Connect with us
Data: 30/06/2024
.

Actualitate

Transalpina, redeschisă traficului rutier

Publicat

pe

Transalpina se redeschide pentru circulație rutieră începând de sâmbătă, 1 iunie, a anunțat joi Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-o postare pe Facebook.

Decizia a fost luată în urma unei verificări detaliate a stării drumului de către o comisie din cadrul CNAIR, incluzând reprezentanți de la DRDP Craiova și SDN Târgu Jiu.

„Se redeschide circulaţia pe Transalpina de pe data de 1 iunie 2024! Sectorul de drum montan dintre Rânca şi Curpăt al DN67C (Transalpina) se redeschide pe timpul zilei, în intervalul orar 8,00 – 18,00. În afara acestui interval orar, accesul este interzis din cauze obiective care ţin de specificul acestei zone montane aflate la mare altitudine.

De asemenea, limita de viteză pe acest sector de drum este de maximum 30 km/oră, iar accesul autoturismelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone este interzis. Respectarea acestor restricţii este obligatorie pentru evitarea unor evenimente periculoase şi pentru deplasarea în condiţii de siguranţă”, a informat Cristian Pistol.

Actualitate

Florentina Iușco, vicecampioană națională la triplu salt

Publicat

pe

Redactat de

În perioada 29-30 iunie la Cluj Napoca se desfășoară etapa finală a Campionatului Național de atletism în aer liber pentru seniori. În prima zi a competiției, în proba feminină de triplusalt, a luat startul și Florentina Iușco, atletă legitimată la CSM Deva.
Sportiva pregătită de profesorul Nicolae Alexe a avut o evoluție bună, având un rezultat de 14,05 metri, rezultat cu care a devenit vicecampioană națională.
Primul loc a fost ocupat de Andreea Taloș, de la Rapid București, cu 14, 35, iar pe trei s-a clasat Diana Ion, de la CSM Craiova, cu 14,03.
Florentina Iușco va lua startul duminică, 30 iunie, și în finala probei de săritură în lungime.
Citeste mai mult ...

Actualitate

Consumul de alcool în județul Hunedoara, cifre îngrijorătoare

Publicat

pe

Redactat de

Consumul excesiv de alcool rămâne o problemă critică în județul Hunedoara, conform datelor statistice referitoare la impactul sănătății.

Numărul internărilor în spitale din cauza consumului de alcool a variat în ultimii ani, înregistrând 296 de cazuri în 2023 și 299 în 2018.

Boala Alcoolică a ficatului figurează printre principalele afecțiuni asociate consumului cronic de alcool, cu o fluctuație semnificativă a cazurilor noi în ultimii ani: de la un vârf de 88 de cazuri în 2017 la 36 în 2018 și 48 în 2023.

Ciroza și alte forme de hepatite cronice, influențate negativ de consumul excesiv de alcool, au înregistrat o ușoară variație în numărul de cazuri raportate în județul Hunedoara. În 2020, au fost înregistrate 6.946 de cazuri, în creștere la 7.531 în 2023.

Aceste date subliniază importanța continuă a eforturilor de educație și prevenire în comunitatea hunedoreană pentru a reduce impactul negativ al consumului de alcool, precum și necesitatea de a oferi suport medical adecvat pentru cei afectați de afecțiuni asociate acestui obicei.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Locurile de parcare de pe drumurile naționale, amenajate

Publicat

pe

Redactat de

În această perioadă drumarii execută o serie de lucrări în ceea ce privește amenajarea și întreținerea locurilor de parcare de pe drumurile naționale din județul Hunedoara.

Astfel în unele zone se montează mobilier nou, iar în alte zone se execută lucrări de întreținere ale mobilierului existent.

”Amenajare și întreținere locuri de parcare pe drumuri naționale din județul Hunedoara”, informează reprezentanții DRDP Timișoara.

FOTO: FACEBOOK DRDP TIMIȘOARA

Citeste mai mult ...

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate