Connect with us
Data: 14/12/2024
.

Actualitate - Eveniment

Trei tineri cercetați pentru furturi din locuințe și societăți comerciale

Publicat

pe

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din municipiul Brad, împreună cu alți doi brădeni, între care unul minor, sunt cercetați de către oamenii legii pentru comiterea mai multor infracțiuni de furt din locuințe și societăți comericale. Valoarea totală a prejudiciului creat de aceștia a fost de aproximativ 6.400 de lei, din care s-a reușit recuperarea a 75 la sută.

Unul dintre hoți, un tânăr în vârstă de 21 de ani, a fost reținut de către poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Brad, pentru 24 de ore, fiind suspectat de săvârşirea mai multor infracţiuni de furt din locuinţe şi societăţi comerciale. ÎN urma cercetărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că, în nopţile de 4 spre 5 iunie şi 27 spre 28 iulie, tânărul a pătruns în trei anexe gospodăreşti, de pe raza municipiului Brad, de unde a sustras mai multe electronice şi unelte de lucru.

Alte două lovituri date împreună cu un minor

De asemenea, tânărul de 21 de ani, împreună cu minor de 16 ani, din municipiul Brad, au pătruns prin efracţie, în nopţile de 23 spre 24 iunie şi 10 spre 11 augurst, în punctul de lucru al unei societăţi comerciale şi într-o magazie, din Brad, de unde au furat bijuterii, dulciuri, cafea şi biciclete. Spre sfârșitul lunii trecute, în noaptea de 25 spre 26 august, cei doi s-au înhăitat cu un alt tânăr, în vârstă de 18 ani, din aceeași localitate, împreună cu care au dat atacul într-o altă societate comercială. Au forțat ușa de acces în clădire și au scos din funcţiune sistemul de supraveghere, reușind să fure din interior electronice, bani şi produse alimentare. Ieri, tânărul în vârstă de 21 de ani a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brad cu propunerea măsurilor preventive corespunzătoare, în funcţie de probatoriul administrat în cauză. Ceilalţi doi suspecţi vor fi cercetaţi în stare de libertate. Valoarea prejudiciul cauzat este de aproximativ 6.400 de lei, din care a fost recuperat aproximativ 75 la sută.

Advertisement

Actualitate

FOTO| Târg caritabil de Crăciun, la CNP „Regina Maria” din Deva. Fondurile strânse, dăruite unei fetițe care are nevoie de o operație

Publicat

pe

Redactat de

A fost atmosferă de sărbătoare, vineri, în curtea Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria” din Deva, unde a avut loc tradiționalul târg de Crăciun, organizat în scop caritabil. Și în acest an, evenimentul a adus împreună copii, părinți și bunici, alături de cadrele didactice. Decorațiuni, care mai de care mai frumoase, realizate cu multă imaginație, dar și delicii dulci și alte bunătăți de sezon, au fost scoase la vânzare. Toți banii strânși vor fi dăruiți unei fetițe de 10 ani, elevă la această unitate de învățământ, care are nevoie de o intervenție chirurgicală în străinătate.

 

 

 

Elevii au pregătit bunătăți dulci, ornamente de Crăciun și alte produse specifice sărbătorilor de iarnă

Bazarul lui Moș Crăciun” s-a deschis în curtea Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria” Deva aproape de orele prânzului. Felicitări, oameni de zapădă, globuri, căsuțe, podoabe pentru bradul de Crăciun, confecționate de copii, cu mâinile lor și cu multă creativitate, din diferite materiale, dar și multe alte ornamente și decorațiuni specifice sărbătorilor de iarnă au umplut standurile claselor.

Advertisement

 

 

De la târg, nu au lipsit merele caramelizate, turta dulce, ceaiul cald, prăjiturile împachetate, ciocolată caldă cu bezele și multe alte bunătăți de sezon, iar copiii și-au făcut reclamă la propriile produse cum au știut ei mai bine. Elevi, profesori și părinți, toată lumea s-a implicat. S-au purtat negocieri, iar vânzarea a mers ca pe roate.

Eveniment cu o misiune nobilă

Toate fondurile rezultate în urma vânzării produselor în cadrul evenimentului vor fi direcționate pentru ajutorarea unei fetițe de 10 ani, elevă în clasa a treia, care are nevoie de o operație realizată în Turcia. Micuța Elena a fost diagnosticată cu Sindromul Pfeiffer, o afecțiune rară și complicată, iar intervenția chirurgicală este singura șansă pentru a avea o viață fără suferință. Cazul ei a fost prezentat și de Asociația Umanitară „Speranță pentru România”.

Pe lângă târgul organizat în curtea instituției de învățământ, luni seara va avea loc și un concert caritabil susținut de elevi și profesori ai Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria” Deva. Intitulat „Colindăm pentru oameni, dăruim pentru vieți”, concertul se va desfășura începând cu ora 18:00, la Teatrul de Artă din Deva.

Advertisement

 

 

Ne bucurăm de prezența atâtor oameni făcători de bine în această perioadă a anului. Am organizat acest târg caritabil de Crăciun sau bazar, ca în fiecare an. Anul acesta, ne-am îndreptat atenția către o elevă din clasa a treia, pe care dorim să o sprijinim în demersurile sale medicale. În plus de această activitate, luni, organizăm un concert caritabil la Teatrul de Artă și, pe această cale, invit părinții și toți oamenii de bine care doresc să sprijine și să salveze o viață. Ne dorim ca în fiecare an să profităm de aceste momente frumoase, momente minunate, care ne aduc mai aproape de Dumnezeu și ne fac să îndeplinim ceea ce ne-am propus, iubirea față de oameni și ajutorarea lor”, a declarat, pentru SERVUS HD TV, profesorul Gabriel Tripa, directorul Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria” Deva.

 

 

Advertisement

 

 

Târgul caritabil de Crăciun de la Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” din Deva se organizează în fiecare an, înaintea sărbătorilor de iarnă, și este un eveniment îndrăgit de cei mici, cât și de cei mari, în cadrul căruia magia Crăciunului se împletește cu generozitatea și dorința de a dărui.

 

 

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Bărbat din Deva reținut pentru instigare publică, în urma unor postări pe rețele sociale 

Publicat

pe

Redactat de

Bărbat din Deva reținut pentru instigare publică, în urma unor postări pe rețele sociale

În cursul zilei de ieri, polițiștii Serviciului Investigații Criminale și ai Biroului Investigații Criminale Deva, cu sprijinul Serviciului Criminalistic, au desfășurat două percheziții domiciliare pe raza municipiului Deva.

În urma activităților procedurale, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat în vârstă de 53 de ani, domiciliat în municipiul Deva. Acesta este bănuit de comiterea infracțiunii de instigare publică, faptă prevăzută și sancționată de Codul Penal (art. 368, alin. 1).

Astăzi, bărbatul urmează să fie prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în vederea luării măsurilor legale care se impun.

Polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele în care a fost comisă fapta.

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara reafirmă angajamentul ferm de a preveni și combate orice fapte ce amenință ordinea publică sau siguranța comunității.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Festin muzical oferit și în acest an, în pragul Crăciunului, de elevii și profesorii de la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” din Deva

Publicat

pe

Redactat de

Ca în fiecare an, în preajma sărbătorilor de iarnă, elevii și profesorii Liceului de Arte „Sigismund Toduță” din Deva oferă publicului devean momente muzicale pregătite cu mult entuziasm și dăruire.

Astfel, astăzi, 13 decembrie 2024, începând cu ora 18:00, la Biserica Catolică „Sf. Anton” din Deva, va avea loc Concertul de Crăciun susținut de orchestra de chitare „Rozeta”, coordonată de prof. Csaba Varga, formată din elevi ai Liceului de Arte „Sigismund Toduță” și elevii Parohiei Romano-Catolice. Ansamblul propune spre audiție publicului un program format din opusuri din literatura muzicală universală și colinde, precum și miniaturi muzicale, solo-uri și duete.

Marți, 17 decembrie 2024, începând cu ora 18:00, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva, Concertul de Crăciun va aduce pe scenă ansablurile vocal-intrumentale de muzică ușoară „Art Adventure” și „Art Band alături de Orchestra Liceului de Arte „Sigismund Toduță” din Deva.

„Art Adventure” reunește elevi talentați de la secțiile instrumentale și canto muzică ușoară, sub atenta coordonare a prof. Lorant Bravyak și, alături de trupa „Art Band” – compusă din profesorii: Lorant Bravyak (chitară), Lucian Mârza (bas), Delia Ștefoni (clape), Gabriel Hărăguș (colaborator – tobe) și eleve de la clasa de canto muzică ușoară a prof. Andreea Bogdan, Maria Copăcian și Florentina Pârva- , vor oferi publicului un program divers din repertoriul internațional. “Orchestra, înființată de regretatul profesor Radu Stan, coordonată în prezent de prof. Bianca Pienariu, reunește elevii claselor 6-12 de la secțiile coarde, suflători și pian și interpretează în cadrul acestui eveniment adaptări ale unor lucrări din repertoriul clasic și al muzicii de film, orchestrate cu dăruire și talent de însuși inițiatorul orchestrei, prof. Radu Stan. Prin marea varietate a repertoriului și genurilor abordate, Concertul de Crăciun promite să-și poarte ascultătorii într-o atmosferă de excepție”, spune prof. Andreea Lupu, responsabil pentru relația cu presa de la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva.

Mult așteptatul concert al corurilor liceului, la Biserica „Immaculata” din Deva

În ziua următoare, miercuri, 18 decembrie 2024, începând cu ora 18:00, Biserica Greco-Catolică „Immaculata” Deva va găzdui mult așteptatul Concert de Crăciun al Corurilor Liceului de Arte „Sigismund Toduță”.

Advertisement

“Corul de copii „Arlechino”, pregătit de hăruitele profesoare Florentina Pârva și Delia Ștefoni, împreună cu corurile „Lira” și „Orfeu”, dirijate de talentatul prof. Adrian Vinars și acompaniate la pian de prof. Delia Ștefoni își vor uni glasurile și vor înălța sufletele ascultătorilor prin colinde ale căror mesaj purtător de speranță străbate veacurile. Spre deliciul publicului, concertul coral va fi presărat cu momente instrumentale oferite de elevii și profesorii Liceului. Apreciem întregul colectiv de elevi și profesori pentru dăruirea și efortul investite în pregătirea acestor concerte și mulțumim instituțiilor care sprijină Liceul de Arte „Sigismund Toduță” în desfășurarea lor: Primăria și Consiliul Local Deva, Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, Biserica Catolică „Sf. Anton”și Biserica Greco-Catolică „Immaculata””, a mai transmis prof. Andreea Lupu, responsabil pentru relația cu presa de la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva.

Citeste mai mult ...

INFORMARE

Această informare este efectuată de:

S.C. GEOMAR RESOURCES S.R.L., Orăștie, str. Târgului nr. 25, jud. Hunedoara, CUI RO 49298717,intenționează obțină emiterea acordului de mediu, conform Legii nr. 292/2018 cu modificările ulterioare, pentru obiectivul: “Stație concasare, sortare și concentrare hidrogravitațională a substanțelor minerale utile” comuna Certeju de Sus, loc. Certeju de Sus (amplasamentul fostei uzine de preparare II E.M. Certej), JUD. HUNEDOARA, identificat cu CF nr. 147 Certeju de Sus.

​Ca rezultat al acestei măsuri se vor produce următoarele:

sortarea agregatelor minerale brute cu concasarea fractiei mari, concomitent fiind supuse spalarii cu apa tehnologica
la final sorturile obținute sunt depozitate în depozitele de produse finite, amenajate la sol, de unde sunt încărcate în mijloace auto și transportate la beneficiari.

Persoanele care doresc să obțină informații suplimentare sau care intenționează să transmită observații, sugestii șirecomandări se pot adresa solicitantului la adresamenționate începând cu data de 13.12.2024.

e-mail:  petrecristea71@yahoo.com, tel. 0755795457

Prin reprezentant,

S.C. GEOMAR RESOURCES S.R.L.

Administrator Petre Criste

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate