Actualitate
Transport ilegal de lemne, interceptat de poliţie
Poliţiştii au amendat un locuitor din Vulcan, prins că transporta lemne fără aviz. Bărbatul de 48 de ani a fost descoperit în trafic. Acesta a fost oprit pe drumul judeţean 66A, la ieşirea din oraşul Uricani, iar poliţiştii zic că nu a putut face dovada actelor necesare transportului de lemne. Pentru asta a primit o amendă de 1.000 de lei. „Bărbatul transporta cu o autospecială 10 piese de lemn rotund din specia fag, cu diametre mai mari de 20 centimetri la ambele capete şi lungimi de 7 metri, avizul de însoţire primar fiind completat cu încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare şi fără a avea marcate cele 10 piese transportate cu indicativul dispozitivului dreptunghiular prevăzut de normele în vigoare, privind circulaţia materialelor lemnoase”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Actualitate
Întâlnire pe tema învățământului dual și profesional, la Hunedoara
Sala Albastră a Colegiului Economic „Emanuil Gojdu” din Hunedoara va găzdui miercuri, 4 decembrie 2024, de la ora 13:00, o întâlnire pe tema învățământului dual și profesional. La eveniment sunt așteptați agenți economici din municipiul de pe Cerna și din zonă.
Întâlnirea este organzată de Primăria municipiului Hunedoara și Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Hunedoara. „Pe parcursul acesteia se vor prezenta şi supune discuţiilor atât calendarul etapelor şi acţiunilor pentru stabilirea cifrelor de şcolarizare în învăţământul dual şi profesional pentru anul şcolar 2025 – 2026, cât şi posibilităţi de construire şi consolidare a unui parteneriat de lungă durată între mediul privat, autorităţi locale şi autorităţi judeţene pentru dezvoltarea acestor forme de învăţământ”, au informat reprezentanții Primăriei Hunedoara.
Calendarul propus poate fi consultat AICI
Evenimentul se încadrează într-un proiect cu finanţare europeană, în valoare de peste 20 de milioane de euro, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR, implementat de Primăria Hunedoara, în parteneriat cu mai multe instituţii publice şi companii private.
Prin acest proiect a fost înfiinţat un consorţiu pentru învăţământul dual – entitate care poate să asigure pregătire tinerilor, de la nivel de şcoală profesională până la nivel de facultate (inclusiv), să le ofere elevilor posibilitatea de a învăţa şi a fi recompensaţi financiar în acelaşi timp dar şi şanse sporite pentru a avea un loc de muncă imediat după terminarea unei etape a studiilor (şcoală profesională, liceu, facultate). De asemenea, prin acest proiect, va fi construit şi un campus pentru învăţământul dual, în Hunedoara, pe strada Furnalelor (în incinta Sitului Industrial).
Informaţii suplimentare despre evenimentul de miercuri, 4 decembrie, puteţi obţine la numărul de telefon 0254.716.322 – interior 235.
Sursa foto: Primăria Hunedoara
Actualitate
„Ceaiul de Crăciun” – un eveniment cu suflet, pentru o cauză nobilă, la Deva
Devenii și nu numai sunt invitați la „Ceaiul de Crăciun”, un eveniment caritabil dedicat susținerii inițiativelor de prevenire a consumului de droguri în rândul tinerilor, în cadrul căruia se vor strânge fonduri pentru sprijinirea copiilor nevoiași și susținerea unor cazuri sociale urgente.
Organizat de Asociația “Suflet Salvat”, evenimentul va avea loc pe data de 7 decembrie 2024, între orele 18:00 -20:00, la sediul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Hunedoara, din municipiul Deva.
„Ceaiul de Crăciun” se află la prima ediție, dar se vrea a fi un eveniment de tradiție, în cadrul acestuia dorindu-se, totodată, promovarea valorilor solidarității și ale sprijinului reciproc în perioada sărbătorilor de iarnă.
Evenimentul reunește participanți din județele Hunedoara, Timiș, Caraș-Severin și Bihor, într-o atmosferă festivă și plină de generozitate, și își propune să strângă fonduri pentru: sprijinirea copiilor nevoiași și susținerea cazurilor sociale urgente, dezvoltarea proiectelor caritabile ale Asociației „Suflet Salvat”, precum organizarea taberelor gratuite pentru tinerii cu vârste între 16-30 de ani care se confruntă cu dependențe (droguri, alcool, țigări), aceste tabere oferind sprijin pentru eliberarea de dependențe, încurajând dezvoltarea personală și spirituală.
„Ceaiul de Crăciun” promite să fie o seară de neuitat, în care participanții vor avea ocazia să se bucure de momente speciale, precum: bufet tematic cu ceaiuri aromate și fursecuri festive, servite într-un decor de sărbătoare; momente de socializare, oportunitatea de a cunoaște oameni noi și de a împărtăși bucuria sărbătorilor; o cauză nobilă: posibilitatea de a face donații și de a sprijini proiectele Asociației.
„Sărbătorile de iarnă sunt despre bucurie, speranță și comunitate. Prin „Ceaiul de Crăciun”, dorim să aducem oamenii împreună pentru o cauză care contează cu adevărat: protejarea tinerilor de capcana consumului de droguri. Fiecare gest de sprijin contează și poate face o diferență enormă. Vă așteptăm cu drag să petrecem împreună o seară plină de căldură sufletească și să aducem un zâmbet pe chipurile celor care au nevoie de sprijinul nostru”, a declarat Raluca Trofin, președintele fondator al Asociației „Suflet Salvat”.
Haideți să facem din „Ceaiul de Crăciun” o tradiție care schimbă vieți!
Intrarea la eveniment este liberă, însă pentru detalii suplimentare și confirmarea participării puteți accesa paginile de socializare ale asociației.
Actualitate
Aproximativ 970.000 de români își sărbătoresc onomastica, de Sfântul Andrei
Aproximativ 970.000 de persoane care poartă numele de Andrei sau Andreea, şi derivate din acestea, îşi sărbătoresc onomastica, astăzi, de Sfântul Apostol Andrei.
Potrivit datelor furnizate de Ministerul Afacerilor Interne – Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor, poartă numele de Andrei 507.220 de bărbaţi. Alţii se numesc Andi – 3.228, Andreeas – 925, Andreiaşi/Andreiasi – 6, Andreiu – 280, Andrew – 710, Andrey – 335, Andriaş/Andrias – 6, Andrieş/Andrieş – 41, Andru – 162, Andruşa/Andrusa – 8, Andruta/Andruţă – 22, Andras/Andras/Andraş – 10.988, Andrea/Andrea – 845, Andreas/Andreas/Andreaş – 10.997, Andu – 146.
Numele de Andreea este întâlnit la 347.210 femei. Mai sunt întâlnite derivatele Andra – 32.062, Andrada – 21.587, Andreia – 7.927, Andriana – 966, Andrusa/Andruşa – 7, Andrusca/Andruşca – 6, Andruta/Andruţa – 366, Andrea – 24.793, Deea – 422, Deia – 34.
Sfântul Apostol Andrei este sărbătorit de români, în fiecare an, pe 30 noiembrie. Acesta este considerat „Ocrotitorul României” sau „Patronul spiritual al românilor”. Începând cu anul 1995, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca sărbătoarea să fie însemnată cu crucea roșie, în calendarul bisericesc.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Noi succese hunedorene la Taekwon do ITF
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Lapoviță, ninsori și vânt puternic
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Șoferiță cercetată după ce a lovit un copil pe trecerea de pietoni în Orăștie
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Modernizarea comunei Ilia continuă. Sistem fotovoltaic, montat pe acoperișul sediului primăriei
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Curtea Constituțională a României (CCR) cere renumărarea voturilor valabil exprimate și cele nule din primul tur al alegerilor prezidențiale
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Tâlhărie în Hunedoara. Cetățean nepalez atacat și jefuit, minor reținut de poliție
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Spectacol folcloric de excepție, de “Ziua Națională a României”, la Deva
-
Stiri nationalecu 3 zile in urma
CSAT convocat joi; analiza unor posibile riscuri la adresa securităţii naţionale – pe ordinea de zi