru dezvoltarea județului Hunedoara. Sunt prezent la acest eveniment pentru a aduce salutul și mulțumirile Consiliului Județean și al președintelui Laurențiu Nistor și promitem că suntem alături de mediul de afaceri pentru dezvoltarea acestor firme, dar și pentru dezvoltarea economică și socială a județului Hunedoara. Este ceva deosebit ce se petrece la această acțiune, eu participând în premieră la un astfel de eveniment, și sper să vin și în viitor. Am fost impresionat de numărul mare de firme care au fost premiate cu acest prilej”, a transmis Ioan Demeter, vicepreședinte al Consiliului Județean Hunedoara.

Motorul economiei

Clasamentul firmelor premiate a fost realizat pe baza rezultatelor financiare ale fiecărei firme pe anul 2023, înregistrate la Ministerul Finanţelor Publice. Reprezentanții autorităților publice și-au exprimat gratitudinea față de aceste firme de top, care reprezintă motorul economiei. „Îi felicit pe organizatori. De asemenea, felicitări și întreaga gratitudine pentru toți antreprenorii care au participat la acest eveniment pentru că, până la urmă, ei sunt motorul economiei noastre și trebuie ca fiecare reprezentant al autorităților statului să fie foarte atent la nevoile pe care acești oameni le au”, a menționat Doris Visirin, prefectul județului Hunedoara.

Sprijin pentru parteneriatele public – privat

Criteriile de grupare au fost stabilite în funcţie de domeniile de activitate şi mărimea firmei, iar indicatorii de eficienţă au luat în considerare cifra de afaceri, profitul de exploatare, rata profitului curent, eficienţa utilizării resurselor umane, efortul de dezvoltare și eficienţa utilizării capitalului angajat. Acești indicatori de eficiență ar putea crește prin dezvoltarea parteneriatelor public-privat, pe care autoritățile declară că doresc să le sprijine. „Cel mai important lucru este ca noi, administrațiile locale, să fim alături de tot ceea ce înseamnă mediul de afaceri privat. Felicităm acest mediu pentru performanță și pentru faptul că se străduie ca, de-a lungul timpului, să dezvolte business-ul din județul Hunedoara și să crească numărul de angajați, ceea ce este extrem de important pentru noi, ca administrație locală și județeană. Mesajul pe care trebuie să-l dăm cu toții este acela că acest parteneriat public – privat poate strânge forțele împreună pentru crea lucruri bune, constructive, pentru viitorul tuturor, a precizat Lucian Rus, primarul municipiului Deva.

Momente deosebite

La întocmirea clasamentului din acest an au participat 12.805 societăţi comerciale hunedorene, societăţi cooperative/organizaţii cooperative, institute de cercetare şi regii autonome, dintre care, după aplicarea criteriilor eliminatorii, au fost selecţionate conform metodologiei 4.372 firme, 1.155 dintre acestea fiind clasate în top pe primele 3 locuri. Evenimentul s-a încheiat prin momente artistice deosebite, prezentate de către Dubașii de la Vețel și Nicole Cherry.

TOP 10 al celor mai bune firme din județul Hunedoara

1. ARCELORMITTAL HUNEDOARA SA

2. SEWS ROMANIA SRL

3. FARMACEUTICA REMEDIA DISTRIBUTION & LOGISTICS SRL

Advertisement

4. ASSA ABLOY ENTRANCE SYSTEMS PRODUCTION ROMANIA SRL

5. BESSER ROMANIA SRL

6. AMER SPORTS RO SRL

7. T&O PRODCOM SRL

8. ADACONI SRL

Advertisement

9. DRUPO SRL

10. LABORATOARELE FARES BIOVITAL SRL

Citeste mai mult ...

Actualitate

Bărbat din Deva reținut pentru instigare publică, în urma unor postări pe rețele sociale 

Publicat

pe

Redactat de

Bărbat din Deva reținut pentru instigare publică, în urma unor postări pe rețele sociale

În cursul zilei de ieri, polițiștii Serviciului Investigații Criminale și ai Biroului Investigații Criminale Deva, cu sprijinul Serviciului Criminalistic, au desfășurat două percheziții domiciliare pe raza municipiului Deva.

În urma activităților procedurale, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat în vârstă de 53 de ani, domiciliat în municipiul Deva. Acesta este bănuit de comiterea infracțiunii de instigare publică, faptă prevăzută și sancționată de Codul Penal (art. 368, alin. 1).

Astăzi, bărbatul urmează să fie prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în vederea luării măsurilor legale care se impun.

Polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele în care a fost comisă fapta.

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara reafirmă angajamentul ferm de a preveni și combate orice fapte ce amenință ordinea publică sau siguranța comunității.

Advertisement
Citeste mai mult ...

INFORMARE

Această informare este efectuată de:

S.C. GEOMAR RESOURCES S.R.L., Orăștie, str. Târgului nr. 25, jud. Hunedoara, CUI RO 49298717,intenționează obțină emiterea acordului de mediu, conform Legii nr. 292/2018 cu modificările ulterioare, pentru obiectivul: “Stație concasare, sortare și concentrare hidrogravitațională a substanțelor minerale utile” comuna Certeju de Sus, loc. Certeju de Sus (amplasamentul fostei uzine de preparare II E.M. Certej), JUD. HUNEDOARA, identificat cu CF nr. 147 Certeju de Sus.

​Ca rezultat al acestei măsuri se vor produce următoarele:

sortarea agregatelor minerale brute cu concasarea fractiei mari, concomitent fiind supuse spalarii cu apa tehnologica
la final sorturile obținute sunt depozitate în depozitele de produse finite, amenajate la sol, de unde sunt încărcate în mijloace auto și transportate la beneficiari.

Persoanele care doresc să obțină informații suplimentare sau care intenționează să transmită observații, sugestii șirecomandări se pot adresa solicitantului la adresamenționate începând cu data de 13.12.2024.

e-mail:  petrecristea71@yahoo.com, tel. 0755795457

Prin reprezentant,

S.C. GEOMAR RESOURCES S.R.L.

Administrator Petre Criste

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate